ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 34/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 60.979,04 Euro, echivalent în RON 286.602 RON, cu titlu de debit restant la Contractul de comision - intermediere 55/09.07.2018; la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea plății datorate, ce se va calcula până la momentul plății, apreciată provizoriu la 37.685 Euro, echivalent în RON 177.119,5 RON; obligarea la restituirea valorii de 10.000 Euro împrumut acordat de reclamantă, echivalent în RON 47.000 RON; cu cheltuieli de judecată.

La data de 31 iulie 2020 S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție accesorie și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii promovată de A. S.R.L., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 54/COM/2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2019 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și intervenienta accesorie, în interesul pârâtei, C. S.R.L. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei: 60.979,04 Euro cu titlu de debit restant la Contractul de comision - intermediere 55/09.07.2018; dobânda penalizatoare de 0,3 % pe zi de întârziere raportat la debitul mai sus menționat calculată până la data plății; 36.622 RON cu titlu de împrumut acordat de reclamantă pârâtei. Au fost respinse în rest pretențiile reclamantei și s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 1847 RON achitată, în plus, cu titlu de taxă de timbru.

Împotriva sentinței au formulat apel B. S.R.L. și C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 226 din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă au fost respinse apelurile declarate de B. S.R.L. și C. S.R.L. A fost respinsă cererea formulată de A. S.R.L. privind cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. S.R.L. și C. S.R.L. au declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentele arată că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 C. proc. civ., privind dreptul la apărare, coroborat cu art. 335 și 338 C. proc. civ., privind efectuarea expertizei. În opinia recurentelor, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză și avut în vedere de către instanțele de fond și apel, nu au fost respectate dispozițiile cu privire la convocarea la expertiză, aceasta nefiind efectuată prin scrisoare recomandată cu conținut declarat, sens în care, arată recurentele, expertiza întocmită în cauză este lovită de nulitate, iar instanța de apel în mod greșit nu a dispus efectuarea unei noi expertize specialitatea contabilitate.

Totodată, recurentele critică concluziile reținute în raportul de expertiză efectuat, apreciind că nu era concludent și nu stabilea în mod clar aspectele tehnice solicitate, astfel încât instanța de apel avea obligația de a încuviința o nouă expertiză, respingerea acesteia încălcând dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurentele invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului și art. 1616-1617 C. civ., privind compensația, ca modalitate de stingere a obligațiilor.

Subsumat acestui motiv de recurs, autoarele căii de atac redau succint istoricul relației juridice dintre părțile din prezentul litigiu, indicând o serie de acte juridice încheiate între acestea și susțin că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile Contractului de furnizare - comision-intermediere nr. 57 din 9.07.2018 încheiat între părți, apreciind că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel pronunțând decizia cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1270 și art. 1616-1617 C. civ.

Totodată, recurentele menționează o serie de înscrisuri care, în opinia acestora, probează faptul că sumele de bani pretinse de către intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată au fost achitate direct de către recurenta intervenientă.

Recurentele și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentele au susținut, în esență, că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză nu au fost respectate dispozițiile cu privire la convocarea la expertiză, aceasta nefiind efectuată prin scrisoare recomandată cu conținut declarat, sens în care, raportul de expertiză întocmit este lovit de nulitate, iar instanța de apel avea obligația de a încuviința o nouă expertiză, respingerea acestei probe încălcând dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarele căii de atac cazului de casare menționat mai sus, nu vor fi însușite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac. Așadar, respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu și posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Înalta Curte constată că proba solicitată, respectiv încuviințarea unei noi expertize contabile, nu a fost respinsă, în mod arbitrar, ci motivat, avându-se în vedere temeiul juridic al acțiunii, conținutul contractului dintre părți și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de apel arătând în considerentele deciziei recurate la fila x că nu se impune vreo lucrare la fața locului.

Neîncuviințarea unei noi expertize contabile nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la apărare, întrucât așa cum rezultă din actele dosarului, părțile au avut șanse egale de a-și prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte și s-au respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților, judecătorul fiind cel care determină puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză, iar instanța de apel este suverană în a aprecia concludența și oportunitatea administrării probelor.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 13 C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea dreptului la apărare.

Înalta Curte reține că susținerile prin care recurenta-reclamantă invocă încălcarea regulilor de procedură referitoare la efectuarea expertizei la fața locului și efectuarea unei noi expertize (art. 335 și 338 C. proc. civ.), precum și cele prin care se critică concluziile reținute în raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond, apreciindu-se că nu era concludent și nu stabilea în mod clar aspectele tehnice solicitate, nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece nu constituie veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Autoarele căii de atac sunt nemulțumite de modul în care curtea de apel a administrat și a interpretat probatoriul, dar această nemulțumire a părților nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii atacate deoarece instanța de recurs nu poate devolua fondul și nu poate cenzura probele care au fost încuviințate de curtea de apel și nici maniera în care aceasta a stabilit situația de fapt.

Prin memoriul de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 și art. 1616-1617 C. civ.

Înalta Curte reține că susținerile recurentelor referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la forța obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.) și la modalitatea de stingere a obligațiilor prin compensație (art. 1616-1617 C. civ.) sunt indicate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Afirmațiile prin care se susține că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile Contractului de furnizare - comision - intermediere nr. 57 din 9.07.2018 încheiat între părți, considerând că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, recursul fiind o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. și de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 226/2021 din 18 mai 2021 și a încheierii de ședință din 13 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. și de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 226/2021 din 18 mai 2021 și a încheierii de ședință din 13 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.