ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 5 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței să constate încetată convenția de garantare nr. 4 - SMB din data de 05.02.2009 și convenția de garantare/contractului de mandat nr. x - SMB din data de 29.11.2006, încheiate între reclamantă și B., în principal, începând cu data de 31.12.2011, în subsidiar, începând cu data de 31.12.2016; să constate încetată valabilitatea scrisorilor de garanție SMB 17/2006 și SMB 3/2009, emise de B. în baza convențiilor de garantare, în principal, începând cu data de 31.12.2011, în subsidiar, începând cu data de 31.12.2016; să oblige pârâta la eliberarea depozitelor colaterale în valoare de 21.219,46 euro și de 27.500 euro, constituite în favoarea B. S.A., în baza convențiilor de garantare; să oblige pârâta la restituirea biletelor la ordin în alb emise de reclamantă cu titlu de garanție, conform convenției de garantare nr. 4 SMB din data de 05.02.2009 și a contractului de mandat nr. x SMB din data de 29.11.2006, conform borderoului atașat; să dispună degrevarea de gaj a conturilor curente nr. x și y; să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 37.448 euro (173.818,64 RON), reprezentând plată efectuată aferent executării parțiale a scrisorii de garanție SMB 17/2006; 10.593,96 euro (47.639,88 RON) și 25.585,73 RON, reprezentând restituirea comisioanelor bancare reținute fără titlu; să oblige pârâta la plata dobânzii legale calculate până la data plății efective; să oblige pârâta la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 729 din 15 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată privind petitele 1 și 2, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată, a constatat încetate convenția de garantare nr. 4-SMB din data de 05.02.2009 și convenția de garantare/contractul de mandat nr. x din data de 29.11.2006, încheiate între reclamantă și pârâtă, precum și nulitatea absolută a actelor adiționale de prelungire a convențiilor de garantare; a constatat încetată valabilitatea scrisorilor de garanței SMB 17/2006 și SMB 3/2009 emise de către B. în baza acestor convenții; a obligat pârâta la ridicarea gajului de pe conturile curente ale reclamantei nr. x și y, constituite la B. și eliberarea depozitelor colaterale în valoare de 21.219,16 euro și 27.500 euro, constituite în favoarea acesteia de către reclamantă; a obligat pârâta la restituirea biletelor la ordin în alb: x, emise de reclamantă cu titlu de garanție în favoarea băncii; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 37.448 euro și de 10.593,96 euro plătibile în RON la cursul B.N.R., euro - leu, de la data efectuării plății; a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculate de la data de 19.01.2012 și până la data plății efective; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 49.055,94 RON, din care 46.283,36 RON taxă de timbru și 2.772,58 RON onorariu avocat redus.

Prin cererea înregistrată la data de 09.09.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 729 din 15 martie 2019, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumelor de 37.448 euro și de 10.593,96 euro, plătibile în RON la cursul B.N.R. euro - leu, de la data efectuării plății și a sumei de 25.585,73 RON.

Prin încheierea din data de 18.12.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de completare, solicitând instanței să se pronunțe asupra cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 729 din 15 martie 2019, în sensul indicării obligației de restituire a comisioanelor bancare.

Prin sentința civilă nr. 886 din 1 iulie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de completare dispozitiv a sentinței civile nr. 729 din 15 martie 2019, pronunțate în dosarul civil nr. x/2017, ca tardiv formulată.

Pârâta B. S.A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 729 din 15 martie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, iar reclamanta A. S.A. a declarat apeluri împotriva încheierii din data de 18.12.2019 și a sentinței civile nr. 886 din 1 iulie 2020, (hotărâre de completare dispozitiv), pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 1614A din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta - pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 729 din 15 martie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017; a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că: a fost admisă în parte acțiunea; au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comisioane și a sumei reprezentând executarea parțială a scrisorii de garanție și obligarea pârâtei la a plăti dobânda legală aferentă acestor sume; a fost obligată pârâta la plata sumei de 43.874,82 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă primei faze procesuale; s-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Au fost respinse apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 18 decembrie 2019 și a sentinței civile nr. 886 din 01 iulie 2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 2.070,2 RON, cheltuieli de judecată apel, către apelanta-pârâtă.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. sunt, în esență, următoarele:

Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă precizează că nu înțelege să critice dezlegările instanței de apel în ceea ce privește motivele de apel nr. 1-5 formulate de B., a căror soluționare o consideră temeinică și legală, instanța de apel procedând în mod corect la respingerea acestor critici.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a soluționat în mod nelegal motivul de apel al B. îndreptat împotriva soluției primei instanțe asupra capătului 6 al cererii introductive, impunându-se casarea în parte a deciziei și trimiterea sa spre rejudecare doar în aceste limite.

