ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1554/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față:

Reclamanta, A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloare activ net nepredat, stabilit conform proiectului de divizare parțială a B. S.A., precum și la plata dobânzii legale stabilite în raporturile cu profesioniștii. De asemenea, a solicitat și cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat Proiectul de divizare parțială a B. S.A., la data de 31.07.2018. Proiectul a fost aprobat în adunarea generală a acționarilor și menționat în Registrul Comerțului potrivit dispozițiilor legale din Legea nr. 31/1990.

La data de 21.11.2018, prin sentința civilă nr. 367/21.11.2018 a Tribunalului Brăila, s-a aprobat divizarea societății B. S.A., potrivit proiectului de divizare aprobat prin A.G.A. și publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 3287/28.08.2018, la 13.12.2018 fiind menționată divizarea societății în Registrul Comerțului.

A arătat reclamanta că, deși, potrivit art. 16 din Proiectul de divizare S.C. B. S.A., trebuia, prin protocol de predare - primire, să predea activul net stabilit prin proiectul de divizare, în termen de cel mult 30 de zile de la data divizării, stabilite potrivit art. 14 din proiect, adică la data de 12.01.2019, abia la data de 23.01.2019 s-a predat parțial activul net, omițând să predea suma de 667.813 de RON, care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Întrucât, după data încheierii protocolului, societatea pârâtă a fost decapitalizată urmare a nepredării activului net, reclamanta a efectuat un raport de expertiză extrajudiciară pentru a lămuri situația predării activului net și a cauzelor diferențelor constatate.

A arătat că suma reprezentând aport net nepredat, în cuantum de 667.813 de RON, provine din: nepredarea respectiv, nepreluarea elementului convenit în proiectul de divizare "producție în curs de execuție" sau echivalentul în bani a acesteia, de 730.241de RON, ce se constituie într-o obligație de "a da" a societății divizate B. S.A. Aceasta trebuia realizată în natură sau în echivalent bănesc către reclamantă, cu atât mai mult cu cât a valorificat-o prin încorporarea în costurile aferente veniturilor din producția finită obținută; diminuarea valorii nete a activelor imobilizate cu suma de 103.432 RON; neevaluarea în proiect a stocurilor în valoare de 19.820 RON care au fost considerate și predate prin protocol la valoarea contabilă; diminuarea creditelor pe termen lung prevăzute în proiectul de divizare pentru a fi preluate de reclamantă cu 146.040 RON de la suma de 1.250.040,32 RON la 1.103.999,94 RON.

Suma netă de 667.813 RON face parte integrantă din aportul de 3.001.719 de RON convenit prin proiectul de divizare și care a fost aportat de către asociații retrași în urma divizării C. și D. la capitalul social al societății A. S.R.L., aport nevărsat integral la acest moment.

Obligația pârâtei de a preda activele sau contravaloarea acestora trebuie executată în termen de 30 zile de la data divizării, respectiv 12 ianuarie 2019, dată de la care B. S.A. era de drept în întârziere, astfel că la această dată urmează a se calcula dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 31/1990, art. 1164, art. 1170, art. 1166 și art. 1270 C. civ.

În dovedirea pretențiilor formulate reclamanta a depus la dosarul cauzei: Proiectul de divizare; Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor ale celor două societăți; sentința civilă a Tribunalului Brăila; Protocolul de predare - primire din data de 23.01.2019 și Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară.

Prin sentința civilă nr. 593/03. 12.2019 Tribunalul Brăila, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloare activ net nepredat, precum și la plata dobânzilor legale, conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 12.01.2019 și până la plata efectivă. A fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în sumă de 31.533 RON, reprezentând taxă timbru, onorariu expertiză și onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 31.07.2018 a fost întocmit Proiectul de divizare parțială a pârâtei societatea B. S.A. prin transferul unei părți din patrimoniul acesteia către societatea reclamantă A. S.R.L., deja constituită.

Conform condițiilor alocării de părți sociale la societatea beneficiară (A. S.R.L.) s-a hotărât, de comun acord, că această operațiune să se facă conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 897/2015 al M.F.P., stabilindu-se prin metoda activului net contabil rata de schimb a părților sociale și cuantumul primei de divizare. În acest scop, la pct. 5.1.1 din Proiectul de divizare s-a precizat că s-a efectuat inventarierea și evaluarea elementelor de activ și pasiv a societăților participante, conform Ordinului nr. 8681/2009.

A mai reținut instanța că s-a efectuat și evaluarea societății participante prin metoda activului net potrivit formulei activ net contabil=Total active-Total datorii.

Proiectul de divizare împreună cu hotărârile adunărilor generale ale celor două societăți au fost depuse la Oficiul Registrul Comerțului și publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 3287/28.08.2018, ulterior, prin sentința civilă nr. 367/21.11.2018 a Tribunalului Brăila admițându-se cererea de divizare a B. S.A. Ulterior, avându-se în vedere aceste înscrisuri precum și Hotărârea nr. 1/18.10.2018 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății pârâte, s-a procedat la predarea-primirea elementelor de activ, încheindu-se în acest sens Protocolul de predare-primire la data de 23.01.2019 .

Din acest înscris instanța a reținut că, în conformitate cu Proiectul de divizare eventualele subvenții aferente anului 2018, ce urmau să fie încasate de pârâta B. S.A. în cursul anului 2019, s-au constituit profit și după impozitare, din suma rămasă, trebuia să se vireze reclamantei un procent de 39,76%.

Întrucât pârâta B. S.A. nu a predat cota de 39,76% din activul net, așa cum a fost stabilită prin proiectul de divizare, respectiv suma de 667.813 RON, reclamanta a promovat prezenta acțiune.

