ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. (societate aflată în procedura de insolvență), în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat:

- obligarea pârâtei B. la plata sumei de 241.428,21 RON reprezentând debit neachitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.10.2011;

- obligarea pârâtei B. la plata penalităților în cuantum de 0,06% pe zi de întârziere aferente debitului de mai sus, începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data plății integrale și efective a debitului;

- obligarea pârâtei B. la plata sumei de 3.138.744,62 RON reprezentând debit neachitat în baza contractului de subantrepriză nr. x/20.01.2012;

- obligarea pârâtei B. la plata penalităților în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere aferente debitului de mai sus, începând cu data de 30.05.2015 și până la data plății integrale și efective a debitului;

- obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 194 și art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., art. 1170 și art. 1531 din C. civ.

Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 265/2016 din 3 martie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj, invocată de pârâta B. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate aflată în insolvență, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. privind plata debitului neachitat, în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 3330 din 31 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-au disjuns primele două capete de cerere și s-a format un dosar separat, având ca obiect pretenții și ca părți pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.; s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București - sectia a VI-a civilă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. și pe pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Sălaj; s-a constatat ivit conflict de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Prin decizia nr. 1543 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, sub nr. x/2016, la data de 29 noiembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 1018/2018 din 21 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L. (societate aflată în procedura de insolvență), iar pârâta B. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2.138.744,62 RON, reprezentând diferență neachitată de preț, plus penalități în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 8.180 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în căile de atac.

Prin decizia civilă nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul declarat de apelanta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1018 din 21 iunie 2018 a Tribunalului Sălaj, care a fost păstrată în întregime.

Împotriva deciziei civile nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar D. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 1068 din 18 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În argumentarea deciziei de casare, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra motivului de apel ce a vizat nemotivarea hotărârii de către prima instanță.

Așadar, instanța de recurs a constatat că motivarea nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind arătate, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la respingerea apelului și nici argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile recurentei.

De asemenea, s-a reținut că instanța de apel nu a analizat criteriile formulate în apel care au vizat modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale și aspectele referitoare la dovedirea respectării acestor obligații din perspectiva executării lor.

Sub acest aspect, Înalta Curte a statuat că reluarea concluziilor raportului de expertiză, fără ca instanța de apel să efectueze propriile aprecieri asupra criticilor cu care a fost învestită, nu respectă obligația de motivare care incumbă completului de judecată.

Or, în aceste condiții, a fost încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil și i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 602/2020 din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1018 din 21 iunie 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, care a fost anulată în tot, constatându-se că a încetat de drept judecata cererii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 22 februarie 2021.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 602 din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, cu consecința trimiterii spre rejudecare, pe fond, a apelului formulat de B. S.A., în conformitate cu prevederile art. 497 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată). De asemenea, a solicitat obligarea intimatei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea demersului judiciar.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Cluj a invocat, din oficiu, dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la faptul că B. a intrat în insolvență în cursul judecării recursului, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de B. (pe un motiv care nu a fost invocat sau amintit de apelantă în fața instanței), anularea sentinței civile nr. 1018/21.06.2018 și constatarea încetării procesului demarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Subsumat motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei prin nerespectarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare al părților și al disponibilității, depășind limitele cu care fusese învestită.

Prin modalitatea în care Curtea de Apel Cluj a înțeles să "rejudece" apelul formulat de B. și să pronunțe soluția cuprinsă în decizia recurată, s-au încălcat, în mod vădit, următoarele principii fundamentale ale procesului civil: principiul egalității (art. 8 din C. proc. civ.), dreptul de dispoziție al părților (art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.), principiul contradictorialității (art. 14 alin. (4), (5) și 6 din C. proc. civ.), principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (6) și (7) din C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit art. 20 din C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege".

Recurenta consideră că instanța de apel avea obligația de a rejudeca, pe fond, cererea de apel formulată de B., în limitele conturate de apelantă prin aceasta și luând în considerare obiectul său.

A susținut faptul că pârâta B. nu a invocat în nicio fază procesuală dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, nici măcar în rejudecarea apelului, în fața Curții de Apel Cluj, observându-se, în mod clar, stăruința debitoarei în judecarea cererii, pe fond.

Incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind o chestiune nouă, invocată de către instanța de rejudecare, din oficiu, abia în faza rejudecării apelului, se impunea a fi pusă în discuția părților, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre acestea nu a făcut referire la respectivele prevederi legale pe parcursul judecării procesului.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia recurată, prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1), fără a pune în discuția părților, anterior, incidența acestei dispoziții legale și fără ca părțile să aibă oportunitatea de a-și expune punctul de vedere, încălcându-se astfel, în mod direct, principiul contradictorialității.

Prin faptul că instanța de apel a admis apelul declarat de pârâta B. și a anulat sentința primei instanțe, favorabilă reclamantei, pe un motiv asupra căruia reclamanta A. nu a avut posibilitatea să-și expună punctul de vedere, a fost încălcat principiul egalității, dar și dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al acesteia.

Curtea de Apel Cluj a aplicat greșit dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a redat dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

S-a arătat că reclamanta A. a formulat acțiunea împotriva debitoarei B. în vederea recuperării debitului datorat, în anul 2015, fiind deja în insolvență, la această dată, iar procesul a fost soluționat pe fond, la 21 iunie 2018, în sensul că Tribunalul Sălaj a admis acțiunea reclamantei și a obligat debitoarea B. la plata debitului solicitat.

Sentința Tribunalului Sălaj a fost menținută, în integralitate, ca temeinică și legală, de către Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă pronunțată la data de 13 noiembrie 2018, în cadrul judecării apelului formulat de B..

La data de 4 februarie 2019 pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cluj, iar la 30 mai 2019 Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei B., așadar, ulterior declarării căii de atac a recursului de către pârâtă.

Având în vedere derularea cronologică a evenimentelor relevante din speță, recurenta a menționat că este incidentă excepția stipulată, în mod expres, la alin. (2) lit. a) al art. 75 din Legea nr. 85/2014, iar nu regula prevăzută de art. 75 alin. (1), cum a apreciat, în mod greșit, Curtea de Apel Cluj.

Legea insolvenței prevede, în mod cert, faptul că art. 75 alin. (1) nu este aplicabil în cazul căilor de atac promovate de însuși debitorul aflat în insolvență.

Astfel, potrivit Legii nr. 85/2014, dacă debitorul a declarat o cale de atac în cadrul vreunui proces ce are ca obiect creanțe anterioare deschiderii procedurii (proces care a fost demarat anterior deschiderii procedurii insolvenței), aceasta nu va fi supusă suspendării sau încetării prevăzute de art. 75 alin. (1), tocmai deoarece, prin calea de atac accesată, debitorul urmărește protejarea, reîntregirea și maximizarea patrimoniului său.

În opinia Curții de Apel Cluj, alin. (2) al art. 75 nu ar putea fi incident, deoarece "nu există o soluție în care, de pildă, apelul ar fi admis, iar acțiunea respinsă, cu consecința previzibilă a declarării recursului de către reclamantă, care însă nu ar putea fi judecat pe fond de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că ar deveni pe deplin operantă suspendarea, respectiv încetarea procesului".

Pentru motivele expuse anterior, recurenta-reclamantă apreciază că raționamentul instanței de rejudecare este contrar prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, Curtea de Apel Cluj a motivat incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și prin raportare la neconcordanțele C. proc. civ. (forma în vigoare la data formulării acțiunii), survenite într-o atare ipoteză, cu referire directă la competențele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a judeca în recurs.

Recurenta a precizat că art. 497 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu a fost declarat neconstituțional, acesta aplicându-se ca atare în cazul proceselor civile începute sub imperiul vechii legi.

De altfel, nici constituționalitatea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu a fost declarată de către Curtea Constituțională.

Or, Curtea de Apel Cluj nu este abilitată a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor legale în vigoare, ci, în calitate de instanță judecătorească, aceasta are strict obligația de a le aplica în limitele impuse de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu a casat și sentința Tribunalului Sălaj, ci doar hotărârea pronunțată în apel de către Curtea de Apel Cluj, sens în care hotărârea primei instanțe era în ființă la momentul deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei B..

