ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1650/2022

HOTĂRÂRE
20.09.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1650/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra cererii, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

În esență, s-a susținut că Înalta Curte a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea intimatei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, lipsind din dispozitivul deciziei orice referire la acest petit.

Având în vedere că prin decizia pronunțată s-a dispus admiterea cererii de recurs și casarea hotărârii recurate, petenta a învederat că intimata B. S.A. este partea căzută în pretenții, aceasta fiind în culpă procesuală pentru susținerea unei poziții procesuale nefondate, care a condus la necesitatea avansării de cheltuieli de către petentă în vederea pregătirii și susținerii apărărilor.

Totodată, deoarece prin decizia pronunțată, instanța de recurs a dispus casarea hotărârii instanței de apel, s-a subliniat că intimata trebuie să suporte inclusiv cheltuielile de judecată aferente judecății în apel, aceasta susținând argumente nefondate, care au fost invalidate de către instanța de control judiciar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 444 alin. (1), art. 447, art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1), art. 494, art. 13 alin. (1) - (3) C. proc. civ.

Analizând cererea formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În cauză, se reține că prin decizia nr. 1066 din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2020 din 16 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Cu ocazia dezbaterilor orale, consemnate în practicaua deciziei, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat obligarea intimatei-pârâte B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, însă, se constată că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.

Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Înalta Curte reține că prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cauza nu a fost soluționată.

Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părților, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependență strictă de soluția dată cererii de chemare în judecată și, după caz, a altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză, inclusiv a cererii de apel.

Numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății în apel se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art. 453 C. proc. civ.

Ca atare, nepronunțarea instanței de recurs asupra cheltuielilor de judecată nu constituie o omisiune posibil de îndreptat prin procedura prevăzută de art. 444 alin. (1) C. proc. civ., această chestiune urmând a fi avută în vedere de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.

În consecință, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ., va respinge cererea de completare a dispozitivului formulată în cauză.

Respinge cererea formulată de petenta A. S.A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1066 din 10 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2486/2022
care va trimite, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1/2022 din 3 februarie 2022. Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata B. S.A.,
ÎCCJ 2021-03-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2021
Ședința publică din data de 24 martie 2021 Asupra cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 221 din 3 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, din examinarea actelor ș
ÎCCJ 2022-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea formulată la 14 februarie 2022, petenta A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 101 din 20 ianuarie 2022 p
ÎCCJ 2020-07-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2020
Ședința publică din data de 02 iulie 2020 Asupra prezentei cereri de completare a dispozitivului hotărârii, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2020 în dosarul nr. x/2017 petenta Unitatea Administrativ Teritorială
ÎCCJ 2021-04-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2021
. 453 alin. (1) C. proc. civ.: "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părții c
Sursă