ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, la data de 18.02.2022, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei nr. 1609/Ap/07.12.2021, pronunțate de aceiași instanță, în dosarul nr. x/2020 și soluționarea fondului cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea contestației în anulare s-a susținut că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei erori materiale deoarece instanța a omis să verifice dacă elementele însumate sunt echivalente cu salariul minim brut în plată pe tară și, totodată, că instanța a omis să cerceteze un motiv de casare invocat în termen, respectiv a omis să cerceteze Actul adițional nr. x/04.04.2017 la contractul individual de muncă.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2), pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 raportat la art. 41 și 53 din Constituția României.

Prin încheierea din 31 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 anexa VI alin. 1egea nr. 153/2017 raportat la art. 41 și art. 53 din Constituție.

În motivarea acestei soluții, Curtea a reținut că cererea cu care a fost învestită instanța este o contestație în anulare care reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, iar dispozițiile care reglementează contestația în anulare sunt de strictă interpretare și aplicare.

Procedând la verificarea condițiilor legale, instanța a constatat că, în raport de temeiul juridic al cererii ce face obiectul dosarului, respectiv stadiul procesual în care se află cauza - contestație în anulare întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.- nu este îndeplinită cea de-a treia condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca actul normativ criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei, deoarece în acest stadiu procesual, dispozițiile verificate de instanță sunt cele de la art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta A..

În dezvoltarea criticilor se arată că potrivit alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992 excepția este inadmisibilă, numai dacă este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din lege.

În cauză, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la exceptia de neconstituționalitate asupra aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017 personalului civil contractual, fapt care încalcă dispozițiile art. 41 din Constituția României cu privire la salariul minim garantat în plată.

Recurenta arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 deoarece sesizarea Curții Constituționale se referă la dispozițiile art. 4 alin. (2) Anexa VI din Legea nr. 153/2017, care este în vigoare, astfel că sunt îndeplinite precizările din art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru că aplicarea acestor dispoziții si la personalul civil contractual are legatură cu cauza supusă judecății.

În ceea ce priveste art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 se arată că cererea de sesizare este făcută de una din părțile din proces, iar excepția de neconstitutionalitate nu a mai făcut obiectul judecătii Curții Constituționale.

Expunerea de motive a instanței, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale se rezumă doar la afirmația că temeiul legal îl constituie dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fapt care potrivit expunerii de mai sus nu se justifică, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., în opinia recurentei, recursul este fondat.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea prezentei căi de atac, recurenta a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, precum și nemotivarea încheierii atacate.

Recurenta a criticat faptul că, prin decizia atacată, curtea de apel ar fi reținut greșit inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în cauză fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Critica este nefondată, din considerentele deciziei atacate, rezultând că instanța a reținut inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale prin raportare la neîndeplinirea condiției ca excepția să aibă legătură cu soluționarea dosarului din perspectiva stadiului procesual în care se află cauza, respectiv contestație în anulare.

Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când nu are legătură cu cauza.

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curtii Constituționale de soluționare a excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, petenta a apreciat că prevederile art. 4 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 care fac referire la salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special (polițiști de penitenciare) nu pot fi aplicate și personalului civil contractual fapt care contravine art. 41 din Constituția României, iar lipsa unei precizări cu privire la aplicarea acestor prevederi și personalului contractual creează o confuzie, dar și o discriminare între personalul angajat din sistemul penitenciar, fără să existe vreo precizare în lege și astfel sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție.

Or, aspectele privind salarizarea invocate în cadrul sesizării sunt aspecte pe fondul cauzei, soluționarea contestației în anulare pendinte nedepinzând de aplicarea dispozițiilor normative evocate, care ar putea viza, eventual, fondul cauzei, însă acesta nu mai poate fi pus în discuție prin intermediul contestației în anulare.

Prin urmare, excepția nu este admisibilă din punctul de vedere al obiectului sesizării, articolul invocat ca fiind neconstituțional neavând legătură cu soluționarea contestației în anulare care este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia nu este analizată pe fond cauza.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 31 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Codlea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 31 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul PENITENCIARUL CODLEA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.