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că se impune casarea ca nelegală, cu trimitere spre rejudecare a părții din decizia recurată prin care instanța de apel a refuzat soluționarea apelurilor formulate de aceasta, precum și cu privire la cheltuielile de judecată.

Referitor la soluția instanței de apel în ceea ce privește apelul principal al B. și apelurile declarate de reclamantă, referitoare la modul de soluționare a cererilor de îndreptare și completare, recurenta-reclamantă arată că parte din hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat greșit și a încălcat normele materiale ce reglementează efectele nulității absolute și alte norme de drept material adiacente.

Astfel, deși instanța de apel în mod corect a apreciat ca temeinică și legală soluția primei instanțe prin care aceasta a constatat nulitatea absolută a convențiilor de garantare încă din anul 2012, ca urmare a adoptării Regulamentului (UE) nr. 36/2012, aceasta a refuzat să facă aplicarea principiului restitutio in integrum - efect recunoscut al nulității.

Recurenta-reclamantă susține că, sub acest aspect, soluția instanței de apel încalcă efectele exprese ale nulității absolute, ordinea publică ocrotită prin nulitatea absolută prevalând asupra principiului nemo auditor propriam turpitudinem allegans, acest din urmă principiu nefiind aplicabil în prezenta cauză.

În speță, astfel cum arată recurenta-reclamantă, este vorba, despre nulitatea absolută, care are regim juridic distinct, neputându-se pune problema existenței vreunei culpe.

Or, considerând că principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans este apt să paralizeze cererea de restituire a sumelor reținute de către Bancă în temeiul unor convenții apreciate ca fiind nule, instanța de apel a încălcat normele de drept material referitoare la nulitatea absolută și dispozițiile art. 1092 vechiul C. civ. (art. 1.638 noul C. civ.) - norme cu aplicare prioritară.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susține că, în ceea ce privește incidența pretinsei "culpe", deși instanța de apel a reținut culpa sa din perspectiva faptului că extinderea valabilității convențiilor de garantare și a scrisorilor de garantare s-a realizat la solicitarea expresă a acestei părți, a constatat, totodată, și culpa B. (profesionist în domeniul bancar) și culpa A.N.A.F. (autoritatea responsabilă de monitorizarea și aplicarea sancțiunilor internaționale adoptate împotriva statelor).

Recurenta-reclamantă susține, astfel că, deși instanța de apel a constatat existența unei culpe comune, a reținut consecințe numai în ceea ce o privește, o asemenea modalitate de interpretare încalcând însuși principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Recurenta-reclamantă invocă și omisiunea instanței de apel de a analiza și motiva eventuala înlăturare a apărării formulate cu privire la inexistența vreunei culpe în sarcina sa, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel fiind nemotivată.

O altă critică vizează aplicarea greșită și încălcarea regimului juridic al scrisorilor de garanție bancară.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel în mod greșit nu a respins excepția necompetenței generale privind capătul 2 din cerere, în primul rând, ca inadmisibilă, față de neinvocarea ei în fața primei instanțe, având în vedere faptul că B. a invocat necompetența generală pentru prima dată direct în etapa apelului, cu nerespectarea dispozițiilor art. 1067 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă, totodată, faptul că instanța de apel a trecut cu vederea și tardivitatea pe care a invocat-o față de excepția astfel formulată de B..

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel, în cele din urmă, în mod corect a respins teza B. cu privire la pretinsa necompetență generală pe capătul 2 al cererii introductive, ca fiind nefondată și că nu critică această dezlegare. Totuși, instanța de apel ar fi trebuit, în primul rând, să constate că excepția nu a fost formulată în fața primei instanțe și, deci, nu putea fi formulată direct în apel, iar apoi, că aceasta este nefondată.

