ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. și C. S.R.L., reprezentant legal al D., solicitând obligarea pârâtelor la despăgubiri în valoare de 260.000 RON, întinderea acestora constând în: 10.000 RON daune materiale reprezentând onorariul avocatului pe timpul urmăririi penale, tratament antidepresiv, transportul de la domiciliu la medicul de familie și retur, transport de la domiciliu la judecătorie și retur, transport de la domiciliu la organele de urmărire penală și retur, acțiunile judiciare pe timpul urmăririi penale până în prezent și a celor care vor urma în prezentul dosar și suma de 250.000 RON reprezentând daune morale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, art. 1355, art. 1357-1359, art. 1370, art. 1373, art. 1382, art. 1383, art. 1385, art. 1387, art. 1391 din C. civ. și art. 451 din C. proc. civ.

În procedura de regularizare a cererii, prin adresa emisă la 27 aprilie 2021, comunicată la 5 mai 2021, instanța i-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 705 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Împotriva acestei dispoziții a instanței, petentul a formulat cerere de reexaminare a timbrajului, invocând faptul că, potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, este scutit de plata taxei de timbru.

Prin încheierea de cameră de consiliu nr. 10 din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins cererea de reexaminare a taxei de timbru, formulată de petentul A., reținând, în esență, că norma juridică invocată de petent a fost abrogată.

Ulterior, prin citația emisă la 28 iunie 2021, petentul a fost citat pentru termenul de judecată fixat la 13 septembrie 2021 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 705 RON până la termen, sub sancțiunea anulării cererii.

Urmare a acestei citații, la 5 iulie 2021, reclamantul A. a depus la dosar o nouă cerere de reexaminare a timbrajului care, prin încheierea de cameră de consiliu nr. 13 din 16 iulie 2021, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021, a fost respinsă ca nefondată.

Instanța de reexaminare a reținut că, în raport cu temeiurile de drept invocate - răspunderea civilă delictuală, taxa de 705 RON a fost corect calculată conform art. 3 și 7 din O.U.G. nr. 80/2013. Reclamantul nu se încadrează la scutirile prevăzute de art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece despăgubirile solicitate nu decurg dintr-o cauză penală. În plus, dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 nu au relevanță în cauză.

De asemenea, la data de 13 iulie 2021, reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a cererii introductive de instanță, prin care a arătat că solicită obligarea pârâților și la daune morale în dosarul penal x/2018, menținând celelalte solicitări privind daunele materiale în dosarul x/2018 și daunele morale în temeiul Legii nr. 677/2001. Totodată, a subliniat că nu modifică cuantumul daunelor solicitate.

Ulterior, la data de 3 august 2021, reclamantul a depus o altă cerere de modificare a cererii introductive de instanță, arătând că înțelege să completeze motivarea și să îndrepte eroarea materială din cererea introductivă de instanță privind temeiul de drept. În acest sens, a menționat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 204 C. proc. civ.

La termenul din 13 septembrie 2021, instanța a pus în discuție excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 95 din 13 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, solicitând respingerea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta era scutită de la obligația plății taxei de timbru.

Intimata pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea apelului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.

Prin decizia nr. 746/2021 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă a respins excepția inadmisibilității apelului, invocată de către intimată și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 95 din data de 13.09.2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. S.A. și C. S.R.L. reprezentant legal al D..

Împotriva acestei decizii, la 10 ianuarie 2022, reclamantul A. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac declarate și casarea cu trimitere spre rejudecare primei instanțe învestite, în opinia recurentului-reclamant cauza fiind scutită de la plata taxei de timbru, în temeiul Legii nr. 677/2001.

În motivare, a susținut că decizia instanței de apel este nelegală.

Detaliind, a arătat că, față de dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, instanța a ignorat acest temei de drept, cu toate că a precizat actualitatea legii, acesta fiind, de altfel, și un mijloc de apărare pe baza căruia arată că și-a întemeiat motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a mai învederat că, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor."

De asemenea, invocând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a mai arătat că instanța de apel nu a analizat fiecare motiv de fapt și de drept pe care și-a întemeiat cererea de apel, susținând că hotărârea de respingere a apelului este nemotivată.