Din concluziile la raportul de expertiză efectuat în cauză, raport întocmit pe baza înscrisurilor depuse de părți, instanța de fond a reținut că pârâta B. S.A. a predat doar o cotă de 30,91%, respectiv 2.333.905,40 RON față de cota prevăzută de 39,76% reprezentând 3.001.718,97 RON din activul net de 7.549.595 RON, așa cum s-a stabilit prin Proiectul de divizare pct. 5.3 . Or, în condițiile în care s-a determinat în mod expres cota parte din activul net al societății divizate preluate de reclamantă, urmare a inventarierii și evaluării elementelor de activ și pasiv, prin metoda activului net, conform susținerilor ambelor părți, consemnate în procesul-verbal de predare-primire, instanța de fond nu a reținut opinia separată a expertului contabil E., care era în contradicție cu situația de fapt și cu înscrisurile existente.

A reținut prima instanță că acesta face o analiză a Proiectului de divizare susținând că a fost întocmit în mod incorect și pe baza preluării unor afirmații inexacte cu privire la evaluarea elementelor de activ și pasiv, analiză ce excede obiectului cauzei.

Or, concluzia acestuia este în sensul că Proiectul de divizare este nelegal, însă acest Proiect nu a fost contestat, fiind apreciat de instanță ca fiind perfect valabil.

Așa fiind, constatând că prin probele administrate în cauză, reclamanta și-a dovedit pretențiile formulate, Tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a obligat pârâta la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloare activ net nepredat, precum și la plata dobânzilor legale, începând cu data de 12.01.2019.

Văzând și dispozițiile art. 453 Noul C. proc. civ., a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în sumă de 31.533 RON, reprezentând taxă timbru, onorariu expertiză și onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 593 din 30 decembrie 2019 și a încheierii de dezbateri din 16 decembrie 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului, anularea încheierii de dezbateri din 16 decembrie 2020 și a sentinței apelate pentru necercetarea fondului cauzei și trimiterea cauzei la Tribunalul Brăila, pentru rejudecare, pentru readministrarea probei cu expertiza contabilă solicitată în cererea de apel.

În subsidiar, a solicitat schimbarea în tot a sentinței și a încheierii de ședință apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de A. S.R.L., ca neîntemeiată și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată solicitate de A. S.R.L., cu admiterea cererii de obligare a A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță precum și admiterea cererii de obligare a A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Prin motivele de apel apelanta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică având în vedere următoarele considerente:

Sub aspectul netemeiniciei, a criticat modul în care judecătorul de la prima instanță a valorificat ansamblul probelor administrate și a stabilit o situație de fapt necorespunzătoare realității, prin transformarea unui element de cheltuieli, care a fost înregistrat în contabilitatea apelantei la contul "Producție în curs de execuție", într-un element de profit net, pentru care a acordat A. o sumă de bani în valoare de 39,76% din aceste cheltuieli.

A apreciat că o astfel de stabilire greșită a naturii elementului contabil "Producție în curs de execuție", nepermisă expertului judiciar numit de Tribunalul Brăila, dar care a fost propagată în înțelegerea judecătorului și a făcut posibilă pronunțarea unei hotărâri netemeinice, ar fi putut fi evitată în cazul în care, prin încheierea de dezbateri, s-ar fi dispus prezentarea expertului în fața instanței pentru lămurirea aspectelor cauzei ori s-ar fi încuviințat cererea de suplimentare a probatoriului cu o expertiză evaluatorie care a fost solicitată de apelantă.

A arătat că ambele masuri procesuale au fost puse în discuția părților și au fost respinse, însă, dacă ar fi fost admise, ar fi putut furniza judecătorului o bază solidă pentru a se edifica cu privire la faptul că suma indicară în contul "Producție în curs de execuție" nu este o valoare patrimonială supusă repartizării proporțional aporturilor la capitalul social și care, din această perspectivă, să fie asimilabilă profitului, ci reprezintă cheltuieli efectuate pentru obținerea producției agricole.

A subliniat că, în contextul arătat, înfățișarea expertului în instanță și suplimentarea probei cu expertiza era necesară în vederea lămuririi și stabilirii corecte a situației de fapt, motiv pentru care a criticat și încheierea de dezbateri și, pentru a nu fi privați de un grad de jurisdicție în fond, a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, urmare a anulării sentinței atacate pentru necercetarea fondului.

A mai arătat că, urmare a examinării documentelor contabile ale apelantei de către doamna expert F., ale cărui constatări și concluzii sunt exprimate în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară alăturate în Anexă la cererea de apel, a rezultat că B. a efectuat si unele cheltuieli pe care nu le-a imputat societății beneficiare A..

Cât privește nelegalitatea hotărârii, a criticat încălcarea principiului forței obligatorii a contractului instituit prin dispozițiile art. 1270 C. civ., prin aceea că hotărârea Tribunalului Brăila încalcă acordul de voințe liber exprimat al părților în litigiu, care a fost stipulat în mod expres în următoarele prevederi: (6), (7) și (9) din Proiectul de Divizare, care stabilesc modul în care se va distribui profitul obținut din valorificarea producției aferente anului agricol 2017-2018; art. 16 alin. (4), părți cheltuielile cu producția anului agricol 2018-2019, neterminată la data de 31 decembrie 2018 a bilanțului contabil al subscrisei care a stat la baza întocmirii Protocolului de Predare; și alin. (5), pag. 2 a Protocolului de Predare, prin care A. consimte că nu va prelua niciun alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în Protocolul de Predare.

