ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă de 15 octombrie 2018 sub nr. x/15.10.2018, Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în numele și pentru reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. București prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, a solicitat obligarea acesteia la:
- plata unei majorări salariale de 2000 RON la salariul de bază, pentru perioada 01.08.2017 - 31.12.2017 și a unei majorări salariale de 2160 RON la salariul de bază, pentru perioada 01.01.2018 - 26.02.2018;
- plata drepturilor salariale reprezentând diferență sporuri, care trebuiau calculate prin raportare la salariul de bază, majorat cu 2000 RON pentru perioada 01.08.2017 - 31.12.2017, respectiv salariul de bază majorat cu 2160 RON pentru perioada 01.01.2018 - 26.02.2018 și sumele de bani efectiv achitate cu titlu de sporuri;
- plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs, ca urmare a neplății la termen a acestor sume de bani, reprezentând daune interese în cuantum de 0,04°/o/zi de întârziere, conform art. 100 CCM 2017, coroborat cu dispozițiile art. 120 alin. (1) și (7) din Codul de procedura fiscală pentru sumele de bani datorate de la scadență și până la plata efectivă;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 495/2019 din 29 martie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de către Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în numele și pentru reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași.
A obligat pârâta să achite reclamantei majorările salariale de 2000 RON la salariul de bază pentru perioada 01.08.2017 - 31.12.2017 și de 2160 Iei la salariul de bază pentru perioada 01.01.2018- 26.02.2018.
A obligat pârâta să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența de sporuri calculată la salariul de bază majorat cu 2000 RON pentru perioada 01.08.2017 - 31.12.2017 și calculată la salariul de bază majorat cu 2160 RON pentru perioada 01.01.2018-26.02.2017 și sumele de bani efectiv achitate cu acest titlu.
A obligat pârâta să achite reclamantului dobânda fiscală pentru sumele datorate, calculată până la data plății efective.
A obligat pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 714 RON, reprezentând onorariu de avocat și a 10 parte din cazare în procent de 25,8 RON și cheltuieli de transport în sumă de 5,43euro reprezentând a 10 parte din suma de 54,32 euro.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia nr. 746/2021 din 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost constatată perimată cererea de apel formulată de apelanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 495/2019 din 29 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul civil nr. x/2018
A fost respinsă ca nefondată cererea de repunere pe rol a judecății apelului formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
A fost admisă în parte cererea formulată de Sindicatul Drumarilor Elie Radu în numele și pentru reclamantul A. privind obligarea pârâtei Companiei Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel în sumă de 500 de RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea litigiului, constatându-se că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât a reținut în mod eronat, în temeiul dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., constatarea perimării cererii de apel formulată de pârâta.
În argumentarea cererii de recurs, recurenta arată că prin încheierea din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel lași a dispus suspendarea judecării prezentului dosar până la soluționarea definitivă a cauzei ce făcea obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului lași sub nr. x/2019, ce avea ca obiect -conflict de muncă, constatare nulitate clauză act adițional.
În acest context, arată că dosarul nr. x/2019 a fost soluționat în mod definitiv, prin decizia civilă nr. 167/23.03.2021, hotărârea fiindu-le comunicată la data de 27.04.2021 conform nr. de înregistrare J/800/27.04.2021.
Prin urmare, ținând cont de prevederile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare începe să curgă de la ultimul act de procedură îndeplinit de către instanța de judecată, reprezentând data comunicării către părți a deciziei evocate, respectiv de la 27 aprilie 2021, moment de la care hotărârea a devenit opozabilă părților.
În acest sens, recurenta menționează și prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că "hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă, comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii", ca atare, ultimul act de procedura îndeplinit de către instanța de judecată este tocmai comunicarea deciziei civile nr. 167/23.03.2021.
În ceea ce privește aplicarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., referitor la perimarea cererii de chemare în judecată, recurenta susține că nu s-a împlinit termenul de 6 luni care ar fi putut conduce la perimarea apelului, acesta considerându-se împlinit abia la 27 octombrie 2021, în raport cu data comunicării deciziei civile nr. 167/23.03.2021, respectiv 27 aprilie 2021.
În concluzie, recurenta apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 416 alin. (1) C. proc. civ., aceasta trebuind să procedeze la respingerea excepției perimării și la admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei, conform art. 415 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor".
