ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 24 mai 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2020 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Hunedoara la recalcularea drepturilor de pensie, începând cu luna noiembrie 2020, prin valorificarea veniturilor din adeverința nr. x din 29.10.2020 eliberată de B. S.R.L., în sensul de a include în calcul și sumele reprezentând veniturile realizate, în care sunt incluse totalitatea sporurilor și a stimulentelor bănești de care a beneficiat pentru perioada iulie 1981 - aprilie 1990, sume care nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dar pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale și pensia suplimentară, dar care nu au fost incluse în calculul inițial al pensiei.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie, rectificativă, în care să includă și veniturile brute/salariile brute pentru perioada iulie 1981 - aprilie 1990, rezultate din adeverința menționată mai sus.
Prin sentința civilă nr. 493 din 31 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-a admis acțiunea reclamantului și, în consecință, a fost obligată pârâtă la emiterea unei decizii prin care să recalculeze drepturile de pensie aparținând reclamantului prin valorificarea veniturilor reprezentând venituri brute pentru perioada iulie 1981 - aprilie 1990, conform adeverinței nr. x din 29.10.2020 emisă de B. S.R.L., începând cu data de 01.12.2020. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei decizii a formulat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, prin care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 1682 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă în parte cererea reclamantului și, în consecință, a fost obligată pârâta să valorifice veniturile brute realizate de reclamant în iunie- septembrie 1983 și martie 1984, conform adeverinței nr. x din 29.10.2020, eliberată de B. S.R.L.
De asemenea, a fost respinsă în rest acțiunea.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare, recurentul susține că instanța de apel nu a stăruit în aflarea adevărului în ceea ce privește solicitarea acestuia de recalculare a drepturile de pensie prin valorificarea veniturilor reprezentând venituri brute pentru perioada iulie 1981 - aprilie 1990, conform adeverinței nr. x din 29.10.2020, emisă de B. S.R.L., începând cu data de 01.12.2020.
Recurentul invocă în susținerea motivelor de recurs prevederile art. 52 alin. (1) din Constituția României.
La 21 februarie 2022 intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac ca inadmisibilă în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul a formulat la 9 martie 2022 răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului și admiterea acestuia.
Cauza a fost înregistrată la 25.01.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 9 martie 2022, s-a fixat termen de judecată la 24 mai 2022.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva unei decizii pronunțate în apel, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, prin care se solicită recalcularea drepturilor de pensie și emiterea unei noi decizii rectificative.
Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" iar conform art. 153 din același act normativ "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".
De asemenea, în conformitate cu art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Prin urmare, instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.
Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind drepturi de asigurări sociale, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod, fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1682/2021 din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1682/2021 din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.