ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 14.07.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. și C., solicitand să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.11 din contractul de credit nr. x/20.12.2017, privind comisionul de acordare și comisionul de administrare, să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.2 primul paragraf, cu privire la modul de formare a dobânzii, să fie obligată pârâta să restituie toate sumele încasate în baza clauzelor declarate abuzive și să plătească dobânda legală de la data reținerii fiecărei sume, să se dispună anularea actelor adiționale emise de bancă, prin care s-au modificat unilateral clauze și dobânda creditului. De asemenea, reclamantul a cerut obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a precizat la data de 21.09.2015 că actul adițional contestat este actul nr. 1/11.08.2009, de implementare a O.U.G. nr. 50/2010.

Reclamantul a precizat la termenul din data de 4.02.2016 că valoarea comisionului de administrare pe toată perioada de derulare a contractului este de 22.088,23 CHF. Întreaga clauză privind dobanda a fost evaluată de reclamant la suma de 93.468,86 CHF. Reclamantul a precizat că înțelege să conteste clauzele de la art. 4.1, art. 4.2 și art. 4.3 cu privire la dobandă. Reclamantul a solicitat calcularea dobânzii după primele șase luni și până la terminarea contractului potrivit formulei LIBOR 3M+marja 0 (zero).

Prin încheierea de la termenul din data de 4.02.2016, instanța a dispus introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a dlui. D..

Prin nota depusă la dosar, D. și E. au arătat că își însușesc cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și toate precizările acesteia.

Prin încheierea de la termenul din data de 9.11.2017 instanța a dispus introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a dnei. E..

Prin încheierea din 28.02.2019, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantii A. și E. și de pârâta F. S.A., succesoare a B. S.A., privind introducerea în cauză, în temeiul art. 78 Cod procedură civilă, a G. S.A.

Prin sentința civilă nr. 279 din 1 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea la judecată, formulată de D..

A admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și E., împotriva pârâtelor B. S.A. și C.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit ipotecar nr. x/20.12.2007, a clauzei de la art. 4.2 alin. (2) și a clauzei de la art. 4.3.

A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

A obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 6.279,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 690 din 14 martie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantii A. și E. privind lămurirea/completarea sentinței civile nr. 279 din 1 februarie 2018, pronunțate în cauză.

Prin decizia civilă nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a apelantei G. S.A.

A fost respins apelul declarat de apelanta G. S.A., prin reprezentant H. S.A., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost respins apelul principal declarat de apelanții-reclamanți A. și E. și apelul incident declarat de C., prin reprezentant H. S.A., împotriva sentinței civile nr. 279 din 1 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondate.

A fost respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și E. împotriva sentinței civile nr. 690 din 14 martie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele F. S.A. și C., ca nefondat.

Pârâta F. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că împotriva sentinței civile nr. 279 din 1 februarie 2018 a declarat apel, astfel cum a reținut și instanța, în cadrul primului paragraf din decizia recurată.

Cu toate acestea, instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererea de apel formulată de recurenta-pârâtă. La paginile 12, 13 și 14 din cadrul deciziei civile, se regăsesc scurte motivări cu privire la respingerea apelului formulat de către: apelanții-reclamanți A. și E. dar și cu privire la apelurile incidente formulate de către G. S.A. și C., însă nu se face vorbire despre apelul declarat de către F..

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pârâta C. (fostă C.) a formulat recurs incident, motivele fiind, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă apreciază că soluția instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1-3) din Directiva 9313/CE, respectiv art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, varianta în vigoare la data încheierii contractului de credit cu intimatul și art. 451- art. 452 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată că dobânda variabilă este permisă de lege, iar instanța de apel nu a analizat în mod corespunzător prevederile alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit recurentei-pârâte, greșita interpretare dată de instanță rezidă în faptul că prevederile mai sus enunțate nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă exista o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și aceasta din urmă are libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.

În ceea ce privește structura dobânzii variabile, teoretic, aceasta poate să varieze în funcție de un singur indice - EURIBOR, LIBOR sau ROBOR - sau în funcție de indicele de referință al băncii, influențat de mai mulți factori, precum: condițiile pieței monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative care derivă din nivelul și remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie și costurile de refinanțare pe piețe și nivelul mediu al dobânzii aferente depozitelor atrase de către bancă.

