ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1246/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 65 din 3 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta debitoare A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H.. S-a dispus suspendarea provizorie a distribuirii sumelor, a încheierii proceselor-verbale de adjudecare și a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică cu privire la imobilele ce fac obiectul proceselor-verbale de licitație nr. x/18.08.2020, nr. y/19.01.2021, nr z/19.01.2021 și nr. 151/19.01.2021 până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în constatarea nulității absolute ce face obiectul dosarul nr. x/2015 43 al Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. și administratorul judiciar C. și D..

La termenul de judecată din data de 23 martie 2022 intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special B. a formulat cerere de recuzare a completului C1 A, care a fost respinsă prin încheierea nr. 22 din 23 martie 2022.

Ulterior soluționării cererii de recuzare, petenta A. S.R.L., prin administrator special B. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, arătând că normele invocate sunt neconstituționale întrucât încalcă principiul repartizarii aleatorii a dosarelor, principiu ce corespunde rigorilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În motivarea cererii s-a arătat că posibilitatea ca același complet de judecată să se pronunțe asupra mai multor cereri ce vizează dosarul de insolvență al aceluiași debitor poate conduce la o lipsă de imparțialitate a membrilor completului, aspect ce vine în contradicție cu dispozițiile și principiile constituționale.

S-a susținut că judecătorii instanței de apel care si-au exprimat anterior opinia cu privire la unele aspecte ce fac obiectul unor apeluri următoare, sunt în situația prevăzută de cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ.

În aceste condiții, dreptul la apărare, care, printre altele, are în vedere instituirea de către legiuitor a unui sistem de incompatibilități, interdicții și incapacități suficient de largi, astfel încât să nu existe niciun dubiu asupra imparțialității judecătorului chemat să soluționeze un dosar, este încălcat prin reglementarea supusă controlului de constituționalitate privind controlul în calea de atac - chiar dacă arhitectura Legii nr. 85/2014 este în sensul de a conferi judecătorului-sindic competența de soluționare cu privire la toate cererile incidente în procedură, această competență largită și la instanța de control judiciar nu are nici o justificare sau temei care să o justifice.

Prin încheierea din 23 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, formulată de intimatul reclamant A. S.R.L., prin administrator special B..

În motivarea acestei soluții s-a reținut că nu este îndeplinită condiția ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu este îndeplinită.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B..

Recurenta susține că au fost încălcate regulile de procedură, hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea criticilor recurenta arată că administratorul judiciar al debitorului, respectiv consorțiul format din C. si D., nu au fost prezente la termenul la care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar instanța nu a dispus comunicarea acestei excepții pentru expunerea punctului de vedere, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta învederează că este greșită aprecierea instanței că nu există legătură cu cauza, deși critica viza faptul că anterior, chiar același complet, și tot într-un dosar de insolvență a apreciat ca admisibilă această excepție și a înaintat-o Curții Constituționale care însă a respins-o ca neîntemeiată și nu inadmisibilă, astfel că, prin soluția de respingere a sesizării ca inadmisibilă, au fost interpretate greșit normele de drept material.

Recurenta arată că excepția viza neconstituționalitatea dispozițiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, dar și încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor, principiu ce corespunde rigorilor art. 21 alin. (3) din Constitutie și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Posibilitatea ca același complet de judecată să se pronunțe asupra mai multor cereri ce vizează dosarul de insolvență al aceluiași debitor poate conduce la o lipsă de imparțialitate a membrilor completului, aspect ce vine în contradicție cu dispozițiile și principiile constituționale.

Judecătorii instanței de apel care și-au exprimat anterior sunt în situația în care devine incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. motiv pentru care se apreciază că judecătorii care au soluționat un apel într-un prim proces, având drept obiect unele acte de procedură, nu pot judeca apelul într-un nou proces cu privire la aceleași acte de procedură în condițiile nemodificării unei stări de fapt.

Conform art. 429 C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii, instanța se dezinvestește și niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale, noțiunea de dezinvestire, astfel cum este