ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2566/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 23 august 2019, sub număr de dosar x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută în art. 9 teza a II-a și al clauzei prevăzute de art. 8, privind efectuarea plăților în moneda creditului, din contractul de credit nr. x/04.07.2008.

La 17 octombrie 2019, pârâta C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, nulității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanții nu au precizat sumele solicitate, lipsei de interes și prescripției dreptului material la acțiune în restituire, pentru perioada situată cu 3 ani anterior sesizării instanței.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2019 au fost respinse excepțiile netimbrării, nulității acțiunii și lipsei de interes.

Prin sentința civilă nr. 41 din 29 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu C. S.A..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanții A. și B. au formulat apel.

Prin decizia nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis apelul promovat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 41 din 29 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata C. S.A., având ca obiect nulitate act juridic.

A fost schimbată în parte sentința apelată și a fost admisă în parte cererea introductivă.

S-a admis cererea de adaptare a contractului, în sensul că începând cu data de 21.08.2019 împrumutul se va restitui în moneda națională a României la un curs al francului elvețian de 3,4246 RON pentru un frac elvețian și a fost obligată, în consecință, pârâta să restituie în RON sumele încasate după data de 21.08.2019 în franci elvețieni cu depășirea acestui curs.

S-au menținut dispozițiile privind respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive indicate în cererea introductivă.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, împotriva deciziei nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, reclamanții B. și A. au declarat recurs.

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că instanța de apel adaugă hotărârii de fond aspectul că un consumator caracterizat prin sintagma "mediu, suficient de atent și de avizat", în fața unui contract ale cărui clauze conțin elementul de risc valutar determinat de rambursarea creditului într-o monedă străină. Pe acest raționament, arată recurenții, instanța a respins ab initio orice critică, apreciind că cerința redactării într-un limbaj inteligibil este îndeplinită pentru toate clauzele care prevăd, în mod expres, obligația consumatorului de a rambursa creditul în moneda în care a fost acordat, astfel că acestea sunt excluse de la analiza caracterului abuziv în temeiul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

Or, în opinia recurenților, Curtea de Apel Bacău nu a avut în vedere faptul că nu există o acordare a creditului în monenda străina, astfel cum s-a reținut. Mențiunea "scriptică" din contractul de credit CHF nu este echivalentă cu creditarea recurenților efectiv în această monedă.

Este evident ca banca nu a avut la dispoziție 98.000 CHF pentru a le fi remisă sub forma unui împrumut. Simplul extras de cont nu reprezintă împrumut și nu echivalează cu existența efectivă a monedei. Doar ceea ce există poate fi împrumutat.

Se apreciază că Banca a folosit o monedă virtuală, împrumutul a fost de tip forex, mai exact banca nu a avut niciodată o monedă palpabilă, iar împrumutul nu a fost în CHF, ci în RON.

În ceea ce privește riscul valutar, recurenții susțin că nu există nicio situație în care banca să piardă, pentru că orice modificare a cursului valutar cade în sarcina consumatorului.

În opinia recurenților, chiar prevederile contractului fac dovada că banca a urmărit transferarea riscului contractului către aceștia, tocmai pentru că existau suficiente elemente în mediul financiar care indicau reaprecierea monedei CHF.

În ceea ce privește aplicarea impreviziunii, apreciază că aceasta se realizează de la momentul ivirii dezechilibrului contractual, când s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părți la încheierea contractului, al căror risc nu a fost asumat de debitor.

În acest context, consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit că data aplicării impreviziunii este data introducerii cererii de chemare în judecată și nu data efectivă a declanșării dezechilibrului contractual, care, în situația dată, coincide cu momentul semnării contractului, respectiv "asumarea" exclusiv a riscului contractual, printr-o clauza nenegociată.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă C. S.A. nu a formulat întâmpinare

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurenților, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Nici ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este incidentă, deși a fost invocată de recurenți, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în speță.

Este de necontestat că acea clauză contractuală pentru care se solicită constatarea caracterului abuziv reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era reglementat de art. 1578 din C. civ. din 1864, aplicabil raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1578 din C. civ. din 1864:

"debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății".

Prin art. 1578 C. civ. legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar în materia contractului de împrumut potrivit căruia o sumă de bani trebuie restituită la aceeași valoare așadar, indiferent de evoluția cursului valutar. În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, legiuitorul urmărind ca evoluțiile economice să nu influențeze obligațiile asumate de împrumutat, fiind astfel asigurată securitatea raporturilor juridice.

Acest text de lege reprezintă o dispoziție cu caracter general care nu conține o reglementare diferită în legea specială, în sensul că legiuitorul nu a nuanțat acest principiu când în discuție apar consumatorii în raporturile cu profesioniștii.

Clauzele care stipulează restituirea creditului în aceeași monedă în care a fost acordat (CHF) transpun o normă supletivă din dreptul național, astfel că sunt exceptate din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și al Legii nr. 193/2000, instanța de apel statuând în mod judicios asupra acestui aspect.

Altfel spus, nu este permis un control jurisdicțional al caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce transpun o normă națională, pe baza verificării calității acelei norme de către judecătorul național.

Neintrând în domeniul de aplicare al legii, în mod evident nu se mai impunea și nici nu se mai impune analiza criticilor referitoare la includerea acestor clauze în noțiunea de obiect principal al contractului, la cerințele de transparență a clauzelor sau de informare a consumatorului ori la cerințele de echilibru sau de bună-credință etc., pe care le reclamă recurenții.

Susținerile conform cărora recurenții nu au primit creditul în franci elvețieni, ci într-o monedă de substituție, nu se constituie în critici de nelegalitate, fiind împrejurări de fapt ce excedează analizei în cadrul controlului de legalitate specific recursului.

Înalta Curte subliniază că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, așa încât, ținând cont și de prevederile art. 481 Cod procedură civilă, o eventuală analiză a admisibilității adaptării contractului de credit, bazat pe impreviziune, nu ar putea forma obiectul analizei instanței de recurs.

Astfel, sunt nefondate criticile cu privire la aplicarea impreviziunii de la data efectivă a declanșării dezechilibrului contractual, care, în opinia recurenților, coincide cu momentul semnării contractului.

Potrivit considerentelor reținute prin decizia nr. 623/2016 a Curții Constituționale, impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat, neavând drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment (paragraful 97).

Prin urmare, instanța de apel s-a raportat la data promovării acțiunii în ceea ce privește aplicarea impreviziunii, ca momentul obiectiv al existenței dezechilibrului contractual, instanța fiind în imposibilitate de a efectua o analiză faptică a momentului la care a apărut riscul supraadăugat.

Totodată, se impune precizarea că aspectele legate de existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților nu se pot constitui în argumente de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile recurenților vizând temeinicia deciziei recurate, întrucât se referă la aspecte factuale ale cauzei. Or, controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității deciziei recurate, relevant în acest sens fiind art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă și invocate de recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.