ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1735/2022

HOTĂRÂRE
22.09.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1735/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 3 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtele D., D. - PFA și S.C. E. S.R.L., au solicitat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 713/07.12.2018, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamanților pentru cererea de revocare a pârâtei D. din funcția de administrator (petitul 5) și pentru cererea de atragere a răsputerii patrimoniale a administratorului (petitul 8). A admis în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtele D., D. - PFA, S.C. E. S.R.L. și S.C. G. S.R.L.. A admis cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențional S.C. G. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții reconvențional A., B. și C., și în consecință: A constatat nulitatea absolută a Contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 51/23.01.2014 autentificat la Biroul Individual Notarial F. și dispune radierea acestui act din CF x Brașov (CF nou x Brașov) A+l nr. cad x nr. top x și A1.1 nr. cad x nr. top x. A constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1.09.2014 autentificat la Biroul Individual Notarial F., cu privire la imobilul înscris în CF x Brașov (CF nou x Brașov) A+l nr. cad x nr. top x teren curți construcții intravilan de 2400 mp și A1.1 nr. cad x nr. top x depozit produse farmaceutice în regim P și sediu firmă în regim P+E compus din: 5 încăperi, 10 birouri, hol recepție, loc de luat masa, vestiar, hol, sala ședințe, încheiat de pârâtele S.C. E. S.R.L. și D. PFA. A dispus rectificarea CF x Brașov (CF nou x Brașov) A+l nr. cad x nr. top x și A1.1 nr. cad x nr. top x, în sensul radierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a constat și revenirea la situația anterioară, prin înscrierea calității de proprietar a S.C. E. S.R.L.. A constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat de pârâta D. PFA cu pârâta S.C. G. S.R.L., la data de 28.11.2014, cu privire la imobilul înscris în CF x Brașov (CF nou x Brașov) A+l cad x top x și A1.1 cad x top x. A constatat valabilitatea contractului de închiriere nr. x/21.11.2005, modificat prin actul adițional nr. x/05.01.2009 și actul adițional nr. x/17.01.2011, încheiat de pârâta S.C. E. S.R.L. cu pârâta S.C. G. S.R.L.. Obligă pârâta D. PF să plătească pârâtei S.C. E. S.R.L. suma de câte 10.000 euro/lună, pentru intervalul cuprins între data de 28.11.2014 și data pronunțării prezentei hotărâri, cu titlu de chirie încasată pe nedrept. A dispus excluderea pârâtei asociat D. din societatea E. S.R.L.. A dispus atribuirea a 10 părți sociale, deținute de pârâta D. către reclamanți, care vor deține întreg capitalul social al societății E. S.R.L., urmând ca pârâtei D. să i se atribuie valoarea acestor părți sociale, ce va fi stabilită de comun acord de părți sau, în caz de conflict, de tribunal. A obligat pârâta D. să predea reclamanților contabilitatea societății E. S.R.L.. A respins restul pretențiilor reclamanților, în parte ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă și în parte ca nefondate. A obligat pârâta D. să plătească reclamanților suma de 42.643 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea pârâtei-reclamante reconvențional S.C. G. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, pârâtele D. și D. - P.F.A.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1396/Ap din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a respins apelul declarat de pârâtele D. și D.-PFA împotriva sentinței civile nr. 713/07.12.2018 pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care a păstrat-o; a obligat apelantele-pârâte D. și D.-PFA să plătească intimaților-reclamanți A., B. și C. suma de 14.000 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel, și a stabilit onorariul definitiv al expertului tehnic H., la suma de 900 RON, obligând pârâtele D. și D. PFA să plătească suma de 900 RON în contul Biroului de Expertize Judiciare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele D. și D. - P.F.A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 10.12.2019, sub nr. x/2014.

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

La termenul din 1 octombrie 2020, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 19 noiembrie 2020, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Aspecte procesuale pe parcursul judecății

Prin încheierea de ședință din data de 19.11.2020, judecata cauzei a fost suspendată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Brașov.

