ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1068/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 241.428,21 RON reprezentând debit neachitat precum și 0,06% penalități de întârziere aferente debitului. De asemenea, s-a mai solicitat și obligarea aceleași pârâte la plata sumei de 3.138.744,62 RON reprezentând debit neachitat din contractul de subantrepriză nr. x/20.01.2012 cu penalitățile aferente de 0,7% pe zi de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 265 din 3.03.2016 a Tribunalului Sălaj s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta B. S.A. și s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvență, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., privind plata debitului neachitat.

Prin sentința civilă nr. 3330 din 31.05.2016 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 s-a disjuns judecata primelor două capete de cerere, a fost format dosar separat, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VI-a și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin decizia nr. 1543 din 29.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin sentința civilă nr. 1018, pronunțată la data de 21.07.2018, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj s-a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L., societate în insolvență și a fost obligată pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 2.138.744,62 RON, reprezentând diferență neachitată de preț, plus penalități în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel S.C. B. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în fond și în căile de atac.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 a respins apelul declarat de apelanta S.C. B. ȘI MONTAJ 83 S.A.., împotriva sentinței civile nr. 1018, pronunțată la data de 21.06.2018 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă pârâta B. ȘI MONTAJ S.A. a declarat recurs.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a arătat care au fost propriile convingeri care au condus la soluția de respingere a apelului, motivarea hotărârii nefiind conformă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de apel a preluat în mod automat și integral susținerile reclamantei, expuse în cadrul concluziilor scrise, fără a arăta raționamentul juridic și argumentele sale proprii care au condus la concluzia că punctul de vedere exprimat de pârâtă este corect.

Una dintre criticile pârâtei formulată prin cererea de apel a vizat neanalizarea de către instanța de fond a modului de executare a obligațiilor contractuale de către reclamantă, pârâta invocând excepția de neexecutare a contractului. Aceste critici ale pârâtei cu privire la modul deficitar de îndeplinire a obligațiilor nu au fost analizate de către instanța de apel, neexistând nicio apreciere proprie a instanței din care să rezulte argumentele pentru care acestea ar fi fost calificate ca nefondate.

În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în mod eronat a reținut instanța de apel că reclamanta este îndreptățită la plata sumei de 2.138.744,62 RON, înlăturând susținerile pârâtei cu privire la modul deficitar în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile. Se arată că excepția de neexecutare a fost probată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, toate acestea făcând dovada existenței deficienței calitative a lucrărilor executate de reclamantă precum și a refuzului acesteia de a remedia neconformitățile constatate prin raportul de analiză întocmit de DRDP Cluj și pe cale de consecință a neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale asumate prin Contractul de subantrepriză nr. x/20.01.2012. Raportat la numeroasele neconformități sesizate asupra lucrărilor executate de reclamantă, care au fost remediate în regie proprie de pârâtă, recurenta apreciază că nu se putea reține că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile în mod corespunzător, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1566 C. civ. pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului. Susținerile reclamantei conform cărora pârâta ar fi acceptat la plată aceste lucrări prin semnarea situației de lucrări iulie- decembrie 2012 nu puteau fi reținute de instanță, având în vedere faptul că deficiențele calitative ale lucrărilor executate au fost constatate ulterior prin efectuarea analizelor de laborator. Deși reclamanta avea cunoștință de acestea, a emis cu rea-credință factura contestată în prezentul litigiu. În consecință, în mod eronat instanța s-a raportat exclusiv pe raportul de expertiză contabilă întocmit în fața primei instanțe, fără a analiza întregul material probator administrat în cauză. În acest fel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fără analizarea tuturor probelor administrate în cauză și fără a stabili în mod corect situația de fapt.

Sub un ultim aspect se susține încălcarea principiului rolului activ al instanței de judecată și încălcarea dreptului la apărare, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, în considerentele deciziei recurate instanța de apel a reținut faptul că în cauză a fost efectuată o contraexpertiză tehnică judiciară, probă prin care s-ar fi putut răsturna concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. În virtutea rolului său activ instanța avea posibilitatea să dispună și să încuviințeze din oficiu, administrarea unei astfel de probe, în vederea asigurării unui proces echitabil și al dreptului la apărare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 3 iulie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 28 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluționarea recursului.

La 23.01.2020 a fost suspendată judecata recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. iar la 7.05.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată se impune casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerente următoarele:

Principala critică a recurentei o constituie nemotivarea deciziei atacate aceasta susținând că instanța de apel nu a arătat care au fost propriile convingeri care au condus la soluția de respingere a apelului.

Critica este fondată.

Prin cererea de apel recurenta a invocat faptul că sentința instanței de fond nu a fost motivată întrucât au fost reluate argumentele din cererea de chemare în judecată precum și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Raportat la această critică, se constată că instanța de apel s-a rezumat să redea mersul procesului în fața instanței de fond fără a exercita un control propriu asupra raționamentului instanței de fond.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotarâre judecatorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instantei cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozitiile legale aplicabile raportului jridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecatorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzatoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecatorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constitutia României și art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel putin pentru a le aprecia pertinența.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoresti echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natura prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu a analizat în mod nemijlocit probele care au fost administrate în cauză, nu a stabilit împrejurarile de fapt esențiale referitoare la drepturile și obligațiile asumate de părți prin raportul juridic dedus judecății și nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecarea apelului.

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra motivului de apel privind nemotivarea hotărârii de către prima instanță ca atare motivarea nu întrunește cerințele procedurale prevazute de art. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la respingerea apelului și argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile recurentei.

De asemenea, nu a analizat criteriile formulate în apel care au vizat modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale, precum și aspectele vizând dovedirea respectării acestor obligații din perspectiva executării lor.

Se apreciază sub acest aspect că reluarea concluziilor raportului de expertiză fără ca instanța să efectueze propriile aprecieri asupra criticilor cu care a fost învestită nu respectă obligația de motivare care incumbă completului de judecată.

Or, în aceste condiții, a fost încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil și i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlaturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Având în vedere incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici formulate în cererea de recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere odată cu rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D..

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2020.