ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2022

HOTĂRÂRE

05.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.A.T. Comuna Izvoarele a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate inexistența creanței achitate nejustificat, cu titlu de fonduri nerambursabile din contractul de finanțare nr. x/19.03.2010, încheiat între părți.

În drept, a invocat art. 33 C. proc. civ.

La 06.12.2021 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză a Agenției de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, în calitate de pârâtă.

Prin sentința nr. 46/01.02.2022, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile necompetenței sale materiale procesuale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Pentru a se hotărî astfel, a reținut incidența art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prezentul litigiu vizează executarea contractului de finanțare nr. x/19.03.2010, context în care competența materială procesuală aparține secției civile a tribunalului, iar nu secției de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la competența teritorială, a reținut că în litigiile având ca obiect executarea unui act administrativ este aplicabil art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, text legal care nu a suferit modificări odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, și nu prevederile C. proc. civ., cum a susținut reclamanta.

Prin sentința civilă nr. 846/19.04.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se hotărî astfel, a reținut că la 03.04.2022 reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă, sens în care a indicat valoarea patrimonială a cererii - 7.804.425 RON, temeiul de drept al acțiunii - art. 35 C. proc. civ. și cauza juridică a acesteia - inexistența prejudiciului în cauza penală nr. 115/P/2015, sub forma de cheltuieli nejustificate - fonduri fără drept, din contractul de finanțare nr. x/2010, subliniind că nu înțelege să își întemeieze acțiunea pe răspunderea contractuală, reglementată de art. 1.350 C. civ. și că temeiul de drept vizează soluționarea laturii civile din dosarul penal.

Ulterior, la 05.04.2022 reclamanta a arătat că acțiunea nu se întemeiază pe Legea nr. 554/2004 sau Legea nr. 101/2016, deoarece nu are ca obiect anularea unui act administrativ și nici alte aspecte legate de respectarea obligațiilor contractului de finanțare nr. x/2010; astfel, a subliniat că litigiul este de natură civilă, în raport cu art. 111 și art. 35 C. proc. civ., context în care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Tribunalul București a reținut că, în raport cu cele arătate de reclamantă, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016 în materie de competență și că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale.

În aceste condiții, a reținut incidența art. 111, coroborat cu art. 116 C. proc. civ. și, având în vedere atât obiectul și cauza juridică dedusă judecății, calitatea pârâtei de autoritate publică centrală, cât și instanța învestită inițial, respectiv cea de la sediul reclamantei, a apreciat că Tribunalului Olt, secția Litigii cu Profesioniștii îi revine competența de soluționare.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., fundamentată pe o răspundere civilă izvorâtă dintr-o faptă penală.

Fiind un litigiu de natură civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei se determină în raport cu art. 111 C. proc. civ., potrivit căruia "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".

Totodată, art. 116 C. proc. civ. prevede că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Or, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a optat pentru soluționarea litigiului de către instanța de la sediul său, situat în comuna Izvoarele, județul Olt.

Înalta Curte notează că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial alternativ, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.