Pentru a fi admisibilă, revizuirea trebuie să respecte două condiții: motivația întemeiată și libertatea de a rezilia contractul.

Conform, dispozițiilor contractuale, în speță, împrumutatul are dreptul de a denunța unilateral contractul prin rambursare anticipată în cazul în care nu este de acord cu aceasta.

Astfel, notificarea băncii reglementată de prevederile din contractul de credit, coroborat cu posibilitatea oferită împrumutatului de a rambursa anticipat creditul, are natura unei oferte de modificare a actului juridic, pe care consumatorul are libertatea de a o accepta tacit sau de a o repudia expres, noile modificări contractuale neputând să intre în vigoare prin înfrângerea voinței consumatorului.

Recurenta-pârâtă arată că, deși aveau această posibilitate, împrumutații nu au uzat de dreptul lor, ceea ce echivalează cu exprimarea consimțământului tacit prin continuarea contractului în noile condiții.

Constatarea nulității dobânzii variabile învinge, în opinia recurentei-pârâte, voința părților contractante.

De asemenea, dreptul băncii de a modifica dobânda contractuală este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, pentru care împrumutatul a optat prin cererea de creditare, fiind conformă manifestării sale de voință exprimată la data încheierii contractului de credit.

Or, prin anularea acestei clauze contractuale dispusă de instanța de apel, se ajunge la situația în care contractul este cu dobândă revizuibilă, dar nu există nicio situație sau criteriu în funcție de care aceasta să poată fi revizuită, ceea ce golește de conținut prevederile art. 4.3.

Recurenta-pârâtă subliniază că nici Legea nr. 193/2000, nici Directiva 93/12/CEE și nici reglementarea de drept comun - C. civ. de la 1864 nu permit intervenția instanței de judecată în acordul de voință al părților, judecătorul fiind abilitat doar să constate nulitatea unei clauze, să o lipsească de efecte, nu să îi modifice conținutul.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că dobânda face parte din costul total al creditului, fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, art. 2 pct. 24 din O.U.G. nr. 21/1992, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit recurentei-pârâte, nu sunt întrunite condițiile dezechilibrului contractual, faptul că împrumutații au ales să contacteze un credit cu dobândă variabilă, iar nu unul cu dobândă fixă sugerează că au avut în vedere faptul că, pe parcursul perioadei de derulare a creditului, indicatorii ce influențează evoluția indicelui de referință convenit prin contract pot suferi schimbări semnificative, care pot conduce la o dobândă mai mare sau mai mică decât cea stabilită inițial.

Totodată, astfel cum susține recurenta-pârâtă, având în vedere conținutul clauzei, rezultă că aceasta nu a fost convenită cu rea-credință, ci în scopul asigurării unui climat care să permită împrumutatului să restituie sumele împrumutate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă C. (fostă C.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta F. S.A.

Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursurile și a fixat termen la 15 iunie 2022, în ședință publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că, deși recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, de recurenta-pârâtă F. S.A. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, criticile invocate se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi realizată analiza cererii.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamanții A. și E. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 279 din 01 februarie 2018 și împotriva sentinței civile nr. 690 din 14 martie 2019, pârâta F. S.A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 279 din 01 februarie 2018, iar C. și G. S.A. au declarat apelul incident împotriva sentinței civile nr. 279 din 01 februarie 2018.

Deși aceste aspecte sunt reținute și de către instanța de apel, reieșind din cele consemnate în practicaua hotărârii recurate, din considerentele hotărârii și din dispozitivul acesteia, lipsesc analiza și soluția cu privire la apelul declarat de pârâta F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 279 din 01 februarie 2018.

Cererea de apel produce mai multe efecte, primul dintre acestea fiind reprezentat de învestirea instanței de prim control judiciar.

Asupra apelului, instanța se pronunță prin decizie, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel fiind cele prevăzute de art. 480 C. proc. civ.

Totodată, în raport de prevederile art. 5 din C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii.

Or, în cauză, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la cererea cu care a fost învestită de către una din părți.

În raport de aceste considerente, reiese că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă F. S.A., casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea recursului incident declarat de recurenta-pârâtă C. (fostă C.), criticile invocate de această din urmă recurentă, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nemaiputând fi analizate.

Față de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă C. (fostă C.) împotriva aceleiași decizii și va casa decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă C. (fostă C.) împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia civilă nr. 609A din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.