ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului pensiei stabilite prin decizia nr. x din 14 ianuarie 2021, decizia nr. x din 17 martie 2021, emiterea unei noi decizii de pensionare privind recalcularea pensiei pentru invaliditate valorificând și veniturile suplimentare detaliate în cartea de muncă, plata retroactivă a sumelor care nu au fost avute în vedere la emiterea deciziilor privind recalcularea pensiei pentru invaliditate, începând cu data depunerii dosarului la Casa Județeană de Pensii Brăila și până în prezent.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 641 din 8 septembrie 2021, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, și a respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A..
Prin decizia civilă nr. 1139/2021 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A..
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a ignorat principiul contributivității și principiul egalității raportat la dispozițiile Legii nr. 263/2010.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității nulității recursului.
Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recursul vizează decizia civilă nr. 1139/2021 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată într-un litigiu având ca obiect solicitarea recurentei-reclamante de a îi fi recalculate drepturile de pensie.
Instanța supremă reține că această decizie a fost pronunțată în cadrul unei acțiuni din materia asigurărilor sociale, în calea de atac a apelului.
Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea unei hotărâri judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1139/2021 din 9 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1139/2021 din 9 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.