ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2397/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra cererii de recurs, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 1 septembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Cujmir, prin Primar i-a chemat în judecată pe pârâții A. și B., în calitate de moștenitori ai numitului C., fost primar al comunei și pe S.C. D. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îi oblige pe pârâți la plata către reclamantă a sumelor de 95.889 RON, cu titlu de prejudiciu și de 23.013 RON, reprezentând accesorii, calculate până în octombrie 2017, precum și în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 37/2020 din 12 noiembrie 2020, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 301/2021 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, recurenta a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că instanțele de judecată nu au fost învestite cu un litigiu de muncă.

Recurenta a arătat că termenul de prescripție a început să curgă de la data efectuării controlului de către Curtea de Conturi, control cu ocazia căruia au fost întocmite procesul-verbal nr. x din 11 octombrie 2017 și decizia nr. 30 din 6 noiembrie 2017, acela fiind momentul la care a luat cunoștință de producerea prejudiciului în patrimoniul său.

În opinia recurentei, prejudiciul constatat de organele de inspecție fiscală este asimilat unei creanțe fiscale, context în care termenul de prescripție este de 5 ani, potrivit art. 110 alin. (1) Codul de procedură fiscală, de aceea a apreciat că nu este prescrisă acțiunea.

Totodată, a mai susținut că în mod greșit au reținut instanțele că raporturile dintre părți sunt de natură civilă și că sunt aplicabile dispozițiile art. 2.517 C. civ., referitoare la termenul de prescripție de 3 ani.

În final, a arătat că a formulat plângere penală și că este incident cazul de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2.537 alin. (1) pct. 3 C. civ. și că instanța de apel în mod eronat a apreciat că nu a fost invocat.

În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 12 august 2021, intimații A. și B. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

La 16 august 2021, intimata S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică de la 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, care primează față de excepția nulității cererii de recurs, vizând chiar existența căii de atac, excepție asupra căreia, pronunțându-se cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, obiectul litigiului constă în pretențiile reclamantei, care solicită ca pârâții să fie obligați să-i plătească suma de 95.889 RON, cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă și accesoriile în cuantum de 23.013 RON, calculate conform art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, iar litigiul pendinte a început la 1 septembrie 2020.

Izvorul obligației pârâților de reparare a prejudiciului decurge din executarea contractului de lucrări nr. x din 22 octombrie 2015, ce a fost încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța supremă subliniază că litigiul de față se află sub incidența dispozițiilor art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020, în vigoare de la 13 iulie 2020.

Așadar, având în vedere data declanșării prezentului litigiu, 1 septembrie 2020, calea de atac se va determina, potrivit art. 24 ȘI 27 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile noii legi de procedură, Legea nr. 101/2016.

Potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, "Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul".

În conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte notează și că decizia nr. 301/2021 din 12 mai 2021 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pronunțată în apel într-un litigiu având ca obiect repararea unui prejudiciu ce decurge din executarea unui contract de achiziție publică, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil și, cum recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei S.C. D. S.R.L. și în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către această intimată a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Cujmir, prin Primar împotriva deciziei nr. 301/2021 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2021.