ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2218/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.08.2013 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 505.942 RON, reprezentând beneficiu nerealizat și a sumei de 197.272,07 RON, cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție a S.C. B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumelor pretinse de reclamantă, precum și a cheltuielilor de judecată.

La 13.09.2013 reclamanta a depus o cerere adițională, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată și Ministerul de Finanțe - A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Constanța - Biroul Vamal Agigea.

La termenul de judecată din 18.03.2014 instanța a constatat că succesoarea în drepturi și obligații a Autorității Naționale Vamale - Direcția Regională Vamală Constanța - Biroul Vamal Agigea este, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 473/2013, D.G.R.F.P. Galați, care a fost citată în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 822/15.08.2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. A. S.R.L. și D.G.R.F.P. Galați, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către reclamantă a următoarelor sume cu titlu de daune: 197.272,07 RON, reprezentând contravaloarea reparației scannerului și 378.842,89 RON cu T.V.A. inclusă, cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada 01.09-22.11.2011, a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Galați, a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. B. S.A. și a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 19.916,1 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 9366,1 RON - taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și 10.550 RON - onorarii experți.

Împotriva acestei sentințe, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și S.C. A. S.R.L. au declarat apel, iar S.C. B. S.A. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 74/16.03.2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata beneficiului nerealizat, ca nefondată, a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 98.636,03 RON, reprezentând contravaloare reparații scanner, a obligat chemata în garanție S.C. B. S.A. la plata către pârâta S.C. A. S.R.L. a sumei de 98.636,03 RON - contravaloare reparații scanner, din care se va scădea franciza de 1.000 U.S.D. (echivalentul în RON la cursul afișat de B.N.R. la data plății), a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 3.077,70 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și a sumei de 1.479,80 RON, reprezentând onorarii expertiză proporțional cu valoarea pretențiilor admise, a obligat chemata în garanție la plata către pârâta S.C. A. S.R.L. a sumelor mai sus menționate și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin aceeași decizie, au fost respinse ca nefondate apelul declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și apelul incident formulat de S.C. B. S.A., a fost obligată intimata S.C. B. S.A. la plata către apelanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 740 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise; a fost obligată intimata COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata către apelanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.481,93 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, s-a dispus majorarea onorariului d-nei expert C. cu suma de 4.163 RON, în sarcina apelantei COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și a fost obligată intimata COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata către apelanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, redus.

La 23.03.2020 apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea deciziei civile nr. 74/16.03.2020, susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cererii sale privind cheltuielile de judecată suportate în primă instanță, cheltuielile de judecată efectuate cu titlu de onorarii expertiză judiciară în calea de atac a apelului și cheltuielile de judecată în sarcina apelantei-chemate în garanție suportate de S.C. A. S.R.L. cu titlu de onorariu avocat din calea de atac a apelului.

Prin decizia civilă nr. 273/21.09.2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 74/16.03.2020, a dispus completarea dispozitivului, în sensul că a obligat intimata B. S.A. la plata către apelanta A. S.R.L. a sumei de 10.000 RON onorariu avocat redus în apel și a respins celelalte pretenții ca nefondate.

Prin încheierea din 15.03.2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 74/16.03.2020, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei, în sensul de a scrie în mod corect:

"respinge ca nefondat apelul formulat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. - cu sediul în Constanța, Incinta Portului, Gara Maritimă, jud. Constanța.", în loc de "Respinge ca nefondat apelul formulat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. - cu sediul în Constanța, Incinta Portului, Gara Maritimă, jud. Constanța și de pârâta A. S.R.L. - cu sediul în Constanța, Zona Liberă, Incinta nr. 1, Constanța Sud, jud. Constanța.", cum greșit s-a consemnat și a respins capătul de cerere privind îndreptarea erorii materiale cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru la care a fost obligată intimata S.C. B. S.A. către apelanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 74/16.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat recurs, iar S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva aceleiași hotărâri.

Prin memoriul său de recurs, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a solicitat casarea deciziei atacate, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile".

În acest sens, autoarea căii de atac a arătat că instanța de apel nu a individualizat pentru fiecare intimată-pârâtă obligațiile proprii, împrejurare ce atrage, conform art. 174 C. proc. civ., sancțiunea nulității.

