ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1641/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010, art. 2 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr. 1550/2004, art. 4 din O.U.G. nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, art. 14 din Legea nr. 3/1977 și pe dispozițiile Deciziei nr. 11/25.05.2015, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

1

), raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborat cu art. 146 lit. d) din Constituția României.

În motivarea acestei cereri, pârâta a susținut că, din dispozițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010 rezultă că tribunalele pot soluționa doar litigiile având ca obiect una dintre situațiile prevăzute la lit. a) - l), cu mențiunea că la lit. l) sintagma "alte drepturi și obligații născute în temeiul acestei legi se referă expres la situațiile prevăzute la art. 121-130

2

din Legea nr. 263/2010 vizând dreptul la tratament balnear, bilete de odihnă pentru asigurați, ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceștia, respectiv la obligația stabilirii și acordării acestor drepturi de către casele teritoriale de pensii.

Pârâta consideră că dispozițiile de lege criticate sunt de strictă interpretare, instanțele neputând extinde obiectul litigiilor asupra situațiilor de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare, respectiv Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr. 4/2005, având în vedere dispozițiile imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010, care prevăd expres că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1^1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data constatării diferențelor.

Neaplicarea prevederilor art. 107 alin. (1) - (2

1

), raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010, în sensul nerespectării de către instanțe a acestor dispoziții și a termenului general de prescripție, contravine prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (3) teza I, raportate la art. 52 alin. (3) teza a II-a din Constituția României.

În consecință, pârâta a susținut că este întemeiată excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât, situația în care instanțele ar extinde obiectul litigiilor de asigurări sociale și la cererile de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare contravine dispozițiilor imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010. În opinia pârâtei, instanțele nu mai pot acorda diferențe de pensie, în sensul prevăzut la art. 107 alin. (1) și l

1

din Legea nr. 263/2010, peste termenul general de prescripție de 3 ani. În caz contrar, hotărârea instanței ar produce grave prejudicii bugetului asigurărilor sociale de stat, în condițiile în care situațiile prevăzute la alin. (2) de la art. 107 din Legea nr. 263/2010 se referă la cazurile de erori materiale, de calcul sau greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite.

1

, raportate la art. 153 lit. a)-l) din Legea nr. 263/2010, formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, în cadrul soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2077/19.11.2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu reclamantul A..

Prin aceeași încheiera s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelului la data de 3 mai 2022.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă susține că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2)

1

, raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că obiectul acțiunii este obligația de a face, adică obligația de a emite o decizie de revizuire a pensiei în care să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Recurenta-pârâtă a subliniat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate le-a invocat sunt incidente în cauză, acestea fiind de strictă interpretare, instanțele neputând extinde obiectul litigiilor asupra situațiilor de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare, respectiv Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr. 4/2005, având în vedere dispozițiile imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010, care prevăd expres că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1^1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data constatării diferențelor, astfel încât instanțele nu mai pot acorda diferențe de pensie, în sensul prevăzut la art. 107 alin. (1) și (1)

1

din Legea nr. 263/2010, peste termenul general de prescripție de 3 ani.

În situația neaplicării prevederilor art. 107 alin. (1) - (2

1

), raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010, în sensul nerespectării de către instanțe a acestor dispoziții legale și a termenului general de prescripție, recurenta a susținut că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (3) teza I, raportate la art. 52 alin. (3) teza a II-a din Constituția României.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul urmărește îndreptarea unei erori materiale a Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, care ar fi aplicat în mod eronat dispozițiile actelor normative evocate.

Pentru lămurirea acestor aspecte, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, cu precizarea, că se impune lămurirea acestui aspect cu privire la situațiile prevăzute la alin. (1) și alin. (2

1

) de la art. 107 din Legea nr. 263/2010, care se referă la cazurile de erori materiale, de calcul sau greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, care vizează doar acele erori ce s-au strecurat în decizia de pensionare cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 mai 2022 iar, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 20 septembrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2)

1

, raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea nr. 263/2010, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională, la paragrafele 21 și 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condițiilor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, pârâta a susținut că este întemeiată excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât, situația în care instanțele extind obiectul litigiilor de asigurări sociale și la cererile de pensionare care au făcut obiectul legilor anterioare de pensionare contravine dispozițiilor imperative de la alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010. În opinia pârâtei, instanțele nu mai pot acorda diferențe de pensie, în sensul prevăzut la art. 107 alin. (1) și l

1

din Legea nr. 263/2010, peste termenul general de prescripție de 3 ani. În caz contrar, hotărârea instanței ar produce grave prejudicii bugetului asigurărilor sociale de stat, în condițiile în care situațiile prevăzute la alin. (2) de la art. 107 din Legea nr. 263/2010 se referă doar la cazurile de erori materiale, de calcul sau greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite.

Înalta Curte constată că instanța de apel a respins în mod greșit cererea petentului, motivând că textele de lege invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, reținându-se că obiectul acțiunii este reprezentat de o obligație de a face prin care se solicită a fi instituită în sarcina pârâtei, obligația de a emite o decizie de revizuire a pensiei în care să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, fără a se face nicio trimitere la perioada pentru care se solicită revizuirea pensiei.

Totodată, instanța de apel a constatat că aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (2) și (2)

1

din Legea nr. 263/2010 țin de executarea hotărârii din acest dosar, în ipoteza în care demersul judiciar derulat de către reclamant se va finaliza în mod favorabil acestuia. În contextul soluționării apelului, instanța a subliniat că nu poate specula cu privire la modalitatea în care va fi emisă decizia de revizuire în situația în care hotărârea primei instanțe va rămâne definitivă. În consecință, s-a apreciat că pretențiile pârâtei referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 107 alin. (1)-(2)

1

din Legea nr. 263/2010 nu sunt actuale.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, în cauză, criticile referitoare la competența instanței de a obliga pârâta la emiterea unei decizii de revizuire, respectiv de aplicabilitate a prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vizează admisibilitatea acțiunii, chestiune care va fi analizată în cadrul apelului.

Înalta Curte subliniază că legătura cu soluționarea cauzei semnifică incidența dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate de Curtea Constituțională privind soluția ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. De altfel, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii pronunțate, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

În litigiul pendinte, se constată că prin motivele de apel, pârâta a formulat critici referitoare la dispozițiile legale a căror neconstituționalitate le-a invocat.

Astfel, pârâta a susținut, cu privire la excepția necomptetenței Tribunalului Caraș-Severin, că prima instanță în mod greșit a respins această excepție, conform prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 153 din Legea nr. 263/2010, unde se stipulează în mod expres care sunt litigiile ce se soluționează în primă instanță de tribunale.

De asemenea, în motivarea apelului formulat, pârâta a arătat că, în mod contrar celor reținute de prima instanță, în cauză nu este vorba despre revizuirea pensiei deoarece, conform prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin acțiune nu sunt constatate diferențe între sumele stabilite și cele plătite.

În egală măsură, se constată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept și pe dispozițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, Înalta Curte reține existența unei legături directe între normele legale contestate, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1)-(2)

1

raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea 263/2010 și soluția privind cererea de apel formulată în cauză, prin care s-a criticat, printre altele, aplicarea acestor prevederi legale.

Pornind de la această dezlegare și având în vedere că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale s-au invocat critici de neconstituționalitate extrinseci a dispozițiilor art. 107 alin. (1)-(2)

1

raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea 263/2010, în rejudecare, se va analiza cererea formulată de pârâtă de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate formulată.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, va casa încheierea din 18 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, cu consecința trimiterii spre o nouă judecată aceleiași instanțe a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1)-(2)

1

raportate la art. 153 lit. a) - l) din Legea 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva încheierii din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.