ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2169/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 05.08.2020 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat:

- să se constate nulitatea deciziei de sancționare disciplinară nr. 938 din 13.07.2020, în primul rând datorită faptului că îi lipsește cu desăvârșire realitatea faptei, în decizie fiind enumerate fapte neadevărate și, prin urmare, să oblige angajatorul la reintegrarea legală pe funcție;

- să se constate hărțuirea morală, tratamentul discriminatoriu și victimizarea asupra sa, în sensul O.G. nr. 137/2000 de combatere și sancționare a discriminării, tratament care se observă și în decizia nr. 938/13.07.2020 și este materializat în interpretări de mărturii mincinoase, reclamanta fiind prezentă la serviciu, în acest sens existând martori de la ITM, poliție și parchet.

- să fie obligată pârâta la plata daunelor morale pentru atingerea demnității, onoarei, probității profesionale, calității de om și de femeie, în cuantum de 1 milion de euro;

- să fie obligată pârâta la plata tuturor drepturilor cuvenite conform contractului colectiv de muncă aplicabil.

Prin sentința civilă nr. 225/3.03.2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 4679/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția nepromovării în termen a apelului și, în consecință, a fost respins apelul, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanței de apel.

La 15 aprilie 2022, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 23.05.2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "conflictele de muncă și de asigurări sociale".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Acțiunea, introdusă pe rolul instanțelor la 05.08.2020, are ca obiect, în principal, anularea deciziei de concediere și reintegrarea salariatului pe funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă, precum și plata drepturilor salariale aferente, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea actelor de hărțuire morală, tratament discriminatoriu și victimizare asupra reclamantei, în sensul O.G. nr. 137/2000 de combatere și sancționare a discriminării, tratament care se observă și în decizia nr. 938/13.07.2020, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru atingerea demnității, onoarei, probității profesionale, calității de om și de femeie, în cuantum de 1 milion de euro, instanța de recurs reține că, prin Decizia nr. 10/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că, "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale".

Prin aceeași Decizie s-a reținut faptul că, "(31) Ori de câte ori, însă, actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancționare se urmărește intră în sfera ori a fost săvârșit în raporturile juridice care aparțin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii și asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenței etc. - și în care protecția drepturilor subiective se realizează în condițiile unor legi speciale, în fața unor jurisdicții speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, așadar în condițiile acestora și în fața jurisdicțiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în fața unor instanțe cu competență materială specială, derogatorie de la dreptul comun."

În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului, iar dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

În aceste condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., fiind definitivă de la pronunțare, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Având în vedere soluția ce se va pronunța, instanța supremă constată că nu se mai impune soluționarea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4679/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4679/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.