Ca atare, astfel cum susține recurenta-reclamantă, sub un prim aspect, instanța a încălcat reguli de procedură sancționate cu nulitatea, soluționând excepția necompetenței generale direct pe fond, fără a admite inadmisibilitatea ei față de neinvocarea în fața primei instanțe, în raport art. 478, art. 224 și art. 1067 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă susține că neregularitatea în discuție implică și un viciu de motivare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că, pășind la soluționarea excepției necompetenței pe fondul ei, instanța de apel a înlăturat implicit apărarea sa referitoare la momentul tardiv al invocării excepției, fără a indica motivele.

O altă critică vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra capătului de cerere vizând restituirea sumelor reprezentând executarea parțială a scrisorii de garanție SMB17/2006, încălcând, în acest mod, art. 5 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, pentru motivele arătate, recurenta-reclamantă apreciază că se impune casarea parțială a deciziei recurate sub aspectul dezlegării date de instanța de apel cu privire la capătul 6 al cererii introductive - corespunzător motivului de apel nr. 6 formulat de B..

Recurenta-reclamantă invocă și neregularități privind motivarea în privința unor dezlegări cuprinse în decizia recurată - art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă apreciază că unele considerente ale deciziei recurate se impun a fi înlăturate, în raport de art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Aceste considerente sunt, în opinia recurentei-reclamante, străine de judecata prezentei cauze, ce nu are drept obiect analiza pe fond a conformității obligațiilor contractuale asumate de aceasta față de beneficiarul sirian sau existența/epuizarea obligației de a garanta buna execuție a lucrărilor, considerentele înscriindu-se în categoria celor supraabundente și ar trebui să lipsească din hotărâre.

În raport de dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că are dreptul de a solicita, în calea de atac, eliminarea din cuprinsul hotărârii a considerentelor supraabundente care o prejudiciază.

Recurenta-reclamantă invocă și considerente străine de natura cauzei și contradictorii ale instanței de apel în ceea ce privește pretinsa imposibilitate de a analiza modalitatea de executare a scrisorii de garanție SMB17/2006.

În plus, astfel cum susține recurenta-reclamantă, considerentele vizate contrazic considerentele instanței de apel prin care aceasta a reținut că poate analiza solicitările privind acele capete de cerere care nu sunt întemeiate pe conținutul scrisorilor de garanție, ori pe considerente sau dispoziții legale care pun în discuție însăși valabilitatea scrisorilor ori raporturile dintre băncile implicate, ci pe conținutul convențiilor de garantare.

Instanța de apel, astfel cum susține recurenta-reclamantă, a trecut cu vederea și apărarea subsidiară în apel, în acord cu motivul subsidiar reținut de prima instanță, în sensul că B. nu a îndeplinit condiția prevăzută de art. 22 din convenția de garantare.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că partea din hotărârea recurată referitoare la respingerea apelurilor sale a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și este nemotivată - art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 Cod procedură civilă.

Astfel cum arată recurenta-reclamantă, apelurile sale nu erau apeluri incidente, ci principale, nu vizau fondul cauzei, ci modalitatea nelegală în care prima instanța a soluționat cererile de îndreptare/lămurire și completare. Prin urmare, instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe asupra criticilor formulate și să aprecieze dacă prima instanță în mod corect sau greșit a respins cererea de îndreptare/lămurire și, respectiv, cererea de completare.

Ca atare, recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 5 și art. 480 C. proc. civ., hotărârea fiind și nemotivată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. sunt, în esență, următoarele:

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., susține că instanța de apel a respins, în mod nelegal, excepția necompetenței instanțelor române de a soluționa capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării valabilității scrisorilor de garanție SMB 17/2006 și SMB 3/2009.

Recurenta-pârâtă invocă, în acest sens, prevederile art. 1071 alin. (1) C. proc. civ., aratând că, în raport de prevederile exprese din cuprinsul scrisorilor de garanție bancară acestea se supun Circularei CBS nr. 164/40/1988 și legilor și jurisdicției siriene în cazul apariției oricărui litigiu sau dezacord.