A susținut faptul că, Tribunalul Brăila a admis, în mod netemeinic și nelegal, capătul principal de cerere privind plata contravalorii activului net pretins.

Apelanta a invocat aspecte de netemeinicie și nelegalitate a considerentelor cât și a dispozitivului sentinței apelate, susținând că la baza raționamentului Tribunalului Brăila, care a condus la stabilirea unei situații de fapt necorespunzătoare realității, se află o percepție distorsionată a naturii elementului de activ contabil intitulat "Producție în curs de execuție" care este enumerat, deopotrivă, în Proiectul de Divizare și în Protocolul de Predare, dar cu valori diferite și pentru a căror diferență A. a pornit litigiul pendinte.

A precizat că, valorile diferite menționate în contul "Producție în curs de execuție" din Proiectul de Divizare și Protocolul de Predare reprezintă cuantumul cumulat al cheltuielilor efectuate de apelantă pentru producția agricolă neterminată, la date calendaristice diferite - respectiv, la 30 iunie 2018 și la 31 decembrie 2018 - și sunt, însă, aferente unor ani agricoli consecutivi, și anume 2017-2018 și 2018-2019, motiv pentru care, pentru fiecare an agricol în parte, se aplică prevederile exprese stabilite în acest sens prin Proiectul de Divizare, nefiind permisă o scădere matematică a valorilor diferite și ca diferența rezultată să fie pretinsă de A..

Așa fiind, contrar celor hotărâte de prima instanță, o scădere matematică a sumei de 323.523 de RON, menționată în Protocolul de Predare din cea de 1.053.764 RON, indicată în Proiectul de Divizare, ambele fiind înregistrate în contul "Producție în curs de execuție", dar la momente diferite în timp, fiind, așadar, aferente unor culturi agricole din ani consecutivi, pe de o parte, are la bază o apreciere greșită a probelor care a condus la transformarea unui element contabil de cheltuieli într-unul de profituri iar, pe de altă parte nu are niciun suport juridic în raportul dintre părțile litigiului, astfel cum acesta a fost configurat prin Proiectul de Divizare.

A susținut că, cheltuielile cu producția agricolă neterminată la data de 30 iunie 2018, indicate în Proiectul de Divizare, la care a fost întocmit bilanțul contabil al societății B., care a servit drept situații financiare speciale pentru divizarea parțială, sunt aferente anului agricol 2017-2018 și au fost prevăzute în Proiectul de Divizare. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, ceea ce se poate repartiza către A. în contrapartida aportului asociaților G. și D. la capitalul social al apelantei în legătură cu valoarea cheltuielilor respective nu este suma de bani indicată în bilanțul contabil de la 30 iunie 2018 și preluată, ca atare, în Proiectul de Divizare, ci numai profitul obținut după recoltarea culturilor anului agricol 2017-2018, obținerea de venituri prin valorificare producției, plata tuturor cheltuielilor aferente și a impozitului etc.

A se considera că A. are dreptul la cota de 39,76% din suma de bani indicată în contul "Producție în curs de execuție" din Proiectul de Divizare, așa cum în mod greșit a constatat judecătorul de la prima instanță, ar echivala cu dreptul acesteia de a primi o cotă-parte proporțională cu aporturile foștilor asociați dintr-o sumă de bani cheltuită pentru realizarea producției agricole, sumă care nu reprezintă venituri din valorificarea producției și nici profitul net corespunzător producției anului agricol 2017-2018, ceea ce nu este permis.

Referitor la culturile anului agricol 2017-2018, părțile acestui litigiu au prevăzut în mod expres modul în care B. va proceda prin dispozițiile art. 16 alin. (6), (7) și (9) din Proiectul de Divizare, care stabilesc că B. va încasa toate veniturile, va achita toate cheltuielile aferente și impozitele și va repartiza către A. cota de 39,76% din profitul rămas.

Astfel fiind, a susținut că este netemeinică și nelegală hotărârea Tribunalului Brăila prin care B. a fost obligată să plătească către A. - în esență - o cotă-parte din sumele de bani pe care apelanta le-a cheltuit pentru producția anului agricol 2017-2018.

Cheltuielile cu producția agricolă neterminată la data de 31 decembrie 2018, indicate în Protocolul de Predare și menționate în Protocolul de Predare, au fost preluate din bilanțul financiar de la data de 31 decembrie 2018 a societății apelantei și sunt aferente anului agricol 2018-2019.

Contrar celor reținute de prima instanță, ceea ce se poate distribui către A. în contrapartida aportului la capitalul social al asociaților C. și D. în legătură cu valoarea cheltuielilor respective este partea de cheltuieli care au fost efectuate de B. pentru culturile agricole de pe terenurile predate către A., urmare a divizării parțiale a apelantei, terenuri enumerate în mod unitar în Proiectul de Divizare și în Protocolul de Predare.

Astfel fiind, a susținut că este netemeinică și nelegală hotărârea Tribunalului Brăila prin care, pentru determinarea unei pretinse sume pe care o datorează, s-a aplicat un simplu mecanism al scăderii valorilor înregistrate la diferite intervale de timp în contul "Producție în curs de execuție", care sunt aferente unor ani agricoli diferiți și pentru care părțile au stipulat în mod expres în Proiectul de Divizare modul în care ele vor proceda cu privire la aceste cheltuieli.

A considerat, contrar celor hotărâte de prima instanță, că o scădere matematică a sumei de 323.523 RON din cea de 1.053.76 RON înregistrate în contul "Producție în curs de execuție" la momente diferite în timp, fiind, așadar, aferente unor culturi agricole diferite, din ani consecutivi, încalcă principiul forței obligatorii a contractului protejat de art. 1270 C. civ., care a intervenit între părțile cu privire la suma în litigiu prin prevederile art. 16 alin. (6) din Proiectul de Divizare.

