ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2095/2022

HOTĂRÂRE
19.10.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2095/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 21 iunie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat prin procedura specială a soluționării cererilor de valoare redusă, obligarea la plata sumei de 582,11 RON, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații furnizate; 722,30 RON, reprezentând contravaloare echipamente nerestituite; 1.175,99 RON, reprezentând clauză penală "echipamente promo"; 643,20 RON, reprezentând contravaloare servicii de instalare, activare, utilizare rețea și reducerea din prețul abonamentului, penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal în sumă de 582,11 RON, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenței fiecărei facturi până la data achitării efective a debitului și cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Prin sentința civilă nr. 1805 din 25 martie 2019 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.123,60 RON, din care: 582,11 RON, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații furnizate conform facturilor fiscale nr. x din data de 20.07.2015, nr. x din data de 18.08.2015, nr. x din data de 21.09.2015, nr. x din data de 19.10.2015, nr. x din data de 18.11.2015 și nr. x din data de 04.01.2016; 722,30 RON, reprezentând contravaloare echipamente nerestituite; 1.175,99 RON, reprezentând clauză penală "echipamente promo" și 643,20 RON, reprezentând contravaloare servicii de instalare, activare, utilizare rețea și reducerea din prețul abonamentului, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal, în sumă de 582,11 RON, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenței fiecărei facturi, până la data achitării efective a debitului pentru facturile fiscale nr. x din data de 20.07.2015, nr. x din data de 18.08.2015, nr. x din data de 21.09.2015, nr. x din data de 19.10.2015, nr. x din data de 18.11.2015 și nr. x din data de 04.01.2016; de asemenea, s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată către reclamantă a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 41/AC din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității formulării cererii de apel și s-a respins ca tardiv apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 1805 din 25 martie 2019 a Judecătoriei Piatra Neamț.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B..

La termenul din data de 12.10.2020, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a suspendat judecata recursului pentru lipsa părților.

Prin decizia nr. 468 din 01 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admisă sesizarea pentru perimare; s-a constatat perimată judecata recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 41/AC din 30 ianuarie 2020, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Împotriva acestei decizii, recurentul B., prin mandatar C., a declarat recurs, arătând că motivele recursului vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând recursul declarat, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Art. 32 și 33 din același act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Recurentul B., prin mandatar C., a declarat recurs împotriva deciziei prin care s-a constatat perimată cererea de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, în sarcina recurentului s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, obligație ce i-a fost comunicată acestuia la data de 17 decembrie 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

La data de 28 decembrie 2021, recurentul B., prin mandatar C. a transmis prin poștă electronică, în xerocopie, chitanța seria x nr. x din data de 23.12.2021, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent și comunicat recurentului B., prin mandatar C., la data de 12 mai 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, i s-a pus în vedere acestuia să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Rațiunea pentru care dovada plății achitării taxei judiciare de timbru se atașează cererii în original, iar nu în copie, este de a nu fi folosită în alt dosar.

Având în vedere că recurentul nu a depus chitanța seria nr. seria x nr. x din data de 23.12.2021, în original, în baza dispozițiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-pârât B., prin mandatar C., împotriva deciziei nr. 468 din 1 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B., prin mandatar C., împotriva deciziei nr. 468 din 1 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 210/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 24 august 2017, sub nr. x/201
ÎCCJ 2024-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 90/2024
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Neamț la data de 09.11.
ÎCCJ 2023-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2250/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Neamț, sub număr de dosar
ÎCCJ 2022-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1329/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra recursurilor civile de față; Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2016 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclam
ÎCCJ 2024-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2024
Ședința publică din data de 8 octombrie 2024 Deliberând asupra recursului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17.08.2020 sub nr. x/2020 r
Sursă