ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Mureș, secția Civilă la data de 13 octombrie 2020, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A. prin Societatea de Distribuție a Energiei Electrice, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 310.055,06 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată din rețeaua electrica de distribuție si neachitată până la data prezentei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la dosarul cauzei la 30 octombrie 2019, reclamanta și-a diminuat pretențiile la suma de 182.294,92 RON, menționând că aceasta este contravaloarea energiei electrice de recuperat de la pârâtă pentru intervalul 26 august 2015-15 mai 2018 și nu 310.055,06 RON cât a indicat în cererea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 11/2021 din 12 ianuarie 2021, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania SUD S.A. și a respins ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală acțiunea reclamantei Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania SUD, pe care a obligat-o să plătească pârâtei S.C. A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 5.075 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin decizia nr. 626/A din 26 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta Distribuție a Energiei Electrică România S.A. împotriva sentinței civile nr. 11/2021 din 12 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr. x/2019, pe care a anulat-o și trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mureș.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentare, recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, se arată că, deși instanța de apel reține în mod corect în considerentele sale că reclamanta ar pretinde recuperarea diferenței dintre valoarea energiei electrice consumate în perioada de referință și valoarea energiei electrice facturate, diferență pe care susține că a plătit-o către furnizor ca și consum tehnologic, consum pe care trebuia să-l achite în calitate de distribuitor, înțelege să se subroge voinței reclamantei în ceea ce privește stabilirea obiectului dedus judecății, arătând:

"dar, în concret, nu este vorba de un consum propriu tehnologic, ci de energie electrică consumată de pârâtă".

Or, prin această rectificare menită să justifice soluția pronunțată, în concret, instanța de apel a eludat obligația de a statua asupra celor solicitate de către SDEE Mureș prin apelul declarat, pronunțându-se asupra dezlegării date de către instanța de fond cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei din perspectiva prejudiciului constând în micșorarea patrimoniului său cu energia electrică consumată de subscrisa, iar nu cu energia electrică achiziționată de operatorul de distribuție cu titlu de consum propriu tehnologic, deși exclusiv pe această identificare a sursei de consum reclamanta și-a construit criticile aduse hotărârii apelate.

Procedând astfel, în mod evident, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, încălcând rolul ce revine judecătorului în aflarea adevărului conturat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., sub aspectul depășirii limitelor investirii, astfel cum au fost ele trasate prin motivarea pretenției deduse judecății de către SDEE Mureș prin apelul declarat.

În continuare, recurenta susține critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., context în care apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 36 C. proc. civ., fiind aplicate greșit următoarele norme de drept material: art. 1345 C. civ. care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză; art. 3 și art. 52 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale; art. 75 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014; art. 4 alin. (3), art. 5 pct. 4 și art. 26 alin. (2) lit. b) din Ordinul ANRE nr. 121/2015 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal și pentru modificarea art. 80 din Regulamentul de furnizare la clienții finali, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

În speța de față, distribuitorul de energie electrică solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a nefacturării integrale de către furnizor a cantității de energie electrică pe care pârâta ar fi consumat-o în perioada 26 august 2015 - 15 mai 2018.

Așadar, în raport cu dispozițiile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, prin care sunt stabilite subiectele de drept implicate în furnizarea energiei electrice, trebuie observată distincția pe care o face legiuitorul între furnizorul de energie electrică și operatorul de rețea

Prin urmare, reclamanta este operatorul de rețea, pe când furnizorul de energie electrică (persoana juridică cu care recurenta se află în relații comerciale potrivit Contractului de furnizare a energiei electrice la clienți eligibili noncasnici nr. x/22.08.2018) este Societatea Electrica Furnizare S.A., furnizorii de energie electrică făcând parte din lanțul care asigură parcursul energiei electrice de la producător la consumatorul final.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 123/2012, furnizorul comercializează energia electrică pe baza măsurătorilor efectuate de operatorul de distribuție, care o transportă către punctul de consum, astfel că, în baza contractului de furnizare, raporturi juridice se stabilesc între furnizor și consumator, încheierea acestuia fiind supusă condiției prealabile a încheierii de către furnizor a unui contract de distribuție și/sau de transport cu operatorul de rețea care deservește locul de consum.

Cât în ceea ce privește plata și facturarea energiei electrice, art. 52 alin. (2) stabilește în mod expres că energia electrică furnizată clientului se facturează de către furnizor, conform reglementărilor ANRE și prevederilor legale în vigoare.

Așadar, în considerarea acestora, instanța de fond nu putea face abstracție de existența raporturilor juridice astfel stabilite între părți, fiind evident că, atât timp cât subscrisa avea încheiat un contract de furnizare, proprietarul întregii cantități de energie electrică consumate nu putea fi decât Electrica S.A..

Față de împrejurarea că, așa cum susține reclamanta, în realitate, prin nefacturarea unei părți din cantitatea de energie consumată de recurentă s-ar repercuta și asupra distribuitorului paguba produsă în mod direct în patrimoniul furnizorului, în mod corect instanța de fond a apreciat că acest lucru nu înseamnă că distribuitorul se poate îndrepta direct împotriva consumatorului, întrucât prejudiciul nu este proprietarul energiei nefacturate, iar eventualul prejudiciu suferit ar fi putut să și-l recupereze în temeiul raporturilor juridice stabilite cu furnizorul.

