ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2140/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 5458/2021 din 22 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 342, pronunțată la data de 23 februarie 2021 de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019, intimat fiind reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 06.04.2022, sub nr. x/2019.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16.06.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 20 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Înalta Curte reține că obiectul recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 5458/2021 din 22 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 342, pronunțate la data de 23 februarie 2021 de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea- obiectul cauzei constituindu-l un litigiu de muncă, soluționat cu participarea asistenților judiciari.

Așa fiind, după cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, în prezenta cauză este dedus judecății recursul declarat împotriva hotărârii prin care, a fost respins apelul formulat împotriva unei hotărâri date într-un litigiu de muncă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

La alin. (2) al aceluiași text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 se prevede că:

"(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite".

Mai mult, legiuitorul a prevăzut expres la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

În acord cu dispozițiile citate, așadar, hotărârea pronunțată în apel într-un conflict de muncă este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., prin raportare și la prevederile legii speciale, Legea nr. 62/2011, legea dialogului social și, în atare situație, nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului, în condițiile art. 483 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, recurentul-pârât, în speță, neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înțeles să o folosească.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat condițiile examinării cauzei civile în grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

De asemenea, Noul C. proc. civ. reglementează la art. 460 principiul unicității căii de atac, care presupune că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac; or, în speță, calea de atac a apelului, expres prevăzută de legiuitor, a fost exercitată de pârât și a fost soluționată de Curtea de Apel, care a pronunțat o hotărâre definitivă.

Respingerea cererii de recurs de față, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiție, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele pârâtului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Din moment ce recurentul-pârât a beneficiat de o judecată în primă instanță, precum și în căile de atac prevăzute de lege, nu se poate susține că prin respingerea, ca inadmisibil, a prezentului recurs i se încalcă accesul la justiție, cu atât mai mult cu cât, hotărârea atacată este, potrivit dispozițiilor procesual civile, definitivă, deci, împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ.. și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.., văzând dispozițiile art. 483 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.., coroborat cu Legea nr. 62/2011, găsind întemeiată excepția inadmisibilității recursului de față, Înalta Curte o va admite și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 5458/2021 din 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2022.