ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1036/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând:

1) adaptarea și modificarea contractului de credit nr. x din 22.05.2008, precum și a actului adițional din 19.10.2012, constând în diminuarea corespunzătoare a soldului creditului și stabilirea achitării ratelor creditului în RON, la cursul de schimb din data de 05.06.2008 (1 CHF = 2,2396 RON) - data tragerii creditelor refinanțate, în condițiile alin. (2) și (3) ale art. 1.271 din noul C. civ., având în vedere situația de impreviziune și ținând cont de caracterul abuziv al clauzelor privind riscul valutar;

2) constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea clauzelor privind dobândă contractuală, prevăzute la art. 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.7 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.8 din actul adițional/10.08.2009, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.4.1, 2.6 din actul adițional/28.10.2010 și art. 2.1, 2.2, 2.3,2.4, 2.5, 5.5 din actul adițional/19.10.2012.

Stabilirea dobânzii contractuale, pe toată perioada de derulare a contractului de credit, în conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, modificată prin Legea nr. 288/2010, prin raportare Ia următoarea formulă de dobândă: 2,61%, în condițiile în care dobânda inițială a fost stabilită la 5,5%, iar indicele LIBOR CHF la 6 luni de la data încheierii contractului (mai 2008) era de 2,89% (5,5% - 2,89% =2,61%);

3) constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea clauzelor privind dobândă contractuală penalizatoare/comision restanță, prevăzute la art. 3.11 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2.11 din actul adițional/10.08.2009, art. 2.10 actul adițional/28.10.2010 și art. 2.6 din actul adițional/19.10.2012;

4) constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea din contractul de credit a clauzei privind comisionul de procesare în cuantum de 7.257,16 CHF, prevăzută la art. 3.12 din contractul de credit nr. x/22.05.2008;

5) constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea clauzei privind comisionul de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului, prevăzută la art. 3.14 din contractul de credit nr. x/22.05.2008;

6) constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea clauzei privind modificarea valorii ratelor de credit și valoarea ratei dobânzii curente în mod unilateral de către bancă, prevăzută la art. 11.4 din contractul de credit nr. x/22.05.2008;

7) restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive sus-menționate, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data fiecărei plăți și până la data restituirii efective, în cuantum provizoriu de 30.302,27 CHF (122.639,35 RON, la cursul B.N.R. din 11.05.2016, 1 CHF = 4,0472 RON) + 61.554,09 RON = 184.193,44 RON, reprezentând:

- diferența între dobânda contractuală efectiv achitată de reclamanți și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei mai sus menționate + dobânda penalizatoare, în cuantum de 17.001,03 CHF, aferentă perioadei august 2008 - septembrie 2012 și 61.554,09 RON, aferentă perioadei octombrie 2012 - februarie 2014;

- contravaloarea comisionului de administrare aferent perioadei iulie 2008 - iunie 2009, în cuantum de 6.044,08 CHF;

- contravaloarea comisionului de procesare, achitat la 22.05.2008, în cuantum de 7.257,16 CHF;

8) obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să reflecte conținutul convenției de credit după eliminarea tuturor clauzelor abuzive invocate la punctele 2-6 și după adaptarea și modificarea corespunzătoare a contractului conform punctului 1; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5244 din 13 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, cererea reclamanților A. și B. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 513 din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 5244 din 13 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea; s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor privind comisioanele de procesare și de administrare, precum și a clauzei privind modificarea dobânzii curente, în mod unilateral de către bancă; a fost obligată banca la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare și de procesare, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data plății comisionului până la restituirea efectivă. A fost respinsă cererea în rest, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2449 din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins ca inadmisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 513 din 7 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1953 din 14 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 513 din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 527 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 5244 din 13 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și, pe cale de consecință, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

In argumentarea memoriului de recurs, recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală, întrucât, în speță, instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 21/1992, ale Directivei nr. 93/13 CEE, practicii CJUE, art. 966 din C. civ. din 1864, art. 1235 - 1239 din noul C. civ., art. 992 - 994 din C. civ. din 1864, art. 1341 - 1344, 1345 - 1348, 1635 -1638 din noul C. civ., O.G. nr. 13/2011, CEDO.