Totodată, a mai susținut că instanța de apel s-a pronunțat la modul general, fără a menționa în temeiul cărui alineat a respins apelul, în condițiile în care art. 480 din C. proc. civ. are șase alineate. Mai arată că temeiul legal nu este precizat nici măcar în decizie.

De asemenea, a mai învederat că instanța de apel nu a precizat dacă, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, cererea de chemare în judecată în cauza 1368/95/2021 este sau nu scutită de taxa de timbru în condițiile în care motivele de fapt ale cererii au fost întocmite în temeiul acestei legi. Recurentul susține că instanța de apel nu a precizat motivat dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată sau nu legal prin hotărâre judecătorească ori trebuia anulată conform art. 200 alin. (4) C. proc. civ. - în vigoare la data judecării cauzei.

Totodată, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a prezentat doar o explicație succintă a instanței de reexaminare, fără să studieze temeinic cererea de chemare în judecată și Referatul cu propunerea de clasare, act al organelor de cercetare penală aflat la dosarul cauzei.

În continuare, invocând dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, recurentul arată că textul legal impune judecătorului să se pronunțe chiar și atunci când "legea nu prevede,… este întunecată sau neîndestulătoare", instituind obligativitatea interpretării judiciare a legii (în speță, Legea nr. 677/2001 care prevede scutirea de la taxa de timbru).

Cu toate acestea, arată că instanța de apel nu a făcut nicio remarcă sau precizare dacă este așa (sau nu), ignorând total acest aspect, nejudecând cauza în temeiul acestei legi, cu toate că a precizat actualitatea legii, aceasta fiind un mijloc de apărare pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

În continuare, recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de apel a ignorat faptul că nu s-a respectat C. proc. civ., subliniind în acest sens faptul că prima instanță de fond a încălcat prevederile art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.. Susține, așadar, că prima instanță a anulat cererea prin hotărâre, și nu prin încheiere, încălcând, astfel, procedura.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanță a ignorat și acest articol, cererea de chemare în judecată fiind comunicată pârâților fără a se urmări respectarea dispozițiilor art. 201 alin. (1) din Cod.

Totodată, a mai învederat că, dacă ar fi fost respectate dispozițiile art. 200-201 din C. proc. civ., nu ar fi durat opt luni până la anularea cererii de chemare în judecată. Arătând că procedura este obligatorie atât pentru autorul recursului, ca reclamant, cât și pentru judecător, recurentul a invocat Cauza Maria Lefter împotriva României, în care C.E.D.O. a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din C. proc. civ., este o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii.

De asemenea, în accepțiunea recurentului, noua instituție privind procedura regularizării cererii de chemare în judecată este principalul instrument de realizare a dreptului la judecarea cauzei în termen optim și previzibil, prin impunerea unei disciplinări procesuale, prin suprimarea culturii amânării, prin protejarea pârâtului care, primind o cerere de chemare în judecată completă, poate avea o viziune deplină asupra temeiniciei pretenției reclamantului și să adopte o conduită procesuală adecvată.

În continuare, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că niciuna din instanțele de reexaminare nu a precizat motivele pe care s-au bazat în fapt și în drept, în accepțiunea recurentului, hotărârile fiind nemotivate.

Detaliind, a arătat că toate aceste instanțe au invocat răspunderea civilă delictuală, susținând că judecătorul a stabilit corect taxa de timbru de 705 RON, în condițiile în care răspunderea civilă delictuală se taxează cu 100 RON, nefiind explicată diferența de 605 RON.

Susținând, așadar, că o hotărâre judecătorească și, implicit, o încheiere trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro și contra, care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că obligația instanței de apel privind motivarea hotărârii nu a fost concretizată în decizia nr. 746/2021 a Curții de Apel Craiova.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate, recurentul solicită a se reține că în mod greșit a fost anulată cererea de chemare în judecată.

Susținând, totodată, și incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că instanța de apel a invocat dispozițiile obligatorii ale deciziei RIL nr. 7/2014 privind timbrarea cererii de chemare în judecată, ignorând deciziile pe care autorul recursului le-a invocat în cererea de apel, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care sunt deopotrivă obligatorii, ignorând prevederile art. 200-201 C. proc. civ. sau aplicarea/neaplicarea în mod nelegal a prevederilor acestora de către prima instanță.