Referitor la producția din anul agricol 2018-2019 începând cu luna iulie 2018, conform evidentelor contabile aparținând B., cheltuielile cu produsele in curs de execuție efectuate pentru culturile aferente terenurilor agricole evidențiate in contul 331 "Produse în curs de execuție" până la data de 31 decembrie 2018, au însumat 1.266.701 RON.

Cheltuielile cu materiale (semințe, îngrășăminte, pesticide) au fost efectuate direct de către A. în urma stornării facturilor de la furnizori de către B. și înregistrării lor de către A. pentru a se evita înregistrarea acestora de doua ori, o dată prin înregistrarea soldului din protocolul de predare-primire și a doua oară prin înregistrarea facturilor de la furnizori.

Așa fiind, după cum se constată în Raportul de Expertiză, cheltuielile cu producția neterminată în suma de 323.523 RON efectuate de B. pentru culturile anului agricol 2018-2019, pe terenurile agricole transferate societății A. au fost predate către A. prin Protocolul de Predare, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (8) din Proiectul de Divizare.

Având în vedere constatările identificate cu referire la obiectivele prealabile ale Raportului de Expertiză, doamna expert F. a concluzionat că B. nu mai are nicio obligație restantă față de A., aferentă divizării parțiale a societății B., după predarea activului net prin Protocolul de Predare din data de 23 ianuarie 2010.

Așa se și explica faptul că părțile în litigiu au confirmat în Protocolul de Predare că "A. S.R.L. nu va prelua niciun alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în protocol".

În concluzie, față de constatările și concluziile exprimate în Raportul de Expertiză, pe care apelanta nu și le-a însușit ca și critici de apel, alături de cele prezentate anterior, a solicitat să se constate că nu există un activ net nepredat de B. către A., urmare a divizării parțiale a apelantei.

A mai arătat apelanta că, Tribunalul Brăila a admis, în mod nemotivat, netemeinic și nelegal, capătul accesoriu de cerere privind obligarea apelantei la plata dobânzii legale.

A susținut că, în cuprinsul sentinței apelate, nu există o motivare dată capătului accesoriu de cerere, în fapt, 12 ianuarie 2019 drept moment de început al curgerii dobânzii legale, dată care a fot stabilită cu netemeinicie, fără a fi stabilită prin probele administrate în cauză.

De altfel, mențiunea din dispozitiv privind obligarea la plata dobânzii legale are un conținut generic, nesusceptibil de punere în executare silită, în condițiile în care nu stabilește tipul de dobândă legală aplicabil. În plus, nu se prevede nici rata dobânzii care ar urma sa fie percepută, știut fiind faptul că O.G. nr. 13/2001 instituie rate diferite pentru dobânda remuneratorie, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1), pentru dobânda penalizatoare, în raporturile dintre neprofesioniști potrivit prevederilor art. 3 alin. (2)11 și pentru dobânda penalizatoare aplicabilă în raporturile cu profesioniști sau între aceștia și autoritățile contractante, a cărei rată superioară celorlalte este stipulată în art. 3 alin. (2), (2).

Prin decizia nr. 233/A din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, s-a admis, în parte, apelul formulat de apelanta B. S.A., cu sediul în sector 1, București, bulevardul x, împotriva sentinței civile nr. 593/30.12.2019 pronunțată de Tribunalul Brăila, fiind schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în comuna Cazasu, jud. Brăila, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în baza art. 453 C. proc. civ., reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 10.000 de RON, reprezentând onorariul avocațial la judecata cauzei în fond

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele devolutive stabilite de art. 476 și art. 477 C. proc. civ., instanța de apel a constatat că apelul este fondat și se impune a fi admis, în parte, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe, în temeiul disp. art. 480 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 667.813 de RON, reprezentând contravaloarea activului net nepredat, potrivit Proiectului de divizare parțială a B. S.A. întocmit la data de 31.07.2018. A mai solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri și cu expertiza contabilă, admițând, în parte, și obiecțiunile formulate de pârâtă față de raportul de expertiză depus la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea reține că cele două părți au convenit, la data de 31.07.2018, să divizeze parțial societatea B. S.A., prin transferul unei părți din patrimoniul acesteia către societatea A. S.R.L..

În acest sens, părțile au menționat expres că s-a efectuat inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv ale societăților participante, potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009. Metoda de evaluare agreată de părți a fost metoda activului net, potrivit formulei: Activ net contabil = total active-total datorii, înregistrate conform bilanțului contabil la data de 30.06.2018.

Însă, așa cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni la expertiza contabilă, niciuna dintre părți nu a pus la dispoziția expertului contabil desemnat de instanța de judecată și nici a experților-parte, înscrisuri din care să rezulte că ar fi avut loc, la data întocmirii proiectului de divizare, 31.07.20018, o evaluare efectivă a elementelor de activ și de pasiv ale S.C. B.- fila x, fond.

Mai mult, reprezentantul legal al pârâtei, S.C. B. S.A. a precizat că operațiunea de evaluarea nu a avut loc la momentul întocmirii proiectului de divizare, deși în proiect a precizat că inventarierea a fost efectuată.

Or, potrivit pct. 42 din Ordinul nr. 2861/2009 - referitor la aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, rezultatele operațiunii de inventariere și evaluare a patrimoniului se consemnează într-un proces-verbal și se înregistrează în evidența tehnico-operativă și contabilă, în termen de 7 zile lucrătoare de la data aprobării procesului-verbal de inventariere.