In acest context, se arată că s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea din contractul de credit a clauzelor privind dobândă contractuală, prevăzute la art. 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.7 din Contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.8 din Actul adițional/10.08.2009, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.4.1, 2.6 din Actul adițional/28.10.2010 și art. 2.1, 2.2,2.3, 2.4, 2.5, 5.5 din Actul adițional/19.10.2012.

Astfel, prin capătul 6 al cererii de chemare în judecată s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea din contractul de credit a clauzei privind modificarea valorii ratelor de credit și valoarea ratei dobânzii curente în mod unilateral de către bancă, prevăzută la art. 11.4 din Contractul de credit nr. x/22.05.2008.

Contrar motivării total nefondate a instanței de apel din cel de-al doilea ciclu procesual, înainte de analiza concretă a clauzelor abuzive se desprind două concluzii deosebit de relevante în economia prezentei cauze.

Astfel, banca pârâta nu a respectat prevederile imperative ale Legii nr. 193/2000, în sensul că în contract nu este prevăzută o motivație întemeiată a variației dobânzii revizuibile - criteriul "evoluției pieței financiare" neconstituind o motivație întemeiată, potrivit practicii Înaltei Curți, dată în interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, trebuie observat că așa cum însăși pârâta o afirmă, cu privire la rata dobânzii, între părțile contractante sunt în vigoare dispozițiile Actului adițional din 19.10.2012 - căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2010.

Așadar, în ceea ce privește o clauză contractuală, consumatorul trebuie să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Cu privire la dobânda creditului, excluderea de la analiza pe fond a caracterului abuziv nu se aplică în ipoteza unei clauze referitoare la un mecanism a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului. În Hotărârea CJUE din 26.04.2012, pronunțată în cauza Invitel, în același sens și în Raportul Comisiei Europene asupra aplicării Directivei nr. 93/13 se arată că acele clauze care reglementează modul de calcul al prețului sau modalitățile de modificare a acestuia sunt în întregime supuse controlului, (vezi și cauza Kesler).

Pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă trebuie să se constate că determină (creează) un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dacă se constată acest lucru lipsa bunei-credințe este prezumată.

Cu privire la noțiunea de "dezechilibru semnificativ" Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat în hotărârea din 16.01.2014, pronunțată în cauza Constructorio Principado S.A. împotriva Jose Ignacio Menendez Alvarez:

"un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză..."

Totodată, în jurisprudența internă s-a concluzionat că "incidența economică semnificativă în raport cu valoarea totală a contractului reprezintă un criteriu ce poate fi avut în vedere în analiza caracterului abuziv al clauzei".

Astfel, conform Anexei la Directiva 93/13, dreptul pe care și-1 rezervă vânzătorii sau furnizorii de a stabili sau de a majora în mod unilateral prețul a posteriori este considerat abuziv în anumite condiții, ceea ce ar permite să fie controlat caracterul abuziv al clauzei care ar permite un astfel de drept.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că prezumția reglementată de art. 4 alin. (3) poate fi înlăturată doar prin dovadă scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori al unor clauze ale acestuia, (I. C. civ..J., secția a II-a civilă, decizia nr. 992/2014).

Nu în ultimul rând, trebuie observat că în speță formulele de calcul ale dobânzilor contractuale impuse reclamanților de banca creditoare încalcă în mod flagrant prevederile O.G. nr. 21/1992 și cele ale O.U.G. nr. 50/2010.

Din conținutul prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010 și ale art. 93 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, rezultă că este interzisă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație, astfel că marja fixă la care face referire art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 nu poate fi decât cea stabilită prin contractul inițial de credit, fiind interzisă modificarea marjei fixe pe parcursul derulării contractului.

În acest sens, se arată că s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, a nulității absolute și eliminarea din contractul de credit a clauzelor privind dobândă contractuală penalizatoare/comision restanță, prevăzute la art. 3.11 din Contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2.11 din Actul adițional/10.08.2009, art. 2.10 Actul adițional/28.10.2010 și art. 2.6 din Actul adițional/19.10.2012.

