ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2022

HOTĂRÂRE
15.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2021, pentru motivele arătate în cuprinsul acestui act, reclamantul U.A.T. Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fost Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), a solicitat anularea Deciziei Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nr. 426/28.10.2020, înregistrată la instituția reclamantă cu nr. 77774/29.10.2020, a Informării privind autorizarea Cererii de rambursare nr. x aferentă proiectului "Înnoirea parcului de vehicule prin achiziția de autobuze ecologice", cod SMIS 127367, înregistrată la instituția reclamantă cu nr. 64318/10.09.2020 și a Notei de neconformitate nr. x/12.12.2019, emise de pârâtă. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 227,25 RON, declarată neeligibilă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ si Fiscal, prin sentința civilă nr. 5371 din 24 septembrie 2021 2022, a admis excepția de necompetenta teritorială a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ si Fiscalși, pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului Olt.

În argumentele expuse în susținea soluției instanța a reținut că, partea supraordonată în raportul de drept administrativ dedus judecății (autoritatea publică) nu este partea reclamantă (UAT Municipiul Slatina), aceasta fiind beneficiara contractului de finanțare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv persoana (care se consideră) vătămată, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004, ci partea pârâtă (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), ca organ de stat care, acționând în regim de putere publică, în virtutea competențelor legale de gestionare a fondurilor europene, a emis actul administrativ atacat. Așa fiind, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza întâia din Legea nr. 554/2004, prevederi care atribuie competența exclusivă rationae loci instanței de la sediul reclamantei, și nu dispozitiile tezei a doua a aceluiași text legal.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Olt, prin sentința nr. 128 din 15 martie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, privind reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și a înainatat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta este autoritate publică iar, în stabilirea competenței teritoriale a instanței sunt aplicabile dispozițiile legii speciale nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (3) teza a II a, ce stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul pârâtului.

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțe îl constituie problema instanței competente material și teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin acțiunea pendinte, reclamanta U.A.T. Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a solicitat anularea Deciziei Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nr. 426/28.10.2020, înregistrată la instituția reclamantă cu nr. 77774/29.10.2020, a Informării privind autorizarea Cererii de rambursare nr. x aferentă proiectului "Înnoirea parcului de vehicule prin achiziția de autobuze ecologice", cod SMIS 127367, înregistrată la instituția reclamantă cu nr. 64318/10.09.2020 și a Notei de neconformitate nr. x/12.12.2019, emise de pârâtă. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 227,25 RON, declarată neeligibilă.

Astfel, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1). (2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. (…)."

Față de considerentele expuse, curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1

1

) și (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va stabilii competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U.A.T. Municipiul Slatina în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2021-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2022-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1273/2022
Ședința publică din data de 3 martie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe
ÎCCJ 2022-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2022
Ședința publică din data de 15 martie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2021-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3255/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistr
Sursă