ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1617/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Mureș la data de 15 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 27.07.2007, întrucât aceasta este abuzivă și eliminarea acesteia din contractul de credit;

- constatarea nulității absolute ale clauzelor înscrise în art. 1.2, 5.1 și 5.4 din contractul de credit nr. x/27.07.2007 privind modalitatea de stabilire și de modificare a dobânzii raportat la faptul că acestea sunt abuzive;

- înlocuirea clauzelor privind dobânda, menționate mai sus, cu prevederea ca dobânda se stabilește în funcție de LIBOR, plus marja băncii din momentul încheierii contractului, de 4,2% pe an, fixă, prevedere legală ce se regăsește în art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010. privind contractele de credit;

- obligarea pârâtei să restituie sumele reprezentând dobânda achitată suplimentar față de dobânda inițială raportată la LIBOR, plus marja băncii de 4,2%, în urma modificărilor unilaterale făcute de către bancă, calculată din momentul încheierii contractului și până la rămânerea definitivă hotărârii pe care o veți pronunța;

- constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 6.3 din contractul de credit nr. x din 27.07.2007, referitoare la riscul valutar, întrucât aceasta este abuzivă:

- stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului de credit ipotecarnr. x/27.07.2007, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, denominarea în moneda națională a plăților în virtutea principiului din Regulamentul Valutar confonn căruia prețul mărfurilor și al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională și obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanți;

- constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 1.3 lit. b) din contractul de credit nr. x/27.07.2007, privind comisionul de rambursare anticipată, întrucât această clauză este abuzivă;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința civilă nr. 5868/2016 din 6 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș a fost admisă în parte cererea de chemare în judecata formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și, pe cale de consecință:

S-a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute de art. 1.2, art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr. x/27.07.2007 în privința variației marjei bănci și a posibilității băncii de a modifica dobânda confonn deciziei sale și constată nulitatea acestor clauze.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 1.3. lit. a) din contractul de credit nr. x/27.07.2007 privind comisionul de acordare credit și constată nulitatea acestei clauze.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 1.3. lit. b) din contractul de credit nr. x/27.07.2007 privind comisionul de rambursare anticipată și constată nulitatea acestei clauze.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei atributivă de competență prevăzută de art. 8.2 din contractul de credit nr. x/27.07.2007 și constată nulitatea acestei clauze.

S-a constatat nulitatea actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x/27.07.2007.

S-a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 920 CHF, comision de administrare cont curent perceput după implementarea actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x/27.07.2007, precum și cu titlu de diferență dobândă între dobânda inițială (calculată după formula LIBOR la 3 luni plus marja băncii de 4,2%) și dobânda achitată de reclamanții după modificarea acesteia de către bancă prin majorarea marjei, respectiv în baza actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x/27.07.2007, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15/01/2016 și până la restituirea efectivă a acestor sume.

Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv și constatarea nulității clauzei cuprinsă la art. 6.3 din contractul de credit nr. x/27.07.2007 încheiat între părți și, pe cale de consecință a capetelor de cerere privind stabilirea cursului de schimb CHF-LEU valabil la momentul încheierii contractului, restituirea sumelor de bani rezultate din diferența de curs valutar și plata dobânzii legale aferente, ca nefondate.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legală calculată asupra sumelor la care pârâta a fost obligată prin prezenta hotărâre, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiat.

A fost obligată pârâta să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții A. și B., precum și de pârâta societatea C. S.A..

Prin decizia nr. 639/A din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2016 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanții A., B. și de pârâta societatea C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5868 din 6 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, fiind compensate cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin încheierea din 18 aprilie 2019 fost suspendată judecarea cauzei până la pronunțarea CJUE în cauza ce face obiectul cauzei nr. C-81/19, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și pct. 1

1

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 220/R din 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția perimării și, în consecință, s-a constatat perimat recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 639/A din 7 noiembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, recurenții susțin că prin decizia atacată, instanța a admis excepția perimării motivat de faptul că de la data pronunțării hotărâri în cauza C-81/19 a trecut o perioadă mai mare de 6 luni interval în care părțile nu au solicitat reluarea judecații.

Apărările reclamanților au fost înlăturate prin prisma faptului că instanța a apreciat că aceste apărări puteau fi formulate prin exercitarea căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, iar pe de altă parte datorită faptului ca părțile aveau obligația să se intereseze de finalizarea procesului ce a condus la suspendarea cauzei.

În acest context, recurenții apreciază soluția instanței ca fiind netemeinică și nelegală în condițiile în care instanța a aplicat greșit legea, aceasta deoarece a procedat la suspendarea cauzei cu ocazia deliberării, fără a repune cauza pe rol și a pune în discuția părților o eventuală suspendare facultativă în temeiul prevederilor art. 413 pct. 1 și pct. 1

1

C. proc. civ., fiind încălcat astfel dreptul la apărare.

Astfel, cauza nu poate fi suspendată cu ocazia deliberării, moment în care practic s-a încheiat faza cercetări judecătorești, ci trebuia să fie repusă pe rol, iar în urma discuțiilor în contradictoriu să se dispună sau nu suspendarea.

