ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2022

HOTĂRÂRE
31.03.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea formulată la 14 februarie 2022, petenta A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 101 din 20 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

În motivarea cererii de completare, petenta a susținut că, deși instanța a anulat recursul formulat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 141 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, cu toate acestea, prin decizia pronunțată în recurs nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimata A.. A mai precizat că acestea au fost solicitate în mod expres prin întâmpinare, la dosar fiind depusă în original dovada cheltuielilor de judecată - fila x, în valoare de 4.500 RON.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând cererea de completare a dispozitivului hotărârii, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, la 9 noiembrie 2020 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2017*, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 141/C din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

La 12 decembrie 2020 intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând, în principal, anularea recursului în condițiile art. 493 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 RON, reprezentând onorariu avocațial, în a cărui dovedire a depus chitanță .

Prin decizia nr. 101 din 20 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 141/C din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având un caracter accesoriu în ansamblul procesului.

Așa fiind, se constată că, deși petenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și a depus la dosar dovada acestor cheltuieli, această cerere nu se regăsește soluționată în dispozitivul deciziei pronunțate în cauză.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate în afara încuviințării de către instanță.

Pentru aceste motive, cererea de completare a deciziei nr. 101 din 20 ianuarie 2022, întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ., se dovedește a fi justificată, aceasta urmând a fi admisă.

Cât privește cererea propriu-zisă de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de petenta A., în calitate de intimată-pârâtă în cadrul dosarului de recurs, aceasta va fi încuviințată în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recursul declarat de partea adversă a fost anulat, iar intimată-pârâtă a depus la dosar, în original, dovada cheltuielilor de judecată - fila x, în valoare de 4.500 RON.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 444 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite cererea de completare a deciziei civile nr. 101 din 20 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de petenta A., și în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-reclamant B. la plata sumei de 4.500 RON către intimata-pârâtă A., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de completare a deciziei civile nr. 101 din 20 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de petenta A..

Dispune completarea deciziei în sensul că obligă pe recurentul-reclamant B. la plata sumei de 4.500 RON către intimata-pârâtă A., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2022
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constata următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 05 februarie 2021, Tribunalul Constanța, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a
ÎCCJ 2024-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2751/2024
, la prima instanță. 3. Hotărârile pronunțate în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 3327 din 31 octombrie 2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta A.
ÎCCJ 2023-04-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 619/2023
Ședința publică din data de 25 aprilie 2023 Deliberând, asupra cererii de față constată următoarele: Prin cererea formulată la 13 februarie 2023, petentul A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 2317 din 22 noiembrie 2
ÎCCJ 2022-05-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1118/2022
Ședința publică din data de 19 mai 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 642 din 24 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, în complet de fil
ÎCCJ 2022-03-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 498/2022
plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 4.827 RON reprezentând onorariu avocat. I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin decizia civilă nr. 1040A din data de 28 iunie 2021, Curtea de
Sursă