Prin cererea scrisă înregistrată la dosar la data de 20.05.2022, intimații-reclamanți A., C. și B. au solicitat reluarea judecării procesului, formulând, prin cuprinsul aceleiași cereri, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., cerere de renunțare la judecată, cu anularea hotărârilor adoptate în această cauză de instanțele inferioare.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva incidentului procesual ivit odată cu depunerea la dosar a actului înregistrat la data de 20 mai 2022, Înalta Curte reține următoarele:

În cuprinsul notelor de ședință din 20 mai 2022, depuse la dosar de intimații-reclamanți A., C. și B., se regăsește, alături de cererea de reluare a judecării procesului, solicitarea acestora, în recurs, de a se lua act de renunțare la judecarea acțiunii formulate și de a se anula hotărârile judecătorești adoptate în această cauză, de instanțele inferioare.

Suntem în prezența unui act procesual de dispoziție, aspect al principiului disponibilității, act care, în conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., poate interveni în orice fază procesuală, acest text de lege prevăzând că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte.

De principiu, renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privința acesteia.

Renunțarea la judecată este posibilă și în căile de atac, lămuritor în acest sens fiind textul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., care arată că într-o atare situație se va dispune și anularea în tot sau în parte a hotărârii pronunțate în cauză.

Din modul în care este formulată solicitarea intimaților-reclamanți, rezultă că este vorba de o renunțare la cererea de chemare în judecată, nu de o renunțare la calea de atac.

Art. 406 din C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată.

Însă, alin. (4) al art. 406 impune o condiție restrictivă a renunțării la judecată, constând în acordul părții adverse în cazul în care actul de voință este făcut la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment. Soluția enunțată se aplică și în situația în care renunțarea intervine în fața instanței de apel sau de recurs, întrucât este formulată după primul termen la care părțile au fost legal citate.

Această condiționare este justificată de faptul că, în cazul opoziției pârâtului la cererea de renunțare a reclamantului la judecata în fond, reclamantul ar putea, în calea de atac, să eludeze textul de lege și să beneficieze de efectele unei renunțări necondiționate, în pofida poziției procesuale a părții adverse.

De altfel, pentru această ultimă ipoteză, din textul art. 464 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că renunțarea la calea de atac deja exercitată se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței.

În speță, renunțarea la judecată se regăsește într-o cerere scrisă care nu îmbracă o formă specială, art. 406 alin. (3) C. proc. civ. neimpunând o cerință specială sub aspectul formei, anexat cererii fiind depuse procuri speciale și declarațiile de renunțare întocmite de intimații-reclamanți, în original și traduceri legalizate, însă, pentru a opera renunțarea este necesar acordul părții pârâte, acord care a fost exprimat în scris .

Dată fiind modalitatea de soluționare a cauzei, prin închiderea dosarului urmare renunțării la judecată, nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurentele-pârâte împotriva hotărârii instanței de apel.

Ca atare, dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, având în vedere și dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză", Înalta Curte este îndreptățită să ia act de retragerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A., C. și B., în condițiile existenței unei manifestări de voință a acestora în acest sens.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1) și alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea reclamanților A., C. și B. la judecarea cererii de chemare în judecată și va anula atât decizia civilă nr. 1396/Ap din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, cât și sentința civilă nr. 713 din 7 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov.

Ia act de renunțarea reclamanților A., C. și B. la judecata cererii de chemare în judecată.

Anulează decizia civilă nr. 1396/Ap din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și sentința civilă nr. 713 din 07 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea adresată Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanții A. și B
ÎCCJ 2022-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1456/2022
S.R.L., E., E., C., B., N. S.R.L., K. S.R.L., și în consecință: 1. A constatat nulitatea parțială, doar cu privire la următoarele imobile (clădiri și terenul aferent): - spațiu comercial II – magazin 44 - situat în Brașov, înscris în CF x B
ÎCCJ 2022-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 905/2022
Ședința publică din data de 20 aprilie 2022 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 mai 2016, p
ÎCCJ 2022-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1161/2022
Ședința publică din data de 17 mai 2022 Asupra recursurilor de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 24.08.2020 pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2020, după desprinderea din dosarul nr. x/2021, reclamanta A. - în insol
ÎCCJ 2025-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2025
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025 Deliberând asupra recursului; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - secția a II-a civilă, de contencios a
Sursă