Astfel, conform art. 3.11 din contractul inițial încheiat la 22 mai 2008:

"Pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic "sume restante", împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv această zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante; Rata dobânzii majorată: conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea Ratei anuale a dobânzii (fixe sau, după caz, variabile) în vigoare + 7.5 puncte procentuale".

In acest context, se reține din nou, că cuantumul dobânzii penalizatoare rămâne în mod exclusiv la latitudinea discreționară a băncii creditoare.

Astfel, CJUE a arătat că instanța națională trebuie să verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale.

Așadar, în materia protecției consumatorului s-a arătat că buna-credință este, în privința profesionistului, însușirea de a fi onest și de a nu profita de poziția sa de superioritate în raport cu consumatorul.

Totodată, conform practicii CJUE, atunci când constată caracterul abuziv al clauzei ce prevede obligația consumatorului de plată a unor penalități de întârziere, precum și cuantumul acestora, instanța trebuie să lase fără niciun efect clauza, prin anularea ei totală, și nu doar parțială, până la o limită a penalităților considerată rezonabilă.

In această ordine de idei, lipsa contraprestației specifice pentru anumite comisioane are și ea o dublă semnificație. Pe de o parte, face inaplicabilă excluderea prevăzută în art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și, pe de altă parte, dovedește și îndeplinirea unei condiții de fond a caracterului abuziv, aceea a existenței unui dezechilibru semnificativ.

Totodată, în jurisprudență s-a mai arătat că lipsa contraprestației atrage nulitatea și conform dreptului comun, pentru lipsa clauzei, iar perceperea unui comision de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru debitor o obligație lipsită de cauză, fiind nulă conform art. 966 C. civ. de la 1864.

Contrar acestor principii, instanța de fond ajunge la concluzia că în speță contraprestația băncii există chiar dacă nu este definită în mod expres în contract.

De asemenea, cu privire la problematica caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisioanele de procesare (acordare) și administrare, instanța de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a reținut, în esență că prevederile contractuale referitoare la comisionul de acordare sau la cel de administrare nu produc un dezechilibru economic între părți, apelanții-reclamanți nefiind puși într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național.

In acest context, recurenții consideră că și în rejudecare, instanța de apel din cel de-al doilea ciclu procesual urma să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.12 și 3.14 din contractul de credit, referitoare la comisionul de procesare (acordare), respectiv comision de administrare. Astfel, pe de o parte, chiar dacă decizia civilă nr. 513/07.02.2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută al clauzelor privind comisioanele de procesare și administrare a fost casată prin decizia pronunțată în recurs, în foarte mare măsură argumentele și aserțiunile instanței de apel din primul ciclu procesual rămân valabile în continuare.

Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea concretă de către instanțele judecătorești a cauzei C-621/17 (Gyula Kiss vs CIB Bank Zrt și alții), doctrina noastră a reținut următoarele:

"în ceea ce privește comisionul de acordare ...Curtea a expediat de această dată răspunsul în sarcina instanței de trimitere, sugerându-i să verifice dacă consumatorul a fost informat cu privire la motivele care justifică plata comisionului. Cu alte cuvinte, se induce ideea că informarea consumatorului prin mijloace extrinseci textului contractual ar putea suplini lipsa de transparență a contractului". Or, așa cum s-a arătat, evocând considerentele deciziei nr. 513/07.02.2018, în speță, împrumutații consumatori nu au fost informați în niciun fel cu privire la motivele care justificau plata comisionului de procesare (acordare).

"In privința comisionului de administrare ...Curtea reține, în acest sens, că jurisprudența care instituie standardul transparenței informative nu impune profesionistului "să detalieze în contract ...natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor prevăzute de una sau de mai multe clauze contractuale". Totuși, protecția consumatorului, aflat într-o situație de inferioritate față de un profesionist, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, ar face "necesar ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său de către un consumator mediu". Or, așa cum s-a arătat, citând decizia nr. 513: în speță, clauzele privind ambele comisioane, nu au fost redactate în cuprinsul contractului de credit într-o "manieră comprehensibilă pentru un consumator mediu".