De asemenea, a susținut că în prima parte a dispozitivului deciziei atacate se menționează că se admite apelul declarat de S.C. A. S.R.L., iar în ultima parte a dispozitivului se menționează că se respinge apelul aceleiași intimate.

În opinia recurentei, aceste mențiuni nu se datorează unor erori materiale, ci sunt vicii ale hotărârii judecătorești, care atrag sancțiunea nulității.

În continuare, autoarea căii de atac a subliniat că potrivit art. 464 alin. (3) C. proc. civ., "achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise și concordante care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre".

Potrivit recurentei, curtea de apel a reținut în mod eronat că a existat o achiesare tacită a COMPANIEI NAȚIONALE ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. la hotărârea de fond în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual, întrucât în apel a solicitat obligarea doar a S.C. A. S.R.L. la plata beneficiului nerealizat.

În acest context, recurenta a solicitat să se ia act de faptul că nu există acte sau fapte precise și concordante care să exprime intenția sa certă de a adera la hotărârea primei instanțe.

A subliniat autoarea căii de atac că împrejurarea că a solicitat prin apel obligarea doar a S.C. A. S.R.L. la plata integrală a beneficiului nerealizat se datorează exclusiv faptului că nu a înțeles să declare apel împotriva modului de stabilire a cadrului procesual de către tribunal, motivat de faptul că un astfel de apel ar fi fost considerat ca lipsit de interes, deoarece, în cazul unei căi de atac, interesul se raportează strict la dispozitivul hotărârii atacate, în sensul ca are interes să exercite apel sau recurs partea care a rămas obligată (a căzut în pretenții) prin acea hotărâre. Or, în mod evident, dispozitivul sentinței civile atacate îi este favorabil în ceea ce privește cadrul procesual.

A mai arătat recurenta că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 481 C. proc. civ., conform cărora "apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel, autoarea căii de atac a susținut că prin decizia civilă i s-a creat (în calitate de apelantă) o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, întrucât nu s-au stabilit obligații și în sarcina D.G.R.F.P. Galați, care nu a formulat apel.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1382 și 1383 C. civ., potrivit cărora cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație fată de cel prejudiciat, sarcina reparației împărțindu-se proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, iar dacă această participare nu poate fi stabilită, ori, cazul în care nici astfel nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului. Totodată, a apreciat că au fost încălcate și dispozițiile art. 1384 alin. (1) C. civ., conform cărora obligația solidară conferă fiecărui creditor dreptul de a cere executarea întregii obligații și de a da chitanță liberatorie pentru tot.

În acest sens, recurenta a susținut că, deși instanța a stabilit o culpă comună a celor două intimate, în final a obligat o singură intimată la plata a jumătate din prejudiciul care i-a fost produs.

A subliniat autoarea căii de atac că efectele în sine ale obligației solidare sunt certe, interdependente și trebuie înțelese ca atare, ele derivând din faptul că există o unitate de obiect (aceeași datorie) și o pluralitate de legături juridice (mai mulți debitori). Astfel, ca efect principal, trebuie reținut dreptul esențial al creditorului, opțiunea sa fundamentală, specifică și de esența solidarității, de a putea cere plata oricăruia dintre codebitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de discuțiune și diviziune. Cu toate acestea, acest drept reprezintă în același timp și o opțiune, în sensul că, în realitate, creditorul va putea opta, după cum va considera de cuviință, pentru orice alternativă posibilă; astfel, urmărirea pornită contra unuia dintre debitorii solidari nu îl împiedică pe creditor să se îndrepte și împotriva unui alt codebitor sau împotriva tuturor celorlalți codebitori, până la concurența valorii totale a obligației.

În opinia acestei recurente, prin modul în care este pronunțată, hotărârea recurată paralizează efectele solidarității.

La 29.12.2020 S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul principal, prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În susținerea excepției inadmisibilității, a arătat că litigiul vizează atragerea răspunderii civile delictuale în legătură cu o faptă ilicită săvârșită în cadrul desfășurării unei activități în Portul Constanța Sud - scanare în scopul controlului fizic al mărfurilor din containere și vehicule în port, iar litigiul a fost judecat în etapele procesuale anterioare de completul specializat de drept maritim și fluvial, astfel că, față de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în apel nu este supusă recursului.

