ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2007, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații București, solicitând instanței să constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcției și terenului pentru care s-a dispus vânzarea prin decizia pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2001.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la vânzarea imobilului la prețul de 44.070 euro, reprezentând 14,69% din valoarea achitată, restul reprezentând investițiile efectuate asupra construcției.

Prin sentința civilă nr. 1458/11.12.2007, Tribunalul Timiș a admis acțiunea, a obligat-o pe pârâtă să vândă imobilul la prețul de 44.070 euro și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 4.465 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 118/A/09.06.2008, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea în tot și a obligat-o pe pârâtă să vândă și terenul în suprafață de 1.453 mp la prețul de 46.555 euro; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.705 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1226/08.04.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială a admis recursul, a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul reclamantei declarat împotriva sentinței primei instanțe și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Împotriva deciziei instanței de recurs, reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

În motivare, revizuenta a relatat istoricul litigiului, după care a susținut că decizia atacată a fost pronunțată în perioada în care era reprezentată de un administrator judiciar care nu a depus niciun înscris în apărarea sa.

Astfel, a arătat că, în baza unor facturi ilizibile depuse de partea adversă și a susținerilor sale nereale, instanța de recurs a statuat că situația terenului în litigiu a fost deja finalizată.

În continuare, a învederat că decizia atacată a fost pronunțată cu nerespectarea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, care prevede că imobilul este terenul cu construcțiile existente pe el.

A mai arătat că administratorul judiciar deținea anumite înscrisuri favorabile revizuentei, pe care însă nu le-a depus la dosarul soluționat prin decizia atacată cu revizuire.

În acest context, a subliniat că, ulterior finalizării procesului, a găsit la Registrul Comerțului următoarele înscrisuri care erau relevante în cauză: contractul de asociere nr. x/19.11.1992 și anexa sa, contractul de închiriere nr. x/05.07.1995 și actele adiționale la acesta, precum și decizia civilă nr. 1531/19.06.2003 a Curții de Apel Timișoara.

În final, revizuenta a conchis că erau relevante și înscrisurile constând în adresele nr. x/12.04.2005, y/09.05.2005, z/03.06.2005 și 236/18.07.2005, care provin din arhiva sa.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării, inadmisibilității și tardivității cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea revizuirii ca nefondate.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune analiza prioritară a excepției inadmisibilității revizuirii, invocată din perspectiva cerințelor de admisibilitate ale motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Revizuenta susține, în esență, că este incident motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, deoarece administratorul judiciar deținea anumite înscrisuri favorabile poziției sale procesuale pe care însă nu le-a depus la dosarul soluționat prin decizia atacată, acestea fiind procurate ulterior de la Registrul Comerțului și din arhiva sa proprie.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prima ipoteză a acestui text legal vizează situația în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri apte a influența soluția atacată, care nu au putut fi înfățișate de una dintre părți din motive mai presus de voința sa ori care au fost reținute de partea potrivnică.

Astfel, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea hotărârii numai acel înscris care a existat la data pronunțării hotărârii atacate și nu a fost folosit în procesul respectiv.

De asemenea, este necesar ca partea să nu fi putut prezenta înscrisul nou dintr-o împrejurare mai presus de voința sa ori pentru că a fost reținut de partea adversă, iar înscrisul să fi fost determinant, în sensul că ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții. Împrejurarea mai presus de voința părții presupune o imposibilitate obiectivă de obținere a înscrisului nou, asimilată unui caz de forță majoră.

Verificând respectarea acestor cerințe, Înalta Curte reține că înscrisurile de care se prevalează revizuenta vizează contracte și acte adiționale încheiate cu intimata, adrese transmise între aceleiași părți, precum și decizia civilă nr. 1531/19.06.2003 a Curții de Apel Timișoara.

Contractele și actele adiționale la acestea, precum și decizia civilă nr. 1531/19.06.2003 a Curții de Apel Timișoara nu reprezintă însă înscrisuri noi în sensul avut în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, deoarece acestea au fost folosite în dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire.

De altfel, instanța de recurs a avut în vedere aceste înscrisuri la pronunțarea soluției, menționându-le chiar în decizia atacată cu revizuire. Relevante în acest sens sunt considerentele prin care instanța de recurs a reținut că:

"Prin contractul de asociere în participațiune încheiat în anul 1992 părțile au convenit ca reclamanta să aibă folosința clădirii fostului corp de gardă din Calea x nr. 14a. În anul 1995 s-a încheiat între aceleași părți un contract de închiriere având ca obiect aceeași clădire. Niciunul dintre aceste contracte nu au prevăzut situația terenului pe care se află construcția, iar hotărârile judecătorești - respectiv decizia irevocabilă a Curții de Apel Timișoara nr. 1531 din 19 iunie 2003 - prin care pârâta era obligată să încheie un contract de vânzare la preț negociat, pornind de la prețul de 426.601.056 RON stabilit prin expertiză, au avut în vedere numai folosința clădirii în baza contractului de închiriere și de asociere în participațiune."

Ca atare, analizarea înscrisurilor respective în procesul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire împiedică valorificarea lor pe calea motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, opunându-se chiar puterea de lucru judecat a hotărârii respective.

Celelalte înscrisuri reprezentate de adresele transmise între părțile în litigiu nu îndeplinesc cerința imposibilității de prezentare dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau reținerii lor de partea potrivnică.

De astfel, chiar revizuenta menționează în partea finală a cererii de revizuire că adresele respective provin din arhiva sa proprie. În consecință, revizuenta putea depune înscrisurile respective în dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, nefiind împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa ori de reținerea înscrisurilor de partea potrivnică.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul art. 326 din același cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1226/08.04.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială în dosarul nr. x/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2022.