ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

În motivare, s-a învederat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/15.09.2017, prin care Compania Nationala "Administrația Canalelor Navigabile" S.A. Constanța, în calitate de locator, i-a transmis pârâtului dreptul de folosință temporară privind platforma portuară, S = 4.135,00 MP, reprezentând domeniul privat al companiei și suprafața de teren aferent aflat în domeniul public al statului concesionat companiei, având destinația de depozitare mărfuri și pentru realizarea unor obiective de investiții avizate de Compania Nationala "Administrația Canalelor Navigabile" S.A. Constanța și aprobate de Ministerul Transporturilor și Contractul nr. x/13.07.2018, având ca obiect permiterea accesului pe drumurile de exploatare și tehnologice monitorizate, precum și pe drumurile de acces monitorizate în portul Basarabi, ce face obiectul prezentului litigiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2014.

Debitoarea a formulat contestație, prin care a solicitat respingerea cererii.

Debitoarea a formulat contestație, prin care a solicitat respingerea cererii.

Prin încheierea din 16 septembrie 2021, s-a dispus conexarea celor două cereri.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 450 alin. (1) din C. proc. civ., a formulat cerere de suspendare a executării sentinței civile nr. 994/23.09.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II a civilă în dosarul nr. x/2020, la care este conexat dosarul nr. x/2021, până la soluționarea apelului.

În motivarea căii de atac, în esență, apelanta a arăta că prima instanță, interpretând și aplicând eronat dispozițiile legate incidente la cazul concret dedus judecății, în raport cu probatoriul administrat, a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile cerute în mod imperativ de Legea nr. 85/2014 pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de societate, respectiv starea de insolvență a debitorului, pe de o parte și caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor pretinse de creditoarele din cererile conexe, pe de altă parte.

Contrar celor reținute de judecătorul-sindic, apelanta a susținut că societatea nu se află în stare de insolvență.

S-a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 994/23.09.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă până la soluționarea apelului formulat împotriva acestei sentințe.

În motivarea recursului, s-a învederat că instanța de judecată învestită cu o cerere de suspendare a analizat o contestație împotriva hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii insolvenței, neavând competența legală în acest sens și încălcând în acest mod prevederile procedurale civile.

Totodată, recurenta a subliniat faptul că, sub aspect material Legea nr. 85/2014 reglementează deschiderea procedurii și efectele deschiderii procedurii insolvenței, iar aplicarea dispozițiilor art. 997 C. proc. civ. în procedura insolvenței și consecutiv a mecanismului procedural pe care îl presupune o ordonanță președințială și suspendarea provizorie a executării hotărârii judecătorești nesusceptibile de executare silită, presupune verificarea compatibilității între C. proc. civ. și normele speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Astfel, s-a arătat că este exclusă posibilitatea ca instanța de recurs să se pronunțe asupra suspendării efectelor deschiderii procedurii insolvenței, întrucât, pe de o parte deschiderea procedurii insolvenței aparține competenței exclusive a judecătorului-sindic, conform art. 40 din Legea nr. 85/2014, iar pe de altă parte, hotărârea de deschidere a procedurii are caracter unitar și nu poate fi partajată între instanța de recurs și judecătorul-sindic.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la prevederile art. 450 C. proc. civ., raportat la art. 43 din Legea nr. 85/2014, asupra căreia a reținut următoarele:

În cauză, se constată că obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunțată de instanța de apel în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (4) și (5) din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 450 și 719 C. proc. civ., prin care instanța a respins cererea de suspendare a executării sentinței apelate formulată de debitoarea A. S.R.L. în insolvență.

Încheierea ce formează obiectul căii extraordinare de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză, se constată că litigiul are ca obiect cererile conexate înregistrate pe rolul Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă sub nr. x/2020 și sub nr. x/2021, prin care creditoarele Compania Națională "Administrația Canalelor Navigabile" S.A. Constanța și B. S.R.L. au solicitat, în temeiul Legii nr. 85/2014, deschiderea procedurii insolvenței debitoarei A. S.R.L, care se află în stare de insolvență și față de care dețineau o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă 421.447,36 RON, respectiv 244.975,9 RON, reprezentând debit.

Conform art. 46 alin. (1) hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive.

Se reține că, sub aspect material Legea nr. 85/2014 reglementează deschiderea procedurii și efectele deschiderii procedurii insolvenței, iar aplicarea dispozițiilor art. 719 alin. (6) C. proc. civ. în procedura insolvenței, și consecutiv a mecanismului procedural pe care îl presupune modificarea încheierii prin care s-a respins cererea privind suspendarea executării silite, presupune verificarea compatibilității între C. proc. civ. și normele speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Conform art. 342 din Legea nr. 85/2014 dispozițiile acestei legi se completează în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2014, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar.

Atribuțiile pe care legea le prevede pentru fiecare dintre participanții la procedura insolvenței sunt de competența exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură.

Totodată principalele atribuții ale judecătorului-sindic sunt reglementate de art. 45 din Legea nr. 85/2014, deși art. 43 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 prevăd în mod expres și limitativ hotărârile judecătorului sindic care vor putea fi suspendate de instanța de apel.

În acest context este exclusă posibilitatea ca instanța de recurs să se pronunțe asupra suspendării efectelor deschiderii procedurii insolvenței, întrucât, pe de o parte deschiderea procedurii insolvenței revine competenței exclusive a judecătorului-sindic, conform art. 40 din Legea nr. 85/2014, iar pe de altă parte, hotărârea de deschidere a procedurii are caracter unitar și nu poate fi partajată între instanța de recurs și judecătorul-sindic, altfel nefiind nici în litera, nici în spiritul Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenței.

Înalta Curte constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de suspendare a executării este dată într-un litigiu în materia insolvenței. Fiind un litigiu în materia insolvenței, se reține că, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol, hotărârile curții de apel sunt definitive. Totodată, art. 46 alin. (1) din aceeași lege statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive, enumerate în art. 634 C. proc. civ., sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., prin raportare la art. 43 alin. (1) teza finală și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. împotriva încheierii din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. împotriva încheierii din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.