De asemenea, suspendarea cauzei trebuia să se facă, în urma ascultări părților, în baza art. 413 pct. 1 și pct. 1

1

C. proc. civ. și cu eventuală raportare la prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Așa fiind, în condițiile în care suspendarea cauzei sa făcut în mod eronat de către instanță fără ca părțile să aibă vreo culpă și în condițiile în care acestea nu și-au expus punctul de vedere față de suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art. 413 pct. 1 și pct. 1

1

C. proc. civ., termenul de perimare nu curge, cauza rămânând în nelucrare datorită suspendării cauzei în condițiile sus menționate precum și datorită faptului că părțile nu au fost încunoștințate despre încetarea motivului de suspendare.

Intimata D. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 octombrie 2021 s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 10 februarie 2022, Înalta Curte constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Prin încheierea din 5 mai 2022, cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 6 mai 2022, recurenții-reclamanți au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost admisă astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune a se arăta că prin susținerile formulate recurenții-reclamanți critică interpretarea și aplicarea unor norme de procedură, motiv pentru care este posibilă analizarea lor exclusiv din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează instituția perimării, criticând aplicarea acestei sancțiuni.

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părții.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții.

În speță, se reține că prin încheierea de ședință din 18 aprilie 2019, curtea de apel a suspendat judecarea apelului declarat de recurenții A. ȘI B., împotriva deciziei nr. 639/A/7.11.2017 pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2016, până la pronunțarea CJUE în cauza ce face obiectul cauzei nr. C-81/19, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și pct. 1

1

C. proc. civ., apreciind că hotărârea ce urma să se pronunțe de CJUE avea incidență în cauza ce i-a fost dedusă judecății în recurs.

Prin Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 256 din 16.03.2022 s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea decătre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului."

În motivare, s-a arătat că " 43. Aceleași rațiuni determină concluzia că și în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii CJUE, care a fost sesizată de o altă instanță, se impune aceeași soluție, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, întrucât ne aflăm tot în prezența unei suspendări facultative cauzate de o chestiune prejudicială, respectiv de soluția pe care instanța europeană urmează să o pronunțe cu privire la interpretarea sau validitatea dispozițiilor de drept unional în privința cărora a fost sesizată prin procedura întrebării preliminare. Ca urmare, în condițiile în care la momentul suspendării judecății s-a constatat existența unei similarități cu cauza pendinte pe rolul CJUE, în sensul că sunt incidente aceleași dispoziții de drept al Uniunii cu privire la interpretarea sau validitatea cărora a fost sesizată anterior Curtea Europeană prin procedura reglementată de art. 267 din TFUE, după pronunțarea hotărârii CJUE, instanța trebuie să dispună, din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, urmând ca judecătorul să aprecieze în ce măsură dezlegările instanței europene se impun în propriul dosar.

Potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 2/31.01.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța de judecată care a adoptat măsura suspendării facultative a procesului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este obligată, după pronunțarea hotărârii de către CJUE, să dispună din oficiu reluarea judecării procesului, astfel că, într-un asemenea caz, nu se poate constata, în baza art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., cu raportare la art. 413 alin. (1) pct. 1 din același cod, perimarea cererii de chemare în judecată, respectiv a căii de atac, întrucât nu se poate vorbi de rămânerea cauzei în nelucrare, din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Prin urmare, repunerea pe rol a dosarului în care s-a adoptat măsura suspendării ar fi trebuit să fie dispusă din oficiu de către instanță, pentru că judecătorul a avut nevoie de dezlegarea unui element de drept cu caracter prejudicial, fiind așadar direct interesat de rezultatul demersului său, cu atât mai mult cu cât subzistența cazului de suspendare îi este ușor de urmărit.

Or, perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, din cuprinsul primului alineat al art. 416 din C. proc. civ. rezultând fără echivoc că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată. Cu alte cuvinte, perimarea are, astfel, atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită, niciunul dintre acestea neregăsindu-se în cauză.

În considerarea faptului că perimarea presupune o prezumție de desistare, de abandonare a judecății, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în același timp și o sancțiune aplicabilă părții delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situații în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părții care a declanșat respectivul proces. Per a contrario, dacă părții în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluționarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condițiile stipulate de lege, sancțiunea perimării nu poate să opereze. Chiar dacă perimarea nu presupune totdeauna și în mod necesar culpa părții, ea presupune însă ignorarea de către parte a obligațiilor procesuale care îi reveneau în vederea asigurării finalizării judecății.

Având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată", este în afară de orice dubiu că nu pot să constituie cauze de perimare, deci o atare sancțiune nu va opera, situațiile în care fie actul de procedură trebuia să fie efectuat din oficiu, fie, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea sa nu a ajuns la instanța competentă sau, deși a ajuns, nu i se poate stabili termen pentru judecată.

În speță, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, fără ca partea să aibă vreo vină, întrucât cea care trebuia să efectueze actul de procedură era însăși instanța de judecată. Or, în ipoteza analizată, în care suspendarea facultativă a judecății a fost dispusă de instanță, în scopul de a-i facilita soluționarea dosarului, procedura hotărârii prealabile nefiind edictată în sprijinul părților, ci pentru interpretarea unui anumit text de lege, este evident că după pronunțarea de către CJUE a hotărârii din 9 iulie 2020, N.G., O.H. împotriva Băncii Transilvania, C-81/19, reluarea cursului judecății trebuie să se dispună ex officio, instanța fiind obligată, în raport cu prevederile art. 415 pct. 3 din același cod, să dispună reluarea judecării procesului tot din oficiu.

Or, curtea de apel a reținut în mod greșit ca fiind exclusiv obligația părților de a formula cererea de repunere pe rol și a constatat în mod nelegal perimarea cererii de recurs.

Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 220/R din 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 220/R din 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.