ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2022

HOTĂRÂRE
19.05.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

La data de 21.05.2020, pe rolul Tribunalului Constanța s-a înregistrat contestația formulată de A. S.R.L. prin administratorul special B. în contradictoriu cu intimatii DGRFP Galați, Consiliul Local Valu lui Traian, C. administratorul judiciar D., prin care s-a solicitat refacerea tabelului definitiv de creanță publicat la data de 15.05.2020, în sensul acceptării obiecțiilor formulate la tabelul preliminar.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 1050 din 12.10.2020, Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității contestației la tabelul definitiv în ceea ce creanțele creditorilor DGRFP Galați - AJFP Constanța Consiliul Local Valu lui Traian, a respins contestația formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții DGRFP Galați - AJFP Constanța Consiliul Local Valu lui Traian, ca inadmisibilă.

S-a respins contestația formulată de reclamant în calitate de administrator special al debitoarei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. S.A. D., în calitate de administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L., ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitorul A. S.R.L. prin administrator special B..

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 242/2021 din 20 mai 2021 a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta - debitoare A. S.R.L. prin administrator special B., împotriva sentinței civile nr. 1050/12.10.2020 pronunțate de Tribunalul Constanta în dosar nr. x/1 18/2020, în contradictoriu cu intimatii - creditori Consiliul Local Valu lui Traian, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța C. intimata - pârâtă D., administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L.

La data de 23 septembrie 2021, recurenta A. S.R.L. prin administrator special B. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 242/2021 din 20 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ Fiscal.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație Justiție la data de 8 octombrie 2021.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că recursul este inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 care prevăd că hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Prin încheierea din 24 februarie 2022, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La termenul din 19 mai 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ si Fiscal a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta - debitoare A. S.R.L. prin administrator special B., împotriva sentinței civile nr. 1050/12.10.2020 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/1 18/2020.

În cauză se constată că litigiul are ca obiect contestația formulată de A. S.R.L. prin administratorul special B. în contradictoriu cu intimații DGRFP Galați, Consiliul Local Valu lui Traian, C., administratorul judiciar D., prin care s-a solicitat refacerea tabelului definitiv de creanță publicat la data de 15.05.2020, în sensul acceptării obiecțiilor formulate la tabelul preliminar, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 111din Legea nr. 85/2014.

Așadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței. Se reține că, sub aspect material, Legea nr. 85/2014 reglementează deschiderea procedurii și efectele deschiderii procedurii insolvenței.

Fiind de competența judecătorului sindic, acțiunea este guvernată inclusiv de dispozițiile procedurale speciale ale Legii nr. 85/2014, astfel încât vor fi avute în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii pot fi atacate, separat, numai cu apel" cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din același act normativ, în conformitate cu care, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".

Potrivit dispozițiilor alt. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum alte hotărâri prevăzute de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

În accepțiunea legiuitorului, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., prin raportare la art. 43 alin. (1) teza finală art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat recurenta A. S.R.L. - prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 242/2021 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații C., Consiliul Local Valu Lui Traian, Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Galați - prin A.J.F.P Constanța și D. - administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. S.R.L. - prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 242/2021 din 20 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații C., CONSILIUL LOCAL VALU LUI TRAIAN, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI - prin A.J.F.P CONSTANȚA și D. - administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-09
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 204/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la 27 martie 2020, sub nr. x/2020, reclaman
ÎCCJ 2021-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2021
Ședința publică din data de 5 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Asupra acțiunilor conexe în contencios administrativ de față: Prin cererea înreg
ÎCCJ 2022-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 891/2022
/2004, a solicitat suspendarea executării deciziilor de impunere nr. x/18.03.2020 și nr. y/29.05.2020, precum și a actelor prealabile emiterii acestor decizii, până la pronunțarea instanței asupra acțiunii în anularea acestor decizii. 2. Ho
ÎCCJ 2021-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 892/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1073 din 10 iulie 2018 pronunțată în dosarul x/2017, Tribunalul Constanța, secția a II
ÎCCJ 2021-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4040/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
Sursă