ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua efectuării plății al sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului rutier din data de 02.04.2016 în municipiul Suceava.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 132/2017 și pe cele ale Normei nr. 23/2014 a Autorității de Supraveghere financiară.

Prin sentința civilă nr. 2025 din 9 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 8.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva sentinței civile nr. 2025 din 9 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A., asistat de D., a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., asistat de D., împotriva sentinței civile nr. 2025 din 9 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 40.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, cu privire la admiterea în parte a acțiunii formulate.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A., asistat de D., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivare, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, dar și prevederile art. 1391 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) și (2) din C. civ.

De asemenea, recurentul susține că, la fila x a deciziei recurate, instanța de apel a invocat ca fiind incidente dispozițiile Ordinului CSA nr. 14/2011, cu toate că, la momentul producerii evenimentului rutier, erau aplicabile dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014.

Totodată, apreciază recurentul că instanța de apel, la determinarea în concret a cuantumul daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2016, decizia recurată fiind dată atât cu încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, cât și cu încălcarea criteriilor jurisprudențiale, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu are au fost percepute consecințele vătămării.

Astfel, în opinia recurentului, instanța de apel nu a avut în vedere particularitățile speței, întreaga motivare fiind doar o înșiruire de dispoziții legale și aspecte cu caracter pur teoretic.

Consideră că suma acordată cu titlu de daune morale constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență și la criterii stabilite în practică, sens în care arată că a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanțele de judecată au acordat, în situații similare, sume de bani, cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanța de apel.

Recurentul arată că vătămarea sănătății și integrității corporale i-a adus un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităților de deplasare și prin restrângerea posibilității de a avea o viață normală în care să poată desfășura toate activitățile de dinaintea accidentului, consecințele fiind individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosar, însă aceste considerente nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Astfel, instanța de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale, însă acestea nu au fost utilizate pentru stabilirea cuantumului sumei acordate.

Deși regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite în plan fizic si moral, recurentul susține că instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității, precum nici la principiul proportionalitătii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul apreciază că instanța de apel nu a analizat probele administrate în prezenta cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauza, limitându-se la a face simple mențiuni cu privire la normele substanțiale și procedurale incidente, însă fără a face o aplicare concretă a acestora.

Recurentul consideră că motivarea deciziei recurate este sumară și nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., astfel că instanța de control judiciar, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv a hotărârii atacate.

Astfel, susține că instanța de apel nu a stabilit în mod clar situația de fapt, nu s-a raportat la repercusiunile evenimentului rutier și nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale.

De asemenea, recurentul consideră că instanța de apel a limitat nejustificat ansamblul probator solicitat a fi încuviințat și administrat în prezenta cauză, astfel că, deși prin cererea de apel a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori pentru dovedirea prejudiciului nepatrimonial, în mod eronat, instanța de apel a procedat la respingerea ei ca nefiind utilă soluționării cauzei, astfel cum rezultă din încheierea pronunțată la data de 16 decembrie 2019.

Așa fiind, recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudentială, de practica judiciară, de circumstanțele particulare ale spetei și de consecințele suportate de acesta în urma accidentului. De asemenea, nu a făcut aplicarea dispozițiilor din C. civ. a căror nesocotire a invocat-o la începutul cererii de recurs ceea ce a condus la o soluție nemotivată, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pentru toate considerentele arătate, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, în sensul casării în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului. Pe fondul recursului, a solicitat, în esență, respingerea acestuia, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 aprilie 2021 a fost respinsă excepția netimbrării recursului; a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat, în suficientă măsură, în raport de jurisprudența și doctrina în materie, majorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, nefiind astfel îndeplinite cerințele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt deduse judecății, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Argumentat și legal motivat, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esențial îl reprezintă și întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, cuantum ce a fost majorat în apel.

Se constată că instanța de apel a majorat suma datorată cu titlu de daune morale, stabilind că un cuantum de 40.000 euro echivalent în RON la cursul BNR la data plății acordat reclamantului A. corespunde unei juste despăgubiri, ținând cont de aspectele circumstanțiale situației particulare a cauzei, aspecte ce au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința stabilirii cuantumului despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Totodată, din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Este de menționat că stabilirea cuantumului daunelor morale rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, or, în speță, toate aspectele circumstanțiale situației particulare a cauzei au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanța trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, în funcție de împrejurările concrete ale speței, or, în cauză instanța de apel a aplicat în mod corect regulile de drept și criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speța dedusă judecății.

Susținerile recurentului vizând aprecierea instanței de apel cu privire la valoarea efectivă a daunelor morale stabilite în favoarea sa nu pot fi analizate, având în vedere că acest aspect ține de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia, controlul judiciar al instanței de recurs putând fi exercitat doar sub aspectul nelegalității hotărârii.

De altfel, criticile recurentului nu susțin motivul prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sub aspectul determinării cuantumului daunelor materiale, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Este de subliniat faptul că instanța de apel, ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire a recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Apelul, prin efectul său devolutiv, în acord cu prevederile art. 50 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 23/2014, cu respectarea art. 1385 C. civ., art. 1391 C. civ., de care se prevalează recurentul, a permis instanței de apel să majoreze cuantumul daunelor morale acordate, soluționând legal problema cuantificării daunelor morale, cu aplicarea principiului echității, a principiului proporționalității și a principiilor jurisprudențiale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de față de așa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victima daunelor morale, conform legislației și jurisprudenței în materie.

Se reține că prevederile art. 1 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule aprobată prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului, la care face trimitere în motivare instanța de apel, dispoziții potrivit cărora în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, nu cuprind nicio diferență de substanță cu cele care își au corespondentul în art. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, care a abrogat expres Ordinul ASF nr. 14/2011, astfel că, în raport de raționamentul logico-juridic al instanței, de argumentele care au stat la bază, soluția adoptată ar fi fost aceeași față de conținutul identic al normei aplicabile, criticile recurentului sub acest aspect fiind pur formale.

Se constată, așadar, că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept material incidente speței, principiilor și regulilor de drept aplicabile.

Pentru toate rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. asistat de D. împotriva deciziei civile nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. asistat de D. împotriva deciziei civile nr. 2189/2019 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2021.