ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1886/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1886/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la 29 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 946.199 RON, din care suma de 770.780 RON reprezintă contravaloarea drepturilor salariale în suma brută, iar suma de 175.419 RON reprezintă contribuțiile angajatorului aferente, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 311.054,16 RON. stabilită cu titlu de prejudiciu, și la plata sumei de 3.825,96 RON cu titlu de penalități; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 267 din 29 septembrie 2021, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 451/2022 din 17 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția tardivității declarării apelului și a anulat apelul, ca tardiv.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Autoarea căii de atac susține că în mod greșit curtea de apel a admis excepția tardivității apelului, deși acesta a fost depus cu respectarea dispozițiilor art. 468 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat respingerea acestuia.
Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.
În considerentele deciziei recurate, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea de apel a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 468 C. proc. civ., astfel că a admis excepția tardivității.
Susținerile din cererea de recurs prin care se reiau motivele de apel nu reprezintă critici care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ. deoarece recurenta nu arată în concret care sunt aspectele de nelegalitate care justifică reformarea deciziei atacate. Argumentele sale se raportează la fondul litigiului și nu contrazic rațiunile pentru care instanța de apel a anulat apelul ca tardiv. Simpla mențiune că apelul a fost depus în termen, fără a se preciza concret de ce au fost nesocotite dispozițiile art. 468 C. proc. civ., nu constituie o veritabilă motivare a căii de atac.
Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului și va anula recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 451/2022 din 17 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 451/2022 din 17 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.