La data formulării cererii de recurs de către recurenta B., aceasta nu se afla în procedura insolvenței. La data intrării pârâtei în insolvență, recursul era în curs de judecare (cale de atac demarată de debitor, acesta dovedind un interes, în acest sens), motiv pentru care, în mod evident, A. nu a formulat cerere dc înscriere în tabelul preliminar de creanțe al B. la acel moment, date fiind dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În prezent, atât reclamanta A., cât și pârâta B. se află în procedura insolvenței, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 fiind, deopotrivă aplicabile, în ceea ce privește ambele societăți/părți.

Contrar susținerilor Curții de Apel Cluj, în ipoteza în care instanța de rejudecare ar fi soluționat pe fond apelul formulat de pârâta B., iar A. ar fi declarat recurs împotriva acestei hotărâri, instanța supremă, dacă admitea recursul A., ar fi trimis spre rejudecare Curții de Apel Cluj, aceeași cerere de apel introdusă de debitoarea B., date fiind prevederile art. 497 și urm. din C. proc. civ.

Prin urmare, și în această situație, ar fi fost vorba despre judecarea unei căi de atac promovate de debitoarea B. (în sensul art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014), deoarece, așa cum a afirmat chiar și instanța de rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la judecarea pe fond a căii de atac.

Tocmai prin modul în care Curtea de Apel Cluj a înțeles să aplice prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, în speță, "se creează o situație în care părțile nu sunt tratate cu aceeași unitate de măsură", atât timp cât ambele societăți se află în procedura insolvenței și au dreptul de a beneficia de căile de atac prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a susținut faptul că prin decizia recurată i s-a înlăturat retroactiv un drept de creanță dobândit, în mod legal, printr-o sentință care nu a fost anulată pentru motive de nelegalitate, ci doar pe motivul că debitoarea B. a intrat în procedura insolvenței, la aproape 2 ani de la pronunțarea acesteia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar D. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 3 februarie 2022, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că principala critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dispoziții care instituie reguli de procedură, astfel încât se impune a fi analizată din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că este incidentă excepția stipulată, în mod expres, la alin. (2) lit. a) al articolului 75 din Legea nr. 85/2014, iar nu regula prevăzută de art. 75 alin. (1), așa cum a apreciat, în mod greșit, Curtea de Apel Cluj.

Această critică este întemeiată, deoarece instanța de apel nu trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și să constate că a încetat de drept judecata cererii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Curtea de Apel Cluj a pronunțat o hotărâre nelegală, în condițiile în care art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 prevede, în mod expres, faptul că nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Fiind învestită cu soluționarea apelului promovat de debitoarea aflată în insolvență B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1018 din 21 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj trebuia să constate că sunt aplicabile prevederile legale anterior evocate și să procedeze la soluționarea apelului pe fond.

Societatea debitoare B. S.A. a intrat în procedura insolvenței la data de 30 mai 2019, în cursul judecății recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și are calitatea de pârâtă în cauza dedusă judecății, fiind obligată la plata sumei de 2.138.744,62 RON (sumă ce reprezintă diferență neachitată de preț, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere), prin sentința civilă nr. 1018/2018 din 21 iunie 2018 a Tribunalului Sălaj, secția civilă.

În condițiile în care se urmărește obligarea pârâtei care se află în procedura de insolvență la plata unei sume de bani, instanța de apel nu trebuia să dispună măsura încetării de drept a judecății cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în calea de atac promovată de către societatea debitoare B. S.A., raportat la dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, subsumată motivului de casare analizat, respectiv celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut faptul că instanța de apel a încălcat dreptul său la un proces echitabil prin nerespectarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare al părților și al disponibilității, depășind limitele cu care fusese învestită, însă aceasta este nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că nu s-a încălcat nici principiul contradictorialității și nici dreptul la apărare al recurentei-reclamante, întrucât aceasta a fost legal citată pentru termenul din 10 decembrie 2020, când instanța de apel a rămas în pronunțare pe incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, față de împrejurarea că debitoarea pârâtă B. S.A. a intrat în procedura de insolvență.

Nicio regulă de procedură în materie civilă nu obligă instanța să nu soluționeze o cauză până nu sunt prezente toate părțile, reclamanta nefiind împiedicată astfel să-și exprime punctul de vedere asupra incidenței dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de drept procesual, fiind astfel incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I din același cod, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C., va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 602/2020 din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.