Cu referire la motivele invocate, menționează că, prin argumentele aduse, solicită instanței de recurs să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul de aplicare a legii, a prevederilor legale stipulate în cererea de apel, bazate pe lege (C. proc. civ.) și pe deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu în ultimul rând, solicită ca, în luarea deciziei, să fie avut în vedere documentul nr. 2400/C/3365/III-5/2014 10 octombrie 2014 PDV expediat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 10 octombrie 2014.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

La 21 martie 2022, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei în sensul respingerii recursului ca nefondat.

La 31 martie 2022, întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant, care, la 4 aprilie 2022, a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor procesuale invocate de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, precum și apărările pe fondul cauzei.

Având în vedere că acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 23 aprilie 2021, prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Nefiind, așadar, supus procedurii filtrului, prin rezoluția din 15 aprilie 2022, în cauză, s-a stabilit termen de judecată la 7 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu referire la obligația extrinsecă constând în timbrarea cererilor introduse la instanțele judecătorești, se cuvine menționat faptul că, potrivit art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate", iar potrivit art. 39 alin. (2) din același act normativ mai sus amintit "cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă."

În speță, față de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în soluționarea cererii de chemare în judecată aferente dosarului x/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a Civilă, autorul prezentului demers judiciar a formulat, în condițiile legii, cerere de reexaminare.

Prin încheierea nr. 10 din 12 mai 2021, definitivă, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A.. Prin urmare, au fost menținute dispozițiile instanței din etapa de regularizare a cererii, prin care s-a stabilit că reclamantul datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 705 RON pentru soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, se reține că, pentru termenul de judecată din data de 13.09.2021, reclamantul A. a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 705 RON, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Urmare a acestei citații, reclamantul A. a depus la dosar, în data de 05.07.2021, o nouă cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Această din urmă cerere a fost respinsă prin încheierea nr. 13 din 16 iulie 2021, definitivă, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021

Așadar, se observă că, anterior anulării, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată, stabilirea taxei judiciare de timbru a fost deja supusă controlului judecătoresc, scutirea legală fiind invocată de reclamant în cadrul cererilor de reexaminare formulate.

Având în vedere că soluția primei instanțe de fond a fost pronunțată în considerarea neîndeplinirii obligației timbrării cererii de chemare în judecată, obligație stabilită cu caracter definitiv în urma respingerii cererilor de reexaminare formulate, Înalta Curte reține că problema caracterului timbrabil al cererii nu se mai poate ridica prin intermediul căilor de atac promovate ulterior.

De altfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, acest aspect a fost tranșat prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015.

Prin această decizie s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, (preluate prin art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013), partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici prin intermediul apelului sau recursului, aceste argumente fiind avute în vedere și de instanța de apel.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că reexaminarea privește "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de legea privind taxele judiciare de timbru, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

Prin urmare, nu vor putea fi primite criticile recurentului-reclamant prin care acesta susține că instanța de apel a ignorat temeiul de drept (Legea nr. 677/2001) de care s-a prevalat în susținerea cererii de apel, în condițiile în care eventuala aplicabilitate a acestui temei de drept, care ar fi atras scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru datorate, a fost tranșată cu caracter definitiv prin încheierile de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018), nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor obligatorii ale deciziei RIL nr. 7/2014 în detrimentul deciziilor pe care autorul recursului le-a invocat în apel. Decizia mai sus amintită a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, mecanism de asigurare a unei practici judiciare unitare, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, atâta vreme cât problema de drept dezlegată printr-o astfel de decizie este de actualitate și se regăsește în speța dedusă judecății, aplicarea deciziei prin care s-a dezlegat o respectiva problemă de drept are caracter obligatoriu, neputând fi invocate/reținute alte decizii de speță care ar putea contrazice problema de drept astfel dezlegată.

Totodată, în completarea argumentelor care au stat la baza pronunțării deciziei recurate, se cuvine menționat faptul că încheierile date în soluționarea cererilor de reexaminare sunt definitive, ceea ce înseamnă că, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să se încalce autoritatea de lucru judecat a acelor încheieri definitive.

Pe de altă parte, recurentul invocă și încălcarea dispozițiilor art. 200-201, în mod special a art. 200 alin. (4) C. proc. civ., susținând că prima instanță a anulat cererea de chemare în judecată prin hotărâre, și nu prin încheiere.

