ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 29 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, să se dispună anularea hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori din ședința ordinară de la 24 iulie 2020 a C..

Prin sentința civilă nr. 34/F din 19 ianuarie 2021, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. și a obligat pe reclamanți la plata către pârâtă a sumei de 2.380 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 1965 din 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamanți, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A. și B., solicitând casarea deciziei recurate și a sentinței pronunțate de Tribunalul Ialomița și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorii căii de atac susțin că în cadrul adunării generale ordinare din 14 aprilie 2016 a fost ales un nou consiliu de administrație, dar nu a fost aprobat și contractul de administrare, astfel cum prevede art. 45 alin. (6) din Legea nr. 1/2005. În opinia recurenților, vechiul consiliu de administrație nu își încetase activitatea, astfel că adunarea generală ordinară din 24 iulie 2020 nu a fost legal convocată, formalitățile fiind efectuate de noul consiliu de administrație. Mai arată că în mod greșit curtea de apel a reținut că drepturile recurenților nu au fost vătămate, aceștia menționând că membrii cooperatori sunt împiedicați să formuleze acțiuni în instanță pentru gestiunea necorespunzătoare a societății cooperative.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității față de dispozițiile art. 132 alin. (9) Legea n. 31/1990 și excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și a solicitat respingerea acestuia.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inexistența motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sunt indicate în mod formal întrucât din cererea de recurs nu se desprind critici care să fie analizate din perspectiva acestui text de lege.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, susținerile recurenților-reclamanți în sensul încălcării prevederilor art. 34 alin. (2) și art. 45 alin. (6) din Legea nr. 1/2005 nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Aspectele legate de convocarea adunării generale, de modul de aprobare și semnare a contractului de administrare și de existența sau nu a calității de administrator a anumitor persoane reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situației de fapt și a modului în care s-au derulat relațiile dintre părți sunt atributele exclusive ale instanțelor devolutive.

Prin cererea de recurs se reiterează, în esență, cele susținute în fața curții de apel, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei, sub aspectul legalității acesteia. Indicarea unor texte de lege neînsoțită de o argumentație pertinentă din care să rezulte în ce mod a fost încălcată sau greșit aplicată norma de drept material nu echivalează cu motivarea căii de atac.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenții nu și-au respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1965 din 12 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-reclamanți A. și B. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1965 din 12 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenții-reclamanți A. și B. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.