Intimatul Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în numele și pentru reclamanta A. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 februarie 2022 s-a dispus comunicarea raportului către părți.
Prin încheierea din 5 mai 2022, Înalta Curte constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, deși recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile formulate pot fi verificate din perspectiva ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât reflectă o aplicare greșită a normelor de procedură ce reglementează sancțiunea perimării.
Norma prevăzută de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. dispune că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2), termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Pentru a interveni perimarea în materie civilă trebuie ca pricina, indiferent de etapa procesuală în care se află, să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părții.
În cauza dedusă judecății, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului promovat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 495/2019 din 29 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, a aplicat, prin încheierea din 13 noiembrie 2019, măsura suspendării judecății apelului, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Iași.
La 8 octombrie 2021, recurenta a expediat instanței o cerere de repunere a cauzei pe rol, care a primit termen de soluționare la 12 octombrie 2021, același cu cel fixat pentru discutarea perimării.
Relativ la această cerere, recurenta a invocat faptul că nu s-a împlinit termenul de 6 luni care ar fi putut conduce la perimarea apelului, deoarece acesta s-ar fi împlinit la data de 27 octombrie 2021, raportat la data la care i-a fost comunicată decizia civilă nr. 167 din 23 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Iași, respectiv 27 aprilie 2021 când s-a efectuat ultimul act de procedură în cauză.
Înalta Curte reține, din lecturarea actelor dosarului, că în mod corect a reținut curtea de apel că termenul de perimare a început să curgă, după suspendare, de la momentul rămânerii definitive a soluției date în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Iași, decizie definitivă de la pronunțare, conform art. 634 C. proc. civ. și s-a împlinit la data de 23 septembrie 2021.
Hotărârile definitive sunt, potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs, hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Așadar, în viziunea C. proc. civ., "hotărârea definitivă" este acea hotărâre care nu mai poate fi atacată cu recurs, întrucât fie această cale de atac nu este prevăzută de lege, fie termenul pentru exercitarea căii de atac a apelului sau a recursului a expirat.
Prin urmare, aserțiunea recurentei este lipsită de temei și nu poate conduce la casarea deciziei, măsura de respingere ca nefondată a cererii de repunere pe rol, fiind dispusă în mod legal de curtea de apel în condițiile în care a fost formulată la 8 octombrie 2021, după momentul la care s-a împlinit termenul perimării.
Astfel, cererea formulată la 8 octombrie 2021, se situează în afara termenului de perimare, calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "Când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.’’ În raport de ultimul act de procedură efectuat în cauză - decizia pronunțată la 23 martie 2021- și care nu a mai fost urmat din motive imputabile părții de alte acte de procedură în scopul judecării pricinii, termenul de 6 luni s-a împlinit la 23 septembrie 2021, într-o zi de joi, lucrătoare, în accepțiunea textului enunțat anterior.
Înalta Curte notează că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de lipsa de stăruință a părții în judecarea litigiului și are la bază tocmai ideea de culpă a părții, care, prin neîndeplinirea obligațiilor procesuale într-un anumit interval de timp, a lăsat cauza în nelucrare. Or, în ipoteza dată, recurentei îi incumba obligația de a stărui în soluționarea litigiului, având posibilitatea după suspendarea judecății, să fi formulat cerere de repunere pe rol până la împlinirea termenului de perimare de 6 luni. Aceasta a rămas în pasivitate până la momentul introducerii cererii de repunere pe rol, la 8 octombrie 2021, când termenul de perimare era depășit.
În consecință, în raport de considerentele înfățișate, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia perimării și a constatat perimată cererea de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 495/2019 din 29 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile la adresa soluției de perimare, urmând a dispune respingerea recursului, ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatului-reclamant Sindicatul Drumarilor Elie Radu pentru membrul de sindicat A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2380 RON, conform dovezilor de la dosar.
Înalta Curte apreciază că nu se justifică acordarea cheltuielilor de deplasare privind transportul cu avionul (conform dovezii de la fila x), întrucât judecata cauzei la termenul de astăzi s-a desfășurat în lipsa părții legal citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI IAȘI împotriva deciziei nr. 746/2021 din 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL DRUMARILOR ELIE RADU PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT A..
Obligă pe recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI IAȘI la plata sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-reclamant SINDICATUL DRUMARILOR ELIE RADU PENTRU MEMBRUL DE SINDICAT A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.