O dată cu întâmpinarea, S.C. A. S.R.L. a depus și recurs incident, prin care a solicitat: casarea deciziei atacate, admiterea în tot a apelului său și schimbarea sentinței civile nr. 822/15.05.2017, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulate împotriva ei; casarea deciziei recurate cu privire la soluția instanței de apel de respingere a cererii S.C. A. S.R.L. de obligare a părților căzute în pretenții (reclamanta și chemata în garanție) de a plăti cheltuielile de judecată suportate de S.C. A. S.R.L.

În subsidiar, în ipoteza admiterii recursului principal, a solicitat casarea deciziei atacate și obligarea intimatei-chemate în garanție la suportarea/rambursarea, în plus față de sumele stabilite prin decizie, a oricăror altor sume care s-ar stabili în recurs în sarcina S.C. A. S.R.L. și obligarea COMPANIEI NAȚIONALE ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și a S.C. B. S.A., ca părți căzute în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate S.C. A. S.R.L. de prezentul litigiu.

Cu titlu prealabil, recurenta a susținut că, așa cum a arătat și în întâmpinarea depusă la dosar, recursul principal este inadmisibil, întrucât decizia atacată nu poate face obiectul căii de atac a recursului.

Pentru ipoteza respingerii excepției inadmisibilității, în motivarea recursului incident, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, stabilind în mod nelegal că S.C. A. S.R.L. ar răspunde pentru acoperirea prejudiciului suportat de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. cu repararea instalației de scanare.

În continuare, recurenta a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că evenimentul din data de 31.08.2011 a fost produs din culpa exclusivă a operatorului instalației de scanare (prepusul D.G.R.F.P.) și a proprietarului instalației de scanare, respectiv COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A., subliniind că, raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod nelegal a stabilit curtea de apel că S.C. A. S.R.L. ar răspunde civil împreună cu D.G.R.F.P., în condițiile în care răspunderea civilă delictuală aparținea în principal proprietarului instalației de scanare și în subsidiar D.G.R.F.P.

O altă critică formulată de recurentă vizează încălcarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

În acest sens, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel nu a dispus obligarea COMPANIEI NAȚIONALE ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A., respectiv a S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată suportate de S.C. A. S.R.L. cu titlu de taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Astfel, a arătat că în etapa judecății în primă instanță S.C. A. S.R.L. a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție suma de 10.637,2 RON. Având în vedere admiterea, în faza apelului, a cererii de chemare în garanție, a apreciat că S.C. A. S.R.L. are dreptul de a obține obligarea chematei în garanție și la plata acestei taxe judiciare de timbru, calculată la valoarea pretențiilor admise prin cererea de chemare în garanție, iar nu numai a cheltuielilor de judecată pe care S.C. A. S.R.L. le-ar avea de achitat către COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. în dosarul nr. x/2013.

Pe de altă parte, a susținut că în etapa judecății în primă instanță S.C. A. S.R.L. a achitat cu titlu de onorarii expert și sumele de 1.250 RON, pentru expertiza contabilă judiciară și 2.500 RON, pentru expertiza tehnică judiciară.

Potrivit autoarei căii de atac, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată formulată a fost admisă doar în parte, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. are obligația de a suporta, proporțional cu pretențiile respinse, cheltuielile de judecată achitate de către S.C. A. S.R.L. în primă instanță. Or, prin decizia recurată, instanța de apel a redus cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și a obligat S.C. A. S.R.L. la plata acestor cheltuieli de judecată reduse, fără a avea în vedere că pentru pretențiile respinse (care au un cuantum mult mai mare decât cele admise) COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. este partea căzută în pretenții.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de apel a obligat COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata sumei de 4.163 RON, reprezentând diferență onorariu expertiză judiciară contabilă datorat doamnei expert judiciar contabil C., însă nu a obligat-o și la plata către S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată suportate cu titlu de onorarii provizorii aferente celor două expertize judiciare întocmite în fața instanței de apel.

În acest context, autoarea căii de atac a subliniat că a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei atacate, însă curtea de apel a admis-o doar în parte, apreciind că instanța de apel nu a omis a se pronunța asupra acordării sumelor reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care s-a formulat prezentul recurs incident.

Așa fiind, recurenta a apreciat că singura cale de atac împotriva deciziei atacate, sub aspectul cheltuielilor de judecată mai sus indicate, o reprezintă recursul.

