ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 509/22.12.2020, înregistrată cu nr. x/24.12.2020, a Informării privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x aferentă proiectului "Modernizarea, eficientizarea, extinderea sistemului de iluminat public și reabilitarea instalațiilor electrice din Municipiul Slatina", cod SMIS 125574, înregistrată cu nr. x/04.11.2020 și a Notei de neconformitate nr. x/27.09.2019, emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și obligarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice Șl Administrației (fost Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) la rambursarea sumei de 106,26 RON, declarată neeligibilă.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 5268/2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului Olt.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.
Prin sentința nr. 709 din 9.11.2021 s-a admis admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Olt, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat cauza privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București, s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecării cauzei și a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
În cauza de față, prin cererea dedusă judecății, reclamanta UAT Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a solicitat anularea Deciziei nr. 509/22.12.2020, a Informării privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x aferentă proiectului "Modernizarea, eficientizarea, extinderea sistemului de iluminat public și reabilitarea instalațiilor electrice din Municipiul Slatina", cod SMIS 125574, înregistrată cu nr. x/04.11.2020 și a Notei de neconformitate nr. x/27.09.2019, emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și obligarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice Șl Administrației (fost Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) la rambursarea sumei de 106,26 RON, declarată neeligibilă.
Pentru stabilirea competenței trebuie să pornim de la raportul juridic administrativ concret ce face obiectul cauzei, deoarece dispozițiile legale incidente în cauză, și anume art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, menționează în mod expres faptul că reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
În speță, pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației are sediul în București, astfel că se constată că acestei instanțe aparține competența de soluționare a cauzei.
Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres sub aspectul stabilirii competenței teritoriale exclusive în cazul litigiilor care se poartă între două autorități publice (în sensul conferit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004) sau între o instituție publică și o autoritate publică, acest lucru nu înseamnă că nu pot fi aplicate criteriile pe care acesta le-a instituit în conținutul alin. (3) al art. 10 și care utilizează ca și reper exclusiv calitatea reclamantului și distincția dintre calitatea de persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, pe de o parte (caz în care sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3) și calitatea de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, pe de altă parte (având aplicabilitate prevederile tezei a II-a), neavând nicio relevanță dacă pârâtul este o autoritate publică sau nu.
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina se regăsește în definiția noțiunii de instituție publică locală, iar legiuitorul nu distinge după calitatea pârâtului, stabilind competența teritorială în mod exclusiv în raport de calitatea reclamantului.
Definind noțiunea de "instituții publice locale", art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 statuează:
"denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora".
Pornind de la această definiție, instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei în favoarea pârâtului, fără ca legiuitorul să distingă în funcție de calitatea pârâtului.
Având în vedere că pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației are sediul în București, instanța apreciază că Tribunalului București aparține competența de soluționare a prezentei cauze.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.