ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1601/2022

HOTĂRÂRE

22.06.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1601/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 01.02.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bistrița-Năsăud și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței să constate existența stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bistrița, care beneficiază de sporuri în procent total de 45% și să dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței dintre indemnizația efectiv plătită și cea care include aceste sporuri, începând cu 01.01.2022 și emiterea unor noi ordine de salarizare, precum și actualizarea diferențelor salariale cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 409/LM/07.04.2022, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a evocat dispozițiile art. 269 din Codul muncii și art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, după care a constatat că domiciliul reclamantei este în Cluj-Napoca.

Totodată, a reținut că, deși reclamanta are locul de muncă la Judecătoria Bistrița, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. În acest sens, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru a se reține competența teritorială exclusivă a Tribunalului Bihor, deoarece reclamanta are domiciliul în Cluj-Napoca, acțiunea fiind de competența instanței de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Cluj.

A mai apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 127 C. proc. civ. pentru a fi atrasă competența Tribunalului Bihor, dat fiind că nu se poate reține competența instanței de la locul de muncă al reclamantei, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud. Aceasta deoarece reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Bistrița, iar acțiunea este de competența unei instanțe superioare celei la care își desfășoară activitatea.

Or, pentru a fi incident art. 127 alin. (1) C. proc. civ., acțiunea trebuie să fie de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1501/31.05.2022, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor și a înaintat dosarul Înaltei Curți în vederea soluționării conflictului ivit între cele două instanțe.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., față de calitatea de pârât a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

În acest sens, a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ. prevăd o competență alternativă și specială în considerarea calității de instanță de judecată a pârâtului, având prioritate față de cele ale art. 210 din Legea 62/2011, care se aplică cazurile în absența unor norme derogatorii.

Astfel, a apreciat că reclamanta a uzat de posibilitatea conferită de lege de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă (Tribunalul Bistrița-Năsăud).

În acest context, tribunalul a apreciat că prima instanța sesizată, respectiv Tribunalul Bihor, rămâne competentă în baza opțiunii reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10.06.2022.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că în cauză există conflict negativ de competență, întrucât două instanțe s-au dezînvestit, declinându-și reciproc competența, astfel încât se impune emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect obligarea pârâților la acordarea unor sporuri și emiterea unor ordine de salarizare, fiind dedus astfel judecății un conflict de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Analiza coroborată a acestor norme relevă că reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii și care are calitatea de pârâtă.

Deși art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește în materia conflictelor de muncă competența în favoarea instanței în circumscripția căreia își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în situația în care sunt îndeplinite cerințele art. 127 C. proc. civ., cele din urmă dispoziții legale prevalează față de cele dintâi în considerarea scopului pentru care au fost edictate, și anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparțialității judecătorilor.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reține că reclamanta își desfășoară activitatea ca judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Bistrița, aflată în circumscripția Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Având în vedere că unul dintre pârâții chemați în judecată este chiar Tribunalul Bistrița-Năsăud, care ar fi fost competent conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamanta era îndreptățită să se prevaleze de prerogativa conferită de art. 127 alin. (2)-(2

) C. proc. civ.

Astfel, reclamanta putea sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii și care are calitatea de pârâtă.

Printre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Cluj, în raza căreia se află Tribunalul Bistrița-Năsăud care are calitatea de pârât, figurează și Curtea de Apel Oradea, în circumscripția căreia se află Tribunalul Bihor.

Cum reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar Tribunalul Bihor figurează printre instanțele deopotrivă competente conform art. 127 alin. (2)-(2

) C. proc. civ., rezultă că acestui tribunal îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.