ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 786/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 786/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 05 mai 2020
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la 15 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate art. 1.2, art. 1.3 lit. a)-c) și art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 19 octombrie 2007;
să constate că dobânda este formată din marja fixă de 4,3 puncte procentuale pe an, în urma constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă variabilă;
să dispună stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la cursul de la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada contractuală și denominarea creditului în moneda națională;
să o oblige pe pârâtă la emiterea unui nou grafic de rambursare, sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere;
să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate;
să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Prin sentința civilă nr. 1304 din 15 martie 2016, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 26 aprilie 2016, sub nr. x/2015.
Prin sentința civilă nr. 359/C din 28 februarie 2017, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 1.2, art. 1.3 lit. a)-b) și art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 19 octombrie 2007; a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantei sumele percepute în baza clauzelor constatate abuzive; a obligat-o pe pârâtă să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzei stipulate la art. 1.2 cu privire la marja variabilă a băncii și în funcție de marja fixă de 4,3 puncte procentuale pe an; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 1.2 cu privire la dobânda calculată în funcție de indicele de referință și la art. 1.3 lit. c) cu privire la comisionul de reconversie și cererea privind stabilizarea cursului de schimb; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.
Împotriva sentinței primei instanțe, B. S.A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.
Prin încheierea din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a suspendat judecata apelului, în temeiul art. 242 C. proc. civ. coroborat cu art. 482 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 160/2019 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a constatat perimat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 301/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis cererea formulată de intimata-reclamantă A. privind completarea dispozitivului deciziei instanței de apel, în sensul că a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva deciziei nr. 160/2019 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, C. S.A. (fostă B. S.A.) a declarat recurs, fără să indice în drept motivele de casare pe care își întemeiază recursul.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că s-a conformat dispozițiilor instanței de apel, în sensul că a depus înscrisurile solicitate în apel, însă, cu toate acestea, la data de 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Bacău a suspendat judecata apelului, în temeiul art. 242 C. proc. civ. coroborat cu art. 482 C. proc. civ.
În ceea ce privește soluția prin care a fost constatată perimarea apelului formulat, recurenta susține că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecății, fiind atașate acesteia înscrisuri noi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în data de 02 mai 2019, sub nr. x/2015.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la 31 mai 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 de RON, cu privire la care a depus dovezi .
Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția tardivității recursului, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul are ca obiect decizia nr. 160/2019 din 13 februarie 2019, prin care Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a constatat perimat apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe.
Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Textul de lege anterior evocat stabilește că durata termenului de recurs este de 5 zile și că momentul de la care începe să curgă coincide cu data pronunțării hotărârii.
Potrivit art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".
Așadar, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părții din exercițiul acestui drept.
Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată la 13 februarie 2019.
Cum termenul de recurs de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., curge de la data pronunțării hotărârii, rezultă că acest termen a început să curgă la 13 februarie 2019.
Fiind un termen stabilit pe zile, devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
În condițiile în care termenul de recurs de 5 zile a început să curgă la 13 februarie 2019, rezultă că acest termen s-a împlinit la 19 februarie 2019.
Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs la 04 martie 2019, prin poștă (conform datei poștei aplicată pe plicul aflat la dosar recurs), fiind înregistrată la 05 martie 2019 .
Având în vedere că recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) din același act normativ, care sancționează cu decăderea dreptul procesual neexercitat într-un anumit termen și cu nulitatea actul procedural îndeplinit peste termenul legal.
Ca urmare a declarării recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanța supremă constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către recurenta-pârâtă a dreptului de a-i fi examinată cererea de recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 185 alin. (1) și 421 alin. (2) teza I, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B. S.A.) împotriva deciziei nr. 160/2019 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
Cu privire la cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
Față de soluția de respingere, ca tardiv, a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B. S.A.) la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B. S.A.) împotriva deciziei nr. 160/2019 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
Obligă pe recurenta - pârâtă C. S.A. (fostă B. S.A.) la plata către intimata - reclamantă A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 500 RON.
Fără cale de atac.
Dată în camera de consiliu, azi, 5 mai 2020 și pronunțată prin punerea la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.