ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1872/2024

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 17.03.2021, sub nr. x/2021, contestatorul Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în numele și pentru membrul de sindicat A., a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 116/27.01.2021 emisă de către pârâtă, restituirea sumelor reținute în baza deciziei și acordarea cheltuielilor de judecată.

La 24.05.2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, a depus la dosar cerere reconvențională, solicitând obligarea pârâtului A. la plata sumei de 7.609,70 RON, cu titlu de daune-interese.

După ce la termenul din 18.10.2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a constatat că este competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei, prin încheierea din 13.12.2021, a dispus disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar, în care a fixat termen de judecată la 28.02.2022.

La termenul acordat în dosarul nou constituit, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra cererii formulate de pârât în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe care a admis-o prin încheierea din 07.04.2022, suspendând judecata până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021

La 09.11.2023, reclamanta a solicitat redeschiderea judecății.

Prin sentința civilă nr. 572/25.03.2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu la aceeași dată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut că acțiunea este formulată de angajator, astfel încât, deși are natura unui conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011, nu atrage incidența art. 210 din lege, ci a prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

A statuat că relevant pentru determinarea instanței competente teritorial este sediul reclamantei, aflat în București, și nu cel al unității fără personalitate juridică, mandatat pentru susținerea acțiunii.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 5798/12.09.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a evocat decizia în interesul legii nr. 31/2019 și a constatat că prima instanță sesizată a încălcat art. 131 C. proc. civ., atunci când a ignorat consolidarea competenței sale, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale la termenul de judecată din 28.02.2022, primul la care părțile au fost legal citate.

A statuat, de asemenea, că art. 210 C. proc. civ. atrage prorogarea de competență în favoarea instanței competente să soluționeze cererea principală, care devine abilitată să judece și cererea reconvențională.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente:

Cererea de față a fost formulată pe cale incidentală, în temeiul art. 209 C. proc. civ., ceea ce impune aplicarea art. 123 alin. (1) din același cod, care reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul extinderii jurisdicției instanței învestite cu judecata cererii principale și cu privire la soluționarea cererilor accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză - cu excepția celor prevăzute de art. 120 C. proc. civ. -, chiar dacă, în mod obișnuit, ele nu intră în competența sa materială sau teritorială.

Sinteza procedurii derulate în fața instanțelor aflate în conflict relevă că, la termenul din 18.10.2021, Tribunalul Iași și-a constatat competența generală, materială și teritorială în soluționarea cauzei.

Cum prorogarea legală de competență operează la momentul formulării cererii reconvenționale - în cauză, 24.05.2021 -, instanța inițial sesizată nu își putea verifica din nou competența, subsecvent disjungerii cererii incidentale prin încheierea din 13.12.2021, care nu provoca nașterea unui nou moment prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

De altfel, împrejurarea că măsura de administrare judiciară, dispusă în temeiul art. 210 C. proc. civ., nu afectează competența instanței rezultă și din împrejurarea că Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevede că judecarea dosarului astfel format revine aceluiași complet, pentru respectarea principiului continuității; dispoziția se regăsește atât în art. 111 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, cât și în actuala reglementare, în art. 110 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 3243/2022.

Pentru considerentele expuse, reținând că, subsecvent pronunțării încheierii interlocutorii de constatare a competenței, dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. se opuneau redeschiderii problemei competenței teritoriale în dosarul format prin disjungere, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2024.