La baza acestei soluții a stat lămurirea unui aspect esențial în cauză: neplata energiei electrice efectiv consumate s-a datorat unei erori de facturare, iar nu unui consum neînregistrat.

Că nu este vorba de un consum neînregistrat/fraudulos, pe de o parte, rezultă din toate actele dosarului întocmite de către SDEE Mureș, concluzionându-se în cuprinsul acestora în urma investigațiilor făcute că nu au fost identificate urme de intervenție la grupurile de măsurare, iar, pe de altă parte, în cadrul litigiului, însăși reclamanta nu lasă loc de niciun dubiu când explică faptul că diferența pretinsă se datorează unei erori de facturare, produsă de introducerea unui contante greșite.

Acesta este și motivul pentru care instanța de apel, deși a admis apelul reclamantei a ținut să rectifice criticile formulate de aceasta, menționând că "în concret, nu este vorba de un consum propriu tehnologic, ci de energie electrică consumată de pârâtă".

Or, cum în prezenta cauză nu se confirmă condiția consumului neînregistrat, această eroare de facturare putea fi corectată, respectiv putea fi încasată diferența de plată pentru întreaga cantitate de energie electrică consumată, doar de către cel care avea atribuția facturării, respectiv furnizorul, art. 75 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014 (în vigoare la data constatării cantității de energie electrică nefacturată) recunoscând acestuia dreptul de regularizare atunci când se constată că există diferențe între cantitatea de energie electrică efectiv consumată și suma cantităților facturate.

În acest sens, se susține că nicio dispoziție legală nu conferă dreptul operatorului de distribuție de a recupera contravaloarea cantității de energie electrică nefacturată în locul furnizorului, dat fiind faptul că, într-o asemenea situație, SDEE Mureș ar fi cel care s-ar îmbogăți fără justă cauză în lipsa oricăror dovezi că, în calitate de distribuitor ar fi achiziționat diferența de cantitate de energie electrică furnizată consumatorului și facturată.

Având în vedere raporturile intervenite între furnizor și distribuitorul de rețea, în măsura în care cantitatea de energie electrică nefacturată ar fi aparținut reclamantei, aceasta putea recupera prejudiciul numai în urma facturării ei de către furnizor, iar nu direct de la consumator, aspect confirmat de însăși reclamanta, prin notele scrise depuse las instanța de fond pentru termenul din 15 decembrie 2020.

Mai mult decât atât, prin apelul declarat, reclamanta recunoaște că proprietarul diferenței de energie electrică pe care o solicită în prezenta cauză este furnizorul, arătând că "cantitatea ce face obiectul prezentei cauze nu a fost transmisă la momentul respectiv către furnizor pentru a fi facturată", astfel că în mod corect instanța de fond a avut în vedere raporturile contractuale intervenite între părți pentru a aprecia că prejudiciul invocat de către reclamantă nu s-a produs în patrimoniul acesteia.

Această verificare a întrunirii condiției sărăcirii reclamantei este o veritabilă analiză a instituției îmbogățirii fără justă cauză, numai astfel instanța putând stabili dacă SDEE Mureș este titularul dreptului afirmat în prezenta cauză.

În concluzie, recurenta apreciază că soluția dispusă de instanța de apel a fost dată atât cu aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză, cât și cu nerespectarea regulilor de procedură care vizează stabilirea calității procesuale active, motive de nelegalitate care atrag casarea hotărârii atacate.

Prin întâmpinarea depusă, la 11 februarie 2022, intimata-reclamantă DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA MUREȘ a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest context, recurenta susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 9 C. proc. civ. ce vizează principiul disponibilității și art. 36 din același Cod cu privire la calitatea procesuală rezultată din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios.

Din perspectiva acestor dispoziții, recurenta critică decizia atacată considerând că prin admiterea apelului reclamantei nu s-a avut în vedere aplicarea principiului disponibilității, iar instanța, în baza rolului activ nefiind ținută de temeiul juridic al cererii, avea posibilitatea să califice din punct de vedere juridic calitatea procesuală a reclamantei sau putea să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe utile soluționării cauzei, fiind astfel depășite limitele învestirii.

Această critică nu poate fi primită, având în vedere că legiuitorul a optat pentru instituirea rolului activ al judecătorului în procesul civil, pornind de la premisa că justiția constituie un serviciu public al cărui scop este nu numai soluționarea conflictelor dintre părți, ci și restabilirea ordinii de drept, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din Constituție referitor la înfăptuirea justiției. Pe de altă parte însă, intervenția judecătorului în virtutea rolului său activ este limitată de principiul disponibilității.

Astfel, potrivit principiului disponibilității, instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părți și pusă în discuție din oficiu de instanță.