"Referirile la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, care recunosc legalitatea comisionului de administrare, nu prezintă nicio relevanță pentru soluționarea prezentei cauze, deoarece, pe de o parte, acest act normativ nu se aplică și contractelor de credit încheiate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței, cum este cazul în speță, iar, pe de altă parte, clauza este abuzivă prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv ca urmare a faptului că lipsește indicarea din cuprinsul contractelor a contraprestației băncii".

Așadar, în mod nefondat și tendențios instanța de fond apreciază că "prin expunerea modalității de calcul a comisionului de administrare, consumatorul a fost în măsură a aprecia, chiar de la momentul încheierii contractului care sunt sumele de bani percepute pentru acest serviciu".

Prin întâmpinarea depusă de intimata C. S.A., la 21 iulie 2021, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare intimatei, depus la 10 august 2021, recurenții au solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 527 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 5 mai 2022, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

In argumentarea memoriului de recurs, recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală, întrucât, în speță, instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material evocate în cuprinsul acestuia, cu referire la prevederile imperative ale Legii nr. 193/2000, în sensul că în contract nu este prevăzută o motivație întemeiată a variației dobânzii revizuibile - criteriul "evoluției pieței financiare", iar în ceea ce privește o clauză contractuală, consumatorul trebuie să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Se mai arată că, pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă trebuie să se constate că determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și că, în speță, formulele de calcul ale dobânzilor contractuale impuse reclamanților de banca creditoare încalcă în mod flagrant prevederile O.G. nr. 21/1992 și cele ale O.U.G. nr. 50/2010, iar lipsa contraprestației băncii atrage nulitatea, astfel că perceperea unui comision de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit.

Referitor la criticile recurenților privind clauzele abuzive ce vizează dobânda curentă și dobânda majorată, se constată că acestea sunt nefondate, cu privire la dreptul băncii de a decide în locul clientului forma de dobândă aplicabilă în contract, întrucât creditul oferit reclamanților a fost un credit în CHF având ca structură un an dobânda fixă din al doilea an, dobânda cu opțiuni cu posibilitatea alegerii uneia dintre cele trei opțiuni și anume dobânda fixă aniversară pentru un an, dobânda fixa pentru 3 ani, dobânda revizuibilă pentru un an, iar în cazul în care nu aceștia nu își exercitau opțiunea din cele trei oferte, banca percepe o dobândă aniversară revizuibilă pentru un an.

Susținerea recurenților, potrivit cărora, mecanismul de modificare a dobânzii revizuibile, în funcție de criteriul "evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a băncii" a fost lăsat la aprecierea unilaterală a băncii este de asemenea nefondat, întrucât acest criteriu de modificarea a dobânzii revizuibile nu a fost niciodată aplicat, dobânda rămânând constantă până la încheierea primului act adițional de restructurare când părțile au renegociat costurile la credit.

Astfel, trecerea de la dobânda fixă de la 5,5% la dobânda revizuibilă de 6,5% nu reprezintă aplicarea criteriului "evoluția pieței financiare", întrucât nu s-a modificat dobânda revizuibilă, ci înseamnă trecerea pe un alt segment de creditare de la dobânda fixă la dobânda revizuibilă, părțile de comun acord încheind în acest sens trei acte adiționale de restructurare, astfel că, susținerea caracterului abuziv al unei clauze care nu a fost niciodată aplicată și care nu se mai regăsește inserată în contractul părților din august 2009, poate fi apreciată ca lipsită de interes, în condițiile în care, în cauză nu s-a făcut dovada unui dezechilibru semnificativ pe acest aspect.

În ceea ce privește susținerea caracterului abuziv al clauzei 3.11 privind dobânda majorată, se constată că această critică nu poate fi primită, întrucât dobânda majorată nu este o dobândă suplimentară, ci este un cost de penalizare, astfel că, stipularea în contract a unei dobânzi majorate nu este de natură a produce de dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, între drepturile și obligațiile părților contractante - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, întrucât cuantumul ratei dobânzii majorate este determinabil după formula menționată la art. 3.4: rata dobânzii curente + 7,5 puncte procentuale.