Sub aspectul motivării respingerii excepției necompetenței instanțelor române de a soluționa capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării valabilității scrisorilor de garanție SMB 17/2006 și SMB 3/2009, recurenta-pârâtă susține că hotărârea instanței de apel conține și motive contradictorii - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea instanței este nelegală, astfel cum susține recurenta-pârâtă, instanța făcând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2321 C. civ. și încălcând prevederile art. 1270 C. civ.

Hotărârea pronunțată este, în opinia recurentei-pârâte, și contradictorie, întrucât deși recunoaște că scrisorile de garanție sunt autonome față de raportul juridic în considerarea cărora au fost emise, reține și caracterul subsidiar/accesoriu al acestora față de convențiile de garantare încheiate de A. cu B., în temeiul cărora acestea au fost emise.

Această motivare este contradictorie, întrucât caracterul autonom al scrisorilor de garanție exclude posibilitatea analizării acestora, prin raportare la valabilitatea convențiilor în temeiul cărora acestea au fost emise.

Mai mult, astfel cum susține recurenta-pârâtă, Curtea de Apel București a reținut faptul că soluția de constatare a încetării valabilității acestora nu are în vedere conținutul scrisorilor de garanție, ci exclusiv încetarea valabilității ca efect al încetării convențiilor de garantare încheiate de B. cu A., or acest aspect este în contradicție cu recunoașterea caracterului autonom al acestor scrisori care face ca valabilitatea acestora să poată fi analizată exclusiv prin raportare la clauzele lor.

Faptul că hotărârea pronunțată conține considerente contradictorii rezultă, în opinia recurentei-pârâte și din motivarea respingerii criticilor care vizează greșita admitere a capătului de cerere având ca obiect eliberarea garanțiilor colaterale constituite, instanța reținând că verificarea condițiilor de executare a scrisorilor nu poate fi făcută în cadrul acestui dosar, întrucât sunt supuse legislației și jurisdicției siriene.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a respins, în mod nelegal, lipsa calității procesuale active a reclamantei cu privire la cererea de constatare a încetării valabilității scrisorilor de garanție SMB 17/2006 și SMB 3/2009 emise de B..

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, având în vedere că intimata-reclamantă nu este parte în raportul juridic creat ca urmare a emiterii scrisorilor de garanție ca instrumente autonome, rezultă că nu este întrunită cerința prevăzută de art. 36 C. proc. civ., acțiunea fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Hotărârea instanței este dată, astfel cum susține recurenta-pârâtă, și cu încălcarea dispozițiilor art. 2.321 și art. 1.270 C. civ.

Recurenta-pârâtă invocă și faptul că instanța de a apel a înlăturat, în mod nelegal, critica prin care a invocat greșita respingere a excepției inadmisibilității petitelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ.

A altă critică vizează faptul că instanța de apel a menținut, în mod nelegal, hotărârea pronunțată de Tribunalul București privind încetarea convențiilor de garantare, nulitatea actelor adiționale la acestea și încetarea valabilității scrisorilor de garanție.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 27 din Regulamentul UE nr. 36/20121/19.01.2012, apreciind că imposibilitatea prelungirii valabilității scrisorilor de garanție echivalează cu încetarea valabilității acestora, precum și art. 1.270 C. civ.

Recurenta-pârâtă invocă și prevederile art. 8, art. 12, art. 18 din O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale.

Recurenta-pârâtă apreciază, de asemenea, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 2.321 C. civ., care stipulează caracterul autonom al scrisorilor de garanție.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a menținut în mod nelegal, hotărârea pronunțată de Tribunalul București privind eliberarea garanțiilor colaterale constituite în baza convențiilor de garantare, motivarea instanței fiind contradictorie, întrucât pe de o parte a reținut că a dispărut temeiul menținerii garanțiilor colaterale iar, pe de altă parte, faptul că verificarea condițiilor de executare a scrisorilor de garanție excedează competenței instanțelor române.