În acest context, nu se poate reține critica referitoare la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, câtă vreme părțile aveau mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor utile cauzei, iar pe de altă parte, rolul activ al instanței nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Astfel, instanța nu are obligația, ci doar posibilitatea, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ordone dovezile pe care le găsește de cuviință, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii, așa încât, nu se poate reține încălcarea principiului rolului activ, prin depășirea limitelor învestirii așa cum susține recurenta.

De asemenea, nu se poate reține susținerea recurentei privind aprecierile instanței de fond, referitoare la faptul că subiectele raportului juridic litigios în cauză, nu pot să fie decât furnizorul de energie electrică și consumatorul, iar pretinsul prejudiciu nu poate fi produs, în mod direct decât în patrimoniul furnizorului, context în care a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală.

Aceasta deoarece, instanța de apel, în mod corect a apreciat că singurul prejudiciat efectiv în cauză, este distribuitorul, în afara oricărei legături cu contractul de furnizare încheiat între furnizor și consumator sau contractul încheiat între furnizor și distribuitor, întrucât prin schimbarea efectuată de instanța de fond s-ar aduce atingere principiului disponibilității.

Așadar, reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a stabilit cadrul procesual, iar instanța de apel doar a analizat acest cadru, fără a aduce vreo modificare și fără să se subroge voinței reclamantei în ceea ce privește stabilirea obiectului dedus judecății.

Având în vedere argumentele consemnate de însăși instanța de apel în considerentele deciziei pronunțate, în sensul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, potrivit căruia, reclamantul este cel care determină cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului și cauzei juridice a cererii, Înalta Curte apreciază că în mod eronat a reținut instanța de fond susținerile pârâtei, în sensul că reclamanta nu poate justifica calitatea sa procesuală în cauză, având în vedere că principiul rolului activ al instanței este limitat de principiul disponibilității, în raport de care, inițiativa judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitată la cele ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunile cu care a fost învestită, astfel cum acestea au fost formulate.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută critica recurentei între modalitățile în care rolul activ al judecătorului se poate manifesta, întrucât consacrarea acestui principiu are ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părți și respectarea principiului egalității acestora, iar prin hotărârea recurată nu s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, instanța de apel răspunzând tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În acest context, referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs normele de procedură ce ar fi fost nerespectate de instanța de apel, nu pot fi primite, sens în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1345 C. civ., care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză și prevederi din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, precum și din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali aprobat prin Ordinul ANRE.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât în memoriul de recurs, se constată că recurenta dezvoltă aspecte care privesc fondul cauzei, or tocmai pentru nesoluționarea fondului cauzei, de către prima instanță a fost admis apelul reclamantei și trimisă cauza instanței de fond pentru rejudecare.

În ceea ce privește prevederile art. 1345 C. civ., se constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să vizeze condițiile prevăzute de textul de lege evocat și din care să rezulte că în cauză nu sunt întrunite condițiile materiale și juridice ale îmbogățirii fără justă cauză.

Așadar, susținerea recurentei, potrivit căreia, subiectele raportului juridic litigios în cauză nu pot să fie decât furnizorul de energie electrică și consumatorul, iar pretinsul prejudiciu nu poate fi produs, în mod direct decât în patrimoniul furnizorului se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, diferența dintre energia consumată de către pârâtă și energia facturată, ca urmare a aplicării unei constante mai mici, reprezintă o pierdere comercială care se regăsește în consumul propriu tehnologic al operatorului de distribuție, reglementat prin Ordinul ANRE nr. 15/2014 privind aprobarea Procedurii pentru determinarea consumului propriu tehnologic în rețelele electrice de distribuție și care reprezintă diferența dintre cantitatea de energie intrată lunar în rețelele aparținând operatorului de distribuție și cantitatea de energie distribuită prin rețelele de distribuție și facturată, la care se adaugă cantitatea de energie electrică consumată din rețeaua de distribuție, dar nefacturată.

Astfel, situația de fapt vizează o neînregistrare integrală a cantității de energie electrică consumată, prin introducerea in sistemul informatic al S.D.E.E. Târgu Mureș a unei constante greșite a contorului.

Totodată, trebuie reținută solicitarea eșalonării la plată a pârâtei privind suma rezultată în urma introducerii corecte a constantei de facturare, aspect ce reprezintă o recunoaștere a situației de fapt și implicit a corectitudinii aplicării la calculul energiei electrice înregistrate a constantei K=10, motiv pentru care refuzul de plată al cantității de energie electrică consumată apare ca fiind nejustificat.

Prin urmare, în condițiile în care energia consumată și recunoscută de pârâtă, pentru care s-a solicitat eșalonarea, neregăsindu-se în facturile achitate către furnizor se constată că nu poate reprezenta altceva decât energie achiziționată de către societatea reclamantă, în calitate de operator de distribuție pentru acoperirea consumului propriu tehnologic, context în care se constată că motivele de recurs indicate ca temei de drept pentru susținerea căii de atac nu sunt incidente în speță, criticile formulate de recurentă nu pot conduce la reformarea acesteia, soluția instanței de apel fiind în acord cu cadrul legal fixat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 626/A din 26 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 626/A din 26 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA MUREȘ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.