In acest context, se reține că actele adițonale au fost semnate de părți, ca urmare a cererii depuse de recurenți, iar ca efect al acordului de voință, aceste modificări de dobândă au fost cele care au produs efecte juridice între părți, în ceea ce privește dobânda legală aferentă creditului, așa încât dobânda contractuală nu a fost stabilită în mod discreționar de către bancă, ci a reflectat condițiile agreate de părți prin contractul de credit inițial și prin modificările aduse ulterior, aspecte ce întrunesc cerințele de transparență, previzibilitate și de echilibru contractual între părți.

Cu referire la critica privind comisionului de procesare și de administrare, recurenții critică aprecierile instanței de apel, în sensul în care s-a reținut că consumatorul a fost în măsură a aprecia, chiar de la momentul încheierii contractului care sunt sumele de bani percepute pentru aceste servicii.

Criticile privind clauzele referitoare la comisionul de acordare prevăzut la art. 3.12 și comisionul de administrare prevăzut la art. 3.14 din contractul de credit încheiat între părțile cauzei, se constată că nu pot fi primite.

Astfel, sub aspectul criticilor prin care se contestă soluția instanței de apel prin care s-a statuat asupra legalității și valabilității clauzei contractuale inserate la art. 3.12 din contractul de credit privind comisionul de acordare se constată că, în mod legal, instanța de apel a reținut caracterul clar și inteligibil al acestei clauze.

Prin această clauză s-a stabilit în sarcina împrumutatului obligația de a achita băncii un comision de acordare a creditului în valoare de 7.257,16 CHF, prevăzută la art. 3.12 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, iar nemulțumirile recurenților sub aspectul prestației băncii care ar fi trebuit să justifice încasarea respectivei sume sunt nejustificate și, contrar susținerilor acestora, denumirea comisionului și modul de redactare a art. 3.12 nu este influențat de caracterul negociat sau nu al clauzei respective.

În speță, față de conținutul clauzei referitoare la comisionul de acordare credit și chiar față de denumirea comisionului, se constată că recurenții, în calitate de beneficiari ai creditului, au fost în măsură să prevadă, la data încheierii convenției de credit, care sunt consecințele juridice și economice pe care le implică respectivul comision.

În privința constatării caracterului abuziv și eliminarea clauzei privind comisionul de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului, prevăzută la art. 3.14 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, recurenții arată că instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, având în vedere că prin contract trebuia clarificată necesitatea perceperii comisionului de administrare, prin arătarea contraprestației din partea băncii.

Așadar, față de conținutul clauzei referitoare la comisionul de administrare și chiar față de denumirea comisionului, se constată că împrumutatul a fost în măsură să prevadă, la data încheierii convenției de credit, care sunt consecințele juridice și economice pe care le implică acest comision de administrare, valoarea acestuia și modalitatea de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar motivele perceperii lui rezultă cu ușurință din lecturarea art. 3.14 din condițiile particulare ale convenției.

Prin urmare, față de conținutul clauzei referitoare la comisionul de acordare/administrare credit, transparența unei clauze se analizează prin raportare la posibilitatea unui consumator informat de a prevedea, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice și juridice care rezultă din clauzele contractuale ce îl privesc (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler și Rabai, C-26/13).

De observat și că legislația din materia protecției drepturilor consumatorului nu impunea profesionistului să procedeze la o dare de seamă cu privire la toate activitățile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat sau care se va presta, ceea ce ar conduce la inserarea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva acordării creditului și a obligațiilor părților.

Mai mult, nicio dispoziție în vigoare la momentul încheierii contractului părților nu interzicea perceperea comisioanelor denumite generic de către recurenți "de administrare" pe lângă dobânda aferentă creditului, comisionul de administrare incluzând costul acelor activități de monitorizare a creditului.

Sub aspectul respectării cerinței de redactare clară și inteligibilă a clauzelor contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyula Kiss) că "art. 4 alin. (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În Decizia Preliminară pronunțată în cauza precizată mai sus, Curtea de Justiție a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de administrare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

In acest context, se reține că instanța de apel a aplicat toate aceste criterii cu prilejul verificării caracterului clar și inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de acordare și comisionul de administrare credit și a reținut că aceste clauze au fost redactate într-un limbaj clar și inteligibil ținând seama de ansamblul împrejurărilor proprii cauzei.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 527 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 527 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2022.