În subsidiar, în ipoteza admiterii recursului principal, autoarea căii de atac a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecința obligării S.C. B. S.A. la suportarea, în plus fată de sumele stabilite prin decizie, a oricăror altor sume suplimentare care s-ar stabili în sarcina S.C. A. S.R.L.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La 05.01.2021 S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului principal.

La 19.01.2021 COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a invocat excepția inadmisibilității, raportat la cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 1399/20.04.2018 și excepția nulității, pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 27.01.2021 Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Galați a depus note scrise, prin care a solicitat anularea recursului incident, în măsura în care nu se depune dovada achitării taxei judiciare de timbru și a invocat excepția tardivității acestuia.

La 18.02.2021 S.C. A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și la notele scrise formulate de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Galați.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Ambele părți și-au exprimat punctul de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 494, coroborat cu art. 482 și art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului principal, invocată de recurenta-pârâtă și de intimata-chemată în garanție, excepție care este apreciată ca prioritară celorlalte excepții invocate, întrucât vizează însăși admisibilitatea căii de atac exercitate, reține următoarele:

Așa cum s-a reținut și în etapele anterioare devolutive, procesul de față a fost generat ca urmare a producerii evenimentului din 31.08.2011 în Portul Constanța Sud, când după finalizarea controlului vamal prin scanare, șoferul unui autotractor, aparținând recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L., a efectuat, manevra de ieșire din stația de inspecție, moment în care, unitatea de scanare, care rula din spatele autotrenului spre înainte, a intrat în coliziune cu remorca, fapt care a atras avarierea instalației și imposibilitatea folosirii acesteia în perioada 01.09.2011 - 22.11.2019.

Instalația de scanare aparținea recurentei-reclamante și în baza Protocolului nr. 26767/08.11.2005 era utilizată de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Constanța în scopul controlului fizic al mărfurilor din containere și vehicule.

Pentru prejudiciul pretins înregistrat, recurenta-reclamantă a emis facturile nr. x/29.02.2012, în valoare de 197.272,07 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de reparare a instalației de scanare, și nr. x/31.01.2012, în valoare de 505.942 RON, reprezentând beneficiu nerealizat și TVA aferent.

Descrierea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul care a generat litigiul de față prezintă relevanță pentru stabilirea naturii acestui litigiu și, în consecință, pentru determinarea admisibilității recursului declarat în cauză.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (a cărui incidență a fost prelungită succesiv prin O.U.G. nr. 62/2015 și prin O.U.G. nr. 95/2016), prevăd că nu sunt supuse recursului, inter alia, hotărârile pronunțate în cererile privind navigația civilă și activitatea în porturi.

Plecând de la ipoteza textului legal evocat, instanța supremă apreciază că pretențiile, obiect al litigiului pendinte, derivă dintr-o faptă ilicită în legătură cu o activitate ce poate fi considerată drept activitate în porturi, având în vedere următoarele argumente:

Evenimentul în legătură cu care a fost pretinsă plata despăgubirilor s-a produs în portul Constanța, zona de Sud, în Stația de Inspecție Containere, după efectuarea de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Constanța a controlului vamal prin scanarea cu raze X a containerului transportat intimata-pârâtă.

La momentul producerii incidentului, intimata-pârâtă asigura servicii de transport rutier în complexul portuar Constanța, pentru care era autorizată de către autoarea căii de atac, potrivit înscrisului aflat la fila x din volumul I al dosarului primei instanțe.

Cum fapta ilicită vizează modul de îndeplinire a activității desfășurate de intimata-reclamantă în momentul producerii incidentului, rezultă în mod indubitabil că aceasta este în strânsă legătură cu activitățile din domeniul portuar, putând fi inclusă în categoria activităților conexe activităților de transport naval prevăzute exemplificativ de art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 2 din O.G. nr. 22/1999, republicată privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este pronunțată în soluționarea unei cereri privind activitatea în porturi și, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aceasta nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului, motiv pentru care, cu respectarea principiului legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ. și de art. 129 din Constituția României, recursul COMPANIEI NAȚIONALE ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A.urmează a fi respins ca inadmisibil.

În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident rămâne fără efect, în măsura în care recursul principal este respins ca inadmisibil.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege mai sus evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca inadmisibil și recursul incident, ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 74/16.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.