În acest context, expertul a concluzionat că se află în imposibilitatea de a confirma că ar fi avut loc evaluarea elementelor de activ și de pasiv la data de 30.06.2018.

În consecință, la data de 30.06.2018 nu s-a determinat valoarea elementelor de activ și de pasiv trecute în contabilitate și prezentate în bilanț.

Curtea constată că proiectul de divizare a fost semnat și deci, însușit de ambele părți din prezenta cauză.

De asemenea, este important de arătat că asociații societății A. S.R.L., C. și D., dețineau, la data proiectului de divizare, și calitatea de acționari în societatea S.C. B. S.A., astfel că aceștia nu erau străini de activitatea desfășurată de societatea pârâtă, cunoscând inclusiv datele privitoare la bunurile din patrimoniul acesteia și la neevaluarea lor.

În acest context, părțile au convenit, prin acordul lor de voință, să împartă activul și pasivul societății pârâte în modalitatea descrisă detaliat la art. 16 din proiectul de divizare.

Relevante pentru soluționarea prezentei cauze sunt clauzele de la art. 16 pct. 6, 7 și 8 din proiectul de divizare, potrivit cărora, toate veniturile și cheltuielile, până la data încheierii protocolului de predare-primire de activ și pasiv, vor fi înregistrate în contabilitatea societății divizate, B. S.A..

Apoi, părțile au convenit ca la momentul încheierii protocolului de predare-primire a elementelor de activ și pasiv, să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul și veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenții), precum și cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului. În situația în care apar diferențe între veniturile sau cheltuielile anticipate și cele efectiv realizate, părțile au hotărât ca regularizarea să se realizeze până la sfârșitul anului 2019.

Au mai stabilit ambele părți că, până la momentul încheierii protocolului de predare-primire, urma ca societatea divizată să țină o evidență separată a cheltuielilor cu producția neterminată, efectuate pentru culturile aferente terenurilor agricole ce urmau a fi transferate la societatea beneficiară A. S.R.L., urmând ca acestea să fi fost înscrise în structura elementelor de activ și pasiv la "produse în curs de execuție". În același timp, aceste cheltuieli urmau a fi luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării. Facturile pentru achizițiile de semințe, îngrășăminte, pesticide etc., urmau a fi înregistrate de societatea divizată și predate ulterior societății beneficiare.

Reclamanta pretinde că nu a fost predat elementul convenit în proiectul de divizare "producție în curs de execuție" sau echivalentul în bani al acestuia, de 730.241 de RON, solicitând obligarea pârâtei la predarea acestuia.

Referitor la natura acestui element contabil, părțile au opinii divergente. Astfel, reclamanta apreciază că acesta este un activ în valoare de 730.241 de RON, pe când pârâta-apelantă susține că acesta este un element de cheltuieli și nu un element de profit. De altfel, aceasta este și critica apelantei privitoare la netemeinicia sentinței apelate.

Curtea constată că "producția în curs de execuție", din punct de vedere contabil reprezintă, fie bunurile care n-au trecut toate fazele procesului de producție, nefiind încă nici producție finită, nici semifabricate, fie produse nesupuse recepției tehnice de calitate, fie lucrări, servicii și studii în curs de execuție.

Prin urmare, "producția în curs de execuție" se determină prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul perioadei, folosind metode tehnice de ajustare a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și se evaluează la cost de producție.

În contabilitate, conturile utilizate privind producția în curs de execuție sunt: "33. Producție în curs de execuție, cu subclasele: 331. Produse în curs de execuție (A); 332. Servicii în curs de execuție (A);34. Produse; etc."

În DEBIT se înregistrează:

"costul de producție al produselor obținute din producție proprie (711); plusurile de produse constatate la inventariere (711); valoarea produselor aduse de la terți (354, 401); costul de producție al semifabricatelor primite de la societățile din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entității (481, 482);SOLDUL debitor reprezintă valoarea la cost de producție a semifabricatelor, produselor finite și produselor reziduale existente în stoc." Iar, în credit se înregistrează: "costul de producție al produselor ieșite pe următoarele căi: vândute (711); donate (6582); pierderi din calamități (671); transferate la magazinele proprii de desfacere (371); lipsuri de produse constatate la inventariere (711); trimise la terți (354); cuvenite acționarilor, asociaților sau entităților prestatoare, ca plată în natură, potrivit prevederilor contractuale (401, 462); acordate salariaților ca plată în natură (421); reținute și consumate în aceeași entitate (301, 302, 303); costul de producție al semifabricatelor livrate societăților din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entității (481, 482)."

În cauza de față, părțile au convenit să înregistreze la elementele de activ și pasiv "producție în curs de execuție" stabilind ca aceste cheltuieli să fie luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării.

Producția în curs de execuție din prezenta cauză constă în culturile de rapiță, de orz-orzoaică, grâu-sămânță, grâu, culturi care au presupus efectuarea anumitor cheltuieli pentru înființarea lor și pentru întreținere. Astfel, anul agricol începe în toamna anului anterior și debutează cu efectuarea unor lucrări tehnice de pregătire a solului pentru însămânțare, apoi culturile de toamnă se înființează în tomna acelui an, cele de primăvară, în primăvara anului următor. După înființare, culturile trebuie întreținute cu ierbicide, insecticide, fertilizatori, irigații, etc. În consecință, până la recoltare, producția în curs de execuție presupune efectuarea unor cheltuieli. Abia după recoltarea produselor și vinderea lor, se poate determina profitul.