Prin soluția pronunțată, astfel cum susține recurenta-pârâtă, instanța a aplicat greșit dispozițiile din art. 1.270 C. civ., întrucât a stabilit alte cauze de încetare a raporturilor juridice perfectate de către părți.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, față de recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, față de recursul declarat de recurenta-reclamantă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în complet de filtru, a admis în principiu recursurile și a fixat termen la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. este fondat, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că reclamanta A. S.A. a declarat apeluri împotriva încheierii din data de 18.12.2019 și a sentinței civile nr. 886 din 1 iulie 2020, (hotărâre de completare dispozitiv), pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Astfel cum reiese din decizia recurată, instanța de apel a apreciat că, având în vedere soluția pronunțată asupra apelului declarat de pârâta B., nu se mai impune a fi analizate criticile formulate de apelanta-reclamantă A. S.A., în raport de prevederile art. 480 alin. (1) C. proc. civ., apelurile declarate de această parte urmând a fi respinse, ca nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Curtea respingând apelurile principale declarate în cauză de reclamantă, ca nefodate, fără a expune motivele pe care se întemeiază soluția.

Or, soluția pronunțată asupra apelului declarat de pârâta B. nu putea avea drept consecință respingerea apelurilor reclamantei, în condițiile în care aceasta nu declarase în cauză apel incident, care are caracter accesoriu față de apelul principal.

Întrucât, în cauză, reclamanta a declarat apel principal, instanța avea obligația de a motiva soluția de respingere a căii de atac, iar în cazul în care aprecia că există critici comune cu cele expuse de pârâtă în apelul său, avea obligația de a răspunde prin argumente comune acestora.

Înalta Curte arată că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), or această cerință nu este îndeplinită în cauză.

Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului include, în esență, obligația instanțelor de a judeca și motiva hotărârile (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotărârea Higgins împotriva Franței din 19 februarie 1998 și Hotărârea Hirvisari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001).

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești servește unui dublu obiectiv, pe de o parte, fiind menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanță este respectat și că, prin urmare, instanța ia în considerare în suficientă măsură argumentele părților (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 și Hotărârea Nedzela împotriva Franței din 27 iulie 2006), iar pe de altă parte, fiind menită să servească la realizarea controlului judiciar în căile de atac.

Se poate, așadar, concluziona că, potrivit jurisprudenței arătate mai sus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei și să dea un răspuns argumentelor juridice esențiale, care pot influența soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză (cauza Albina împotriva României).

În raport de aceste considerente, hotărârea recurată se impune a fi casată în parte, urmând a fi menținută doar soluția de respingere a excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea încetării valabilității scrisorilor de garanție SMB17/2006 și SMB 3/2009.

Înalta Curte reține că ambele părți au criticat soluția instanței de apel cu privire la acestă excepție, reclamanta din perspectiva respingerii excepției inadmisibilității și, respectiv, a tardivității invocării excepției, iar pârâta sub aspectul respingerii excepției.

Criticile recurentei-reclamantei nu pot fi primite.

Astfel cum statuează dispozițiile art. 1.071 alin. (1) C. proc. civ., instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar potrivit alin. (2), necompetența internațională a instanței române poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar și direct în căile de atac.

În raport de aceste dispoziții procedurale, reiese că pârâta putea invoca excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești direct în apel.

Înalta Curte urmează a înlătura și criticile recurentei-pârâte, constatând legala soluționare a excepției de către instanța de apel, care, cu respectarea principiului disponibilității, a reținut că reclamanta a solicitat să se constate că a încetat valabilitatea convențiilor de garantare și, pe cale de consecință, și perioada de valabilitate a scrisorilor de garantare emise în baza respectivelor convenții, dispozițiile din cuprinsul scrisorilor referitoare la aplicarea legislației și jurisdicției siriene nefiind incidente în cauză.

De altfel, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu motivarea instanței de apel cu privire la această excepție, nu poate conduce la incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de faptul că se impune casarea hotărârii, reținându-se motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza celorlalte critici invocate de recurenta-reclamantă nu va mai fi efectuată.

Totodată, având în vedere că recursul declarat de pârâtă se află într-o strânsă legătură cu cel al reclamantei, dar și pentru o judecată unitară în cauză, Înalta Curte apreciază că se impune și admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1614A din 23 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1614A din 23 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va casa în parte decizia recurată, va menține soluția instanței de apel doar cu privire la respingerea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1614A din 23 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în parte decizia civilă nr. 1614A din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Menține soluția instanței de apel doar cu privire la respingerea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.