Având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut nicio sancțiune în atare ipoteză, pentru a putea fi prezumată vătămarea în condițiile art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul trebuia să arate în ce a constat vătămarea pe care a suportat-o prin faptul că instanța de fond nu a anulat pentru același motiv cererea de chemare în judecată în etapa de verificare și regularizare a cererii. Invocarea unui termen prelungit de soluționare a cererii introductive ca urmare a faptului că anularea cererii de chemare în judecată nu a avut loc în etapa de verificare și de regularizare a cererii nu constitui în sine o vătămare, fără a arăta în concret în ce a constat aceasta. În schimb, în situația în care autorul prezentului demers procesual avea convingerea că termenul de finalizare a procedurii prealabile s-a împlinit fără rezultat, avea posibilitatea să uzeze de mijlocul procesual prevăzut de art. 522 și următoarele din C. proc. civ., în această situație nefiind obligat să arate și în ce a constat vătămarea produsă.

Lipsa vătămării prin modul de soluționare a excepției de netimbrare rezultă și din faptul că reclamantul a beneficiat de garanții procesuale superioare în situația anulării cererii prin sentință, întrucât a avut acces la căile de atac de reformare (apelul și recursul), prin comparația cu situația anulării în procedura reglementată de art. 200 alin. (4) și (5) din C. proc. civ., când ar fi avut la dispoziție doar cererea de reexaminare la un alt complet al aceleiași instanțe.

Este lipsită de interes critica prin care autorul prezentului demers procesual susține că, cererea de chemare în judecată ar fi fost comunicată pârâților cu nerespectarea art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.. Excluzând de plano ca recurentul-reclamant să fi fost vătămat de eventualitatea nerespectării unei astfel de proceduri cu pârâții, Înalta Curte reține că singurii care aveau interes în a invoca o presupusă vătămare erau aceștia din urmă, ceea ce nu s-a întâmplat.

În altă ordine de idei, contrar susținerilor recurentului-reclamant, decizia instanței de apel nu este viciată sub aspectul nemotivării.

Hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția și care au format convingerea instanței.

De asemenea, Înalta Curte reține că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, relevant în acest sens fiind conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părților.

Simpla nemulțumire a recurentului-reclamant cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței de apel, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către acesta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

În concluzie, Înalta Curte constată că decizia recurată corespunde exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, în soluționarea apelului, instanța de apel a expus argumentele avute în vedere pentru a fundamenta în fapt și în drept soluția adoptată, decizia atacată fiind astfel la adăpost de orice critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul susține că instanța de apel nu a indicat în temeiul cărui alineat al articolului 480 din C. proc. civ. a respins apelul, în condițiile în care respectivul temei de drept are șase alineate.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reține că art. 480 din C. proc. civ. reunește soluțiile pe care le poate pronunța instanța de control judiciar ca urmare a judecării apelului, iar neindicarea unui anume alineat al respectivului text din cod nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii în condițiile în care soluția de respingere a căii de atac a apelului, menționată de altfel în mod explicit de instanța de apel, se regăsește printre soluțiile prevăzute de respectivul articol, neexistând vreun dubiu cu privire la soluția din dispozitiv în condițiile în care întreaga motivare converge spre o atare soluție și nu există nicio contradicție între considerente și dispozitiv.

Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent în memoriul de recurs, Înalta Curte reține că acest motiv de casare a fost invocat formal, fără a fi indicată, în concret, nicio normă de drept material pretins a fi fost încălcată/greșit aplicată/interpretată. Minimele argumente de ordin legal aduse în susținerea acestui motiv de casare sunt chestiuni de ordin procesual, nu de drept material, care au fost deja analizate în considerentele de mai sus.

În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici solicitarea de a fi avut în vedere documentul menționat de recurent la finalul memoriului de recurs, acesta nefiind altceva decât punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării sesizării înaintate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a supus atenției Completului competent să judece recursul în interesul legii existența unei jurisprudențe neunitare în privința problemei de drept referitoare la posibilitatea părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, respectivul punct de vedere nu are nicio relevanță în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat Decizia 7/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015, dând, astfel, o dezlegare respectivei probleme de drept, obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. și care în mod corect a fost reținută de instanța de apel, așa cum s-a arătat deja în considerentele precedente.

Constatând, așadar, că nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 746/2021 din 6 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 746/2021 din 6 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.