Prin urmare, exprimarea părților din proiectul de divizare, în sensul că va fi luată în calcul producția în curs de execuție pentru stabilirea profitului la monumentul divizării, nu poate fi interpretată decât în sensul celor expuse mai sus, părțile menționând chiar că: "societatea divizată va ține o evidență separată a cheltuielilor cu producția neterminată, efectuată pentru costurile aferente terenurilor agricole care vor fi transferate la societatea beneficiară".

În caz contrar, ar rezulta că părțile ar fi convenit să împartă costurile de înființare a culturilor.

La art. 16 alin. (7) din proiect părțile au stabilit să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul și veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenții), precum și cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului.

Însă din veniturile anticipate, aferente valorificării culturilor nerecoltate și subvenții trebuie scăzute cheltuielile cu înființarea și întreținerea acestor culturi.

Curtea constată că, ulterior încheierii acestui proiect, părțile, după publicarea înscrisurilor necesare pentru opozabilitate, au procedat la partajarea bunurilor societății divizate, potrivit proiectului de divizare, convenind că A. S.R.L. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv în afara celor înscrise în protocol - dosar fond.

În consecință, părțile, prin acordul lor de voință, au stabilit bunurile și cotele ce urmau a fi transferate din patrimoniul societății divizate în cele al societății beneficiare, au procedat la împărțirea și transferul acestor bunuri dintr-un patrimoniu în altul, de comun acord, semnând toate înscrisurile întocmite în acest sens ambele părți.

Ulterior, în mod unilateral, societatea beneficiară, dorește o modificare a celor convenite de părți, pretinzând că a fost decapitalizată. Însă, aceasta nu ține seama de trecerea termenului de peste 6 luni de la data de 31.07.2018 - data proiectului de divizare și până la data semnării protocolului de predare - primire, perioadă în care unele bunuri, dintre cele alese de ea, și-au amortizat valoarea contabilă, iar unele datorii către bănci au fost achitate de societatea divizată, situația de fapt nemaifiind aceeași cu cea de la data de 31.07.2018. De asemenea, partea pretinde în mod greșit echivalentul producției în curs de execuție, respectiv 730.241 de RON, acestea fiind, așa cum am precizat mai sus, cheltuieli și nu venituri.

În consecință, instanța de apel constată că, în lipsa unei evaluări a activului și pasivului din patrimoniul societății divizate la data proiectului de divizare, părțile au convenit cele menționate în proiect, cu interpretarea dată de instanță mai sus, apoi au predat-primit activele și pasivul, conform înțelegerii lor, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la predarea sumei de 667.831 de RON, cu titlu de activ nepredat este neîntemeiată.

Față de considerentele expuse mai sus, rezultă că o evaluare a activului și pasivului în cursul cercetării judecătorești nu era necesară, fiind corect respinsă această probă de instanța de fond, ambele părți cunoscând la data întocmirii proiectului de divizare că, în fapt, nu au fost evaluate bunurile, folosind datele din contabilitatea societății divizate. Prin urmare, apelul împotriva încheierii din 16.12.2019 este nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei atacate, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 593/30.12.2019 pronunțată de Tribunalul Brăila și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului dosar- fond, apel și recurs.

În opinia recurentei, decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea legii - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din considerentele deciziei pronunțate în apel, rezultând împrejurarea că decizia instanței s-a bazat în exclusivitate pe o greșită aplicare a legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materia divizării art. 241 din Legea nr. 31/1990 alin. (1) lit. k), proiectul de divizare trebuie să cuprindă: descrierea și repartizarea exactă a activelor și pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societățile beneficiare, repartizarea către acționarii sau asociații societății divizate de acțiuni, respectiv părți sociale, la societățile beneficiare și criteriul pe baza căruia se face repartizarea.

Din punct de vedere contabil și fiscal în speță reglementările legale aplicabile sunt dispozițiile OMFP 897/2015 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune/divizare, dizolvare și lichidare a societăților, precum și de retragere sau excludere a unor asociați din cadrul societăților (de care instanța de apel nici măcar nu face vorbire).

Astfel, la punctul 15 din OMFP 897/2015, dispoziția legală indică faptul că în mod legal coexistă două metode contabile prin care părțile pot reflecta în contabilitate decizia de reorganizare, în cazul nostru divizarea, astfel Legea acceptă ca fiind legale și la latitudinea părților: metoda activului net contabil sau metoda evaluării globale.

Metoda activului net contabil presupune că valorile utilizate în cadrul operațiunilor de reorganizare se bazează pe activul net contabil, în acest caz, la operațiunile de fuziune/divizare, elementele bilanțiere sunt preluate de către societatea/societățile beneficiară (e) ia valoarea la care acestea au fost evidențiate în contabilitatea societății care le cedează.

Metoda evaluării globale presupune că valorile utilizate în cadrul operațiunilor de reorganizare sunt stabilite de evaluatori autorizați, acestea fiind cuprinse în raportul de evaluare întocmit în acest scop. În acest caz, la operațiunile de fuziune/divizare, elementele bilanțiere ale societății care le cedează sunt preluate de către societatea/societățile beneficiară (e) la valoarea rezultată în urma evaluării.

Prin Proiectul de divizare părțile au hotărât la art. 5.1.1. alin. (3) că vor avea în vedere la valoare "Metoda activului net" și nu metoda evaluării globale. Acest fapt este de netăgăduit și confirmat, atât de mențiunile exprese ale părților în Proiectul de divizare, cât și de expertiza contabilă întocmită în cauză în faza procesuală - fond.

