ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 15 ianuarie 2020 și înregistrată pe rolul Tribunalului București la 17 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței să dispună următoarele: 1. constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la pct. 3.2 și 3.3 din contractul de credit nr. x din 6 iulie 2007, referitoare la comisioanele de acordare și administrare a creditului; 2. constatarea existenței dreptului reclamanților de a plăti o dobândă lunară egală cu EURIBOR la 6 luni, începând cu 21 ianuarie 2008; 3. constatarea caracterului abuziv al clauzei din actul adițional nr. x din 19 martie 2008 prin care a fost modificată clauza de la pct. 3.3.

din contractul de credit; 4. constatarea caracterului abuziv al clauzei din actul adițional nr. x din 19 martie 2008 prin care au fost modificate valoarea și modul de calcul ale ratei dobânzii; 5. constatarea caracterului abuziv al clauzei din actului adițional nr. x din 2 noiembrie 2010 prin care au fost modificate tipul și valoarea ratei dobânzii; 6. constatarea inexistenței obligațiilor reclamanților instituite prin clauzele menționate anterior; 7. constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la pct. 4.2 și 6.2.1 din contractul de credit, referitoare la plata ratelor de credit în valuta în care a fost acordat împrumutul; 8. restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor contestate, actualizate cu rata inflației și dobânda legală.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000. Prin sentința civilă nr. 2460/2020 din 7 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON. Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel. Prin decizia civilă nr. 1593 din 4 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat pe apelanții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.146,24 RON. Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că acțiunea a fost introdusă la 15 ianuarie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel aplicabile modificările operate prin această lege inclusiv în privința regimului juridic al căilor de atac, conform art. 24 raportat la art. 27 C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc.

civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (…)." Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel; printre aceste litigii figurează și cele din materia protecției consumatorilor.

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că reclamanții au învestit instanțele cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contractul de credit nr. x din 6 iulie 2007 și actele adiționale aferente, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000. Așadar, obiectul și temeiul juridic al acțiunii relevă că prezentul proces se circumscrie materiei protecției consumatorilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Cum acest text de lege suprimă dreptul la recurs în procesele din materia protecției consumatorilor, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ. Prin urmare, decizia instanței de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei instanței de apel. Față de soluția de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.955,70 RON, constând în onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1593 din 4 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă pe recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.955,70 RON către intimata-pârâtă C. S.A. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2022.