ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 237/2022

HOTĂRÂRE
19.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 237/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 decembrie 2020, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a solicitat sa se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa favorabil solicitarea de plata nr. x/29.11.2016 privind suportarea de la bugetul de stat, conform O.G. nr. 14/2013, a sumei de 1.481.725,45 RON reprezentând corecția financiara aplicată la proiectul "Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea" și obligarea pârâtului la plata acestei sume către reclamant.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3238 din 14 mai 2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, întrucât prezenta cerere nu privește acte administrative având ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea UE, ci are ca obiect solicitarea unor sume care se suportă de la bugetul de stat.

În consecință, competența de soluționare a cauzei nu se stabilește în raport de criteriul valoric, ci de rangul autorității publice chemată în judecată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din același act normativ. Cum ministerul pârât este autoritate publică centrală cu sediul în București, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1394 din 11 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 și 2 din O.G. nr. 14/2013, litigiul având ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de criteriul valoric, iar nu de rangul autorității pârâte, în favoarea Tribunalului București.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea cu care a învestit instanța de contencios administrativ, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat ca, urmare a constatării refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației de a suporta de la bugetul de stat, conform O.G. nr. 14/2013, a valorii corecției financiare aplicate la proiectul "Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea", să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.481.725,45 RON.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze cauza, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cuprinde atât o prevedere cu caracter general, regăsită în art. 10 alin. (1), referitoare la litigiile privind acte administrative emise de autoritățile publice locale sau centrale, cât și o prevedere cu caracter special, incidentă în cazul cererilor privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, regăsită în art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, după cum urmează:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1)

1

Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1)."

Problema care a generat conflictul negativ de competență și asupra căreia instanțele aflate în conflict au exprimat opinii contrare, se referă la încadrarea sau neîncadrarea sumei ce face obiectul pretențiilor reclamantului în categoria sumelor reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, cu consecința aplicării criteriului valoric în stabilirea instanței competente. În esență, Tribunalul București a reținut că art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 nu este incident cauzei, întrucât suma suportată de la buget, conform O.G. nr. 14/2003, reprezintă o facilitate acordată de stat, fiind achitată după epuizarea etapei de stabilire a corecției financiare conform O.U.G. nr. 66/2011; ca urmare, competența instanței este stabilită potrivit rangului autorității pârâte, conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Contrar acestei opinii, Curtea de Apel București a reținut că suma solicitată prin acțiune reprezintă o creanță bugetară rezultată din corecția financiară aplicată conform O.U.G. nr. 66/2011, astfel încât se aplică regulile din cuprinsul art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, instanța competentă fiind stabilită conform criteriului valoric.

Înalta Curte reține că această din urmă instanță a stabilit în mod corect competența de soluționare în fond a cererii deduse judecății.

Acțiunea promovată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 14/2003, iar potrivit art. 1 și art. 2 din acest act normativ:

"Art. 1 - Prezenta ordonanță se aplică beneficiarilor de fonduri europene, instituții publice locale, respectiv comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, asociațiile de dezvoltare intercomunitară înființate de către acestea, instituțiile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora, din cadrul Programului operațional regional 2007 - 2013, până la sfârșitul perioadei de implementare a Programului.

Art. 2: (1) Creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la o poziție distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", în situațiile prevăzute la alin. (4)."

Așadar, suma pentru care reclamantul solicită suportarea de la buget este calificată de art. 2 din O.G. nr. 14/2003 ca reprezentând o creanța bugetară rezultată din corecția financiară aplicată conform O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Drept urmare, aceste pretenții se încadrează în categoria sumelor reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, la care face trimitere art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că suportarea de la buget a creanței intervine după stabilirea corecției financiare nu prezintă relevanța pe care a susținut-o Tribunalul București, distincția între cele două "etape" (una derulată în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 și alta în temeiul O.G. nr. 14/2003) neavând importanță în stabilirea instanței competente să judece cauza. Ceea ce contează este ca suma solicitată prin acțiune să reprezinte finanțare nerambursabilă, aspect confirmat în prezenta speță, în care reclamantul a beneficiat de finanțare pentru proiectul "Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea", însă, urmare a stabilirii corecției financiare, este obligat la restituirea sumei de 1.481.725,45 RON. Prevederile O.G. nr. 14/2003 permit suportarea de la buget, în anumite condiții, a sumei ce constituie corecție financiară, astfel încât litigiul cu privire la refuzul autorității ministeriale de a face aplicarea O.G. nr. 14/2003 este unul care privește "sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", în sensul art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reține că, pentru a fi incident art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, nu este necesar ca acțiunea să aibă ca obiect anularea unui act administrativ încheiat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, câtă vreme creanța bugetară ce face obiectul cauzei este una rezultată din corecția financiară aplicată în temeiul acestei ordonanțe de urgență, după cum prevede în mod expres art. 2 din O.G. nr. 14/2003.

Față de aceste considerente, având în vedere și că ne aflăm în prezența unei acțiuni evaluabile în bani, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză se determină potrivit art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, în baza criteriului valoric, iar potrivit art. 10 alin. (1) din același act normativ, litigiile cu valoare de până în 3.000.000 RON sunt de competența tribunalului, în speță a Tribunalului București.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea și pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, decizie (scj.ro #188584)
țiunea să aibă ca obiect anularea unui act administrativ încheiat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, câtă vreme creanța bugetară ce face obiectul cauzei este una rezultată din corecția financiară aplicată în temeiul acestei ordonanțe de urgență
ÎCCJ 2022-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5478/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 3115 din 03 iunie 2022, Tribunalul București –
ÎCCJ 2021-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2668/2021
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2020-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6094/2020
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11 iunie 2019, pe rolul Curții de Apel Bucureșt
ÎCCJ 2022-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
Sursă