Instanța de apel, însă, face, în opinia recurentei, o eroare uriașă prin aceea că nu are în vedere dispoziția legală aplicabilă în raport de voința părților exprimată prin Raportul de divizare și confundă noțiunea de evaluare și inventariere a elementelor de activ și pasiv ce se efectuează potrivit OMFP 2861/2009 cu metoda evaluării globale prevăzută ca metodă alternativă de preluare a elementelor de activ/pasiv în cazul divizării. Plecând de la această eroare fundamentală, susține recurenta, instanța de apel schimbă în mod vădit însăși voința părților exprimată în Proiectul de divizare și reținând că la data de 31-06-2019 nu a avut loc o evaluare a elementelor de activ si pasiv, deși acționarii societății recurente au fost și acționari ai B., împrejurare în care "aceștia cunoșteau datele privitoare la bunurile din patrimoniul societății și neevaluarea lor".

În continuare, susține recurenta, instanța de apel face o greșită aplicare a dispozițiilor legale, când se referă la natura juridică a principalului element de activ, care a fost omis la predare, și anume, producția în curs de execuție, în sensul că, fără temei legal, apreciază că acest element este o cheltuială, fapt care în opinia instanței ar scoate acest element din categoria elementelor de activ.

Încadrarea producției în curs ca și cheltuială de către instanța de apel este nelegală, în acest sens, fiind citate dispozițiile art. 276 alin. (1) lit. h) din OMFP 1802/2014. Astfel, in opinia recurentei, producția în curs de execuție reprezintă un stoc ce este inventariat prin metode tehnice și evaluat la costurile înregistrate doar limitele normal admise, prin Protocolul de predare-primire a elementelor de activ și pasiv din data de 23 ianuarie 2019 transferându-se de B. S.A. către A. S.R.L. un stoc de producție neterminată in suma de 323.523 RON, pentru compensarea în parte a obligației de a preda în natură sau echivalent bănesc producția în curs de execuție prevăzută în Proiectul de divizare.

În susținerea opiniei sale, recurenta face trimitere la probele administrate, susținând că s-a dovedit, fără echivoc, că societatea pârâtă nu a predat către reclamantă întreg activul net determinat prin proiectul de divizare, suma determinată de expertiza contabilă fiind întocmai suma solicitată prin primul capăt de cerere.

Recurenta recunoaște că, de la data de 30 iunie 2018, data proiectului de divizare au avut loc fluctuații în patrimoniul societăților, dar acest lucru nu poate afecta valoarea totală a activului net de predat și de primit între cele două societăți.

Recurenta mai arată că o altă aplicare greșită a legii o face instanța când apreciază că activitatea de predare primire a elementelor de activ și pasiv care se realizează potrivit legii după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de aprobare a divizării este, de fapt, un "partaj", deși recurenta a invocat nulitatea absolută a mențiunii cuprinse în procesul-verbal de predare-primire, prin care A. nu va mai prelua nici un alt activ sau pasiv, în afara celor înscrise în protocol. Instanța, în mod nelegal, dă acestei mențiuni semnificația unui act de tranzacție care are menirea de a fixa drepturi și obligații finale. Mai mult decât atât, tot pe cale de excepție o asemenea clauză este lovită de nulitate pentru simplu motiv ca îi lipsește cauza juridică. Astfel, în literatura juridică de specialitate, s-a susținut constant că, în contractele sinalagmatice, cauza obligației unei părți (scopul pentru care o parte se obligă) constă în obligație pe care și-o asumă cealaltă parte, în contraprestație. Potrivit art. 1179 alin. (1) pct. 4 C. civ., "Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: cauza licită și morală". Sub acest aspect, instanța de judecată este rugată să observe faptul că, față de împrejurarea că prin acea clauză se impune subscrisei renunțarea la niște drepturi consfințite prin acte autentice, iar pârâta nu și-a asumat la rândul său nicio contraprestație, o asemenea obligație apare ca fiind lipsită de cauză.

Mai mult, prin nepredarea activului net, societatea reclamantă rămâne fără parte din capitalul social cu care s-a constituit urmare a procesului de divizare, încălcându-se astfel și dispozițiile legale imperative ale Legii nr. 31/1990 privind diminuarea capitalului social, acel activ net nefiind lăsat la dispoziția părților prin protocolul de predare-primire.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea căii extraordinare de atac a recursului exercitate de A. S.R.L. ca neîntemeiate, cu obligarea recurentei A. S.R.L. la plata către subscrisa a cheltuielilor de judecată în recurs.

Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac în reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de lege, nu și de netemeinicie. Așa cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., scopul recursului este doar acela de examinare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Noul Cod este categoric și are în vedere numai încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cum ar fi interpretarea eronată a unui text legal, aplicarea unei norme juridice deși aceasta nu era incidentă în cauză ș.a.m.d.

În cauza de față, recurenta este nemulțumită, în esență, de interpretarea dată de instanța de apel celor convenite de părți prin proiectul de divizare, fără să reușească, însă, în prezentarea argumentelor sale, să demonstreze vreo încălcare sau aplicare greșită a unor norme de drept material.

Înscrisul ce constată convenția părților este o probă în procesul civil, iar interpretarea probelor în vederea stabilirii elementelor de fapt ale cauzei intră în domeniul rezervat exclusiv instanțelor devolutive. Recurenta nu invocă vreo încălcare de către instanța de apel a regulilor de interpretare a contractului, statornicite în art. 1266 - art. 1269 C. civ., ca norme de drept material, ci susține că această instanță a schimbat voința reală a părților, prin raportare a o altă metodă de evaluare în locul celei agreate de acestea, că a interpretat greșit voința părților în ceea ce privește elementul contabil "producție în curs de execuție" și, în final, că a atribuit în mod eronat proiectului de divizare caracteristicile unei tranzacții.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că cele două părți au convenit, la data de 31.07.2018, să divizeze parțial societatea B. S.A., prin transferul unei părți din patrimoniul acesteia către societatea A. S.R.L.. În acest sens, părțile au menționat expres că s-a efectuat inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv ale societăților participante, potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009. Metoda de evaluare agreată de părți a fost metoda activului net, potrivit formulei: Activ net contabil = total active-total datorii, înregistrate conform bilanțului contabil la data de 30.06.2018. Așadar, instanța de apel a reținut în mod clar ca metoda aleasă de părți a fost cea a activului net.

Înalta Curte reține, în acest context, că utilizarea metodei activului net presupune că activele, datoriile și capitalurile proprii preluate de societatea beneficiară existentă/societățile beneficiare existente sau societatea nou-constituită/societățile nou-constituite să fie recunoscute (contabilizate) la aceasta/acestea la valoarea la care au fost evidențiate la entitatea care se divizează parțial. Recunoașterea în contabilitatea societății (lor) beneficiare deja existente/societății(lor) nou-constituite a elementelor de natura activelor primite de la societatea divizată parțial se efectuează la valoarea contabilă netă sau la valoarea contabilă brută, caz în care amortizările și ajustările corespunzătoare se preiau distinct, așa cum sunt ele evidențiate în contabilitatea entității divizate parțial.

Din probele administrate, instanța de apel a reținut că la data de 30.06.2018 nu s-a determinat valoarea elementelor de activ și de pasiv trecute în contabilitate și prezentate în bilanț, părțile convenind, prin acordul lor de voință, să împartă activul și pasivul societății pârâte în modalitatea descrisă detaliat la art. 16 din proiectul de divizare.

Nu poate fi primită, astfel, susținerea recurentei conform căreia instanța de apel face o greșită aplicare a legii prin aceea că, fără nici un temei legal schimbă temeiul legal al metodei alese de părți pentru repartizarea elementelor de activ/pasiv. Instanța de apel observă doar că nu s-a făcut evaluarea elementelor de activ și de pasiv și că niciuna din părți nu contestă acest aspect, detaliindu-se în proiectul de divizare modalitatea în care urma să se procedeze. Așa fiind, ambele părți cunoșteau la data întocmirii proiectului de divizare că, în fapt, nu au fost evaluate bunurile și au folosit datele din contabilitatea societății divizate. Or, instanța de apel a constatat lipsa acestei evaluări inițiale a elementelor de activ și pasiv, necontestată de părți, care au preluat datele din contabilitate și au detaliat în proiectul de divizare modalitatea exactă în care intenționează să își distribuie aceste elemente, acest aspect neconstituindu-se într-o încălcare a dispozițiilor art. 15 din normele aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 897/2015, invocată de recurentă.

Astfel, instanța de apel a constatat că părțile au convenit ca toate veniturile și cheltuielile, până la data încheierii protocolului de predare-primire de activ și pasiv, să fie înregistrate în contabilitatea societății divizate, B. S.A.. Apoi, părțile au convenit că la momentul încheierii protocolului de predare-primire a elementelor de activ și pasiv, să se calculeze profitul B. S.A., luând în calcul și veniturile anticipate (aferente valorificării culturilor nerecoltate, subvenții), precum și cheltuielile anticipate, urmând a fi repartizat către societatea beneficiară A. S.R.L., în cota de 39,76 %, în termen de 30 de zile, de la monumentul încasării venitului. În situația în care apar diferențe între veniturile sau cheltuielile anticipate și cele efectiv realizate, părțile au hotărât ca regularizarea să se realizeze până la sfârșitul anului 2019.

Au mai stabilit ambele părți că, până la momentul încheierii protocolului de predare-primire, urma ca societatea divizată să țină o evidență separată a cheltuielilor cu producția neterminată, efectuate pentru culturile aferente terenurilor agricole ce urmau a fi transferate la societatea beneficiară A. S.R.L., urmând ca acestea să fi fost înscrise în structura elementelor de activ și pasiv la "produse în curs de execuție". În același timp, aceste cheltuieli urmau a fi luate în calcul pentru stabilirea profitului la momentul divizării. Facturile pentru achizițiile de semințe, îngrășăminte, pesticide etc., urmau a fi înregistrate de societatea divizată și predate ulterior societății beneficiare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta pretinde că nu a fost predat elementul convenit în proiectul de divizare "producție în curs de execuție" sau echivalentul în bani al acestuia, de 730.241 de RON, solicitând obligarea pârâtei la predarea acestuia.

Referitor la natura acestui element contabil, instanța de apel a constatat că părțile au opinii divergente, reclamanta apreciind că acesta este un activ în valoare de 730.241 de RON, iar pârâta-apelantă susținând că acesta este un element de cheltuieli și nu un element de profit. Acestei critici de netemeinicie instanța de apel i-a răspuns procedând la propria interpretare asupra voinței părților.

Astfel, instanța de apel a constatat că "producția în curs de execuție", din punct de vedere contabil reprezintă fie bunurile care n-au trecut toate fazele procesului de producție, nefiind încă nici producție finită, nici semifabricate, fie produse nesupuse recepției tehnice de calitate, fie lucrări, servicii și studii în curs de execuție. Prin urmare, s-a reținut în mod concret că "producția în curs de execuție" se determină prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul perioadei, folosind metode tehnice de ajustare a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și se evaluează la cost de producție, nefiind demonstrată vreo încălcare a dispozițiilor imperative ale legii în legătură cu definirea din punct de vedere contabil a acestui element.

S-a reținut că, în cauza de față, părțile au convenit să înregistreze la elementele de activ