ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2733/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 iunie 2020 pe rolul Judecătoriei Alba, sub număr de dosar x/2020, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.P.R.), în contradictoriu cu pârâta S.C. EVALUAR S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea - Titlului de plată nr. x/11.06.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea A., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2188/2020 din 2 noiembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Alba a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată de pârâtă la termenul de judecată din 30 octombrie 2020 și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pe rolul Tribunalului Alba cauza a fost înregistrată sub număr de dosar x/2020

Prin sentința nr. 85/COM din 18 decembrie 2020 Tribunalul Alba a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Evaluar S.R.L. prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în sumă de 1500 RON.

Împotriva sentinței nr. 85/COM din 18 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Alba, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (ANRP) a formulat apel solicitând admiterea apelului, și, judecând fondul, admiterea acțiunii.

Prin decizia nr. 243/2021 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței nr. 85/COM din 18 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosarul nr. x/2020, și a fost obligată apelanta la 1000 RON cheltuieli de judecată în apel către intimată.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a declarat recurs.

Sub un prim aspect, în argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, în acord cu cele reținute de prima instanță, a considerat că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început să curgă la data depunerii rapoartelor de evaluare întocmite de prestator, dată de la care recurenta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Aceasta întrucât, prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că:

"Nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării". Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Reiterând cele susținute în cuprinsul cererii de apel, arată că la măsura I. - 3.3 din Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea dispune că: "Plățile aferente rapoartelor de evaluare neintocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, a căror refacere a necesitat noi cheltuieli, reprezintă prejudiciu în bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru care se vor lua măsuri în vederea recuperării, conform prevederilor legale și clauzelor contractuale, de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăților respective ".

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, inițial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, datorită dificultăților întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată:

"Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă".

În condițiile date, ANRP este obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripție începe să curgă de la data când ANRP a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta EVALUAR S.A. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

Cu toate acestea, în mod eronat, instanța de apel a apreciat că "dreptul la acțiune nu s-a născut la momentul efectuării controlului Curții de Conturi, ci chiar din momentul efectuării plății nedatorate".

De asemenea, instanța de apel, în mod greșit, a respins și criticile formulate de reclamantă privind modul de aplicare a dispozițiilor legale în materia întreruperii sau suspendării cursului prescripției reținând că, motivul de întrerupere invocat, acela al controlului efectuat de către o autoritate a statului abilitată în acest sens nu este prevăzut de legiuitor ca fiind caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției.

Sub un alt aspect, recurenta critică decizia atacată motivat de împrejurarea că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, fără a avea în vedere prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Deși s-ar părea că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. intră în conflict cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora:

"contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", conflictul, susține recurenta, este numai aparent. Făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate. Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul convenit.

În schimb, apreciază recurenta, cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță.

O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.P.R.).

Intimata-pârâtă EVALUAR S.R.L. a depus întâmpinare prin a solicitat, în esență, respingerea recursului și cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările intimatei EVALUAR S.R.L., formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care succed.

Înalta Curte constată că în speță recurenta, susținând că au fost încălcate și greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale, urmărește în realitate ca instanța supremă să cenzureze evaluarea probelor administrate și stabilirea de către instanța de apel a situației de fapt, aspecte care țin de temeinicia hotărârii și care nu cad sub controlul de legalitate în calea de atac a recursului, în cadrul căreia, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța competentă stabilește conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Din această perspectivă, instanța supremă apreciază că nu poate cenzura elementele în raport cu care instanța de apel a stabilit debutul termenului de prescripție, după evaluarea probelor administrate, susținerile recurentei în sensul că "termenul de prescripție începe să curgă de la data când recurenta ANRP a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta S.C. EVALUAR S.R.L. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată" reprezentând aspecte atașate situației de fapt.

Este de reținut că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care instanța, în temeiul caracterului său devolutiv, a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport cu stabilirea situației de fapt reținută, nu poate atrage în mod automat incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat.

Expunerea unor succesiuni de fapte și opinii despre dezlegările date împrejurărilor analizate de instanța de apel, indicarea formală a unor texte de lege (ex: art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, potrivit căruia:

"Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda"), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu pot să atragă nicio analiză, fiind chestiuni ce contravin specificului căii de atac a recursului.

În ceea ce privește critica legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond reclamantei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Din considerentele acestei decizii, rezultă că în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care țin de raportul dintre cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, acestea constituind aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.P.R.) împotriva deciziei nr. 243/2021 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei EVALUAR S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.P.R.) la plata sumei de 2600 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă EVALUAR S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.P.R.) împotriva deciziei nr. 243/2021 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.P.R.) la plata sumei de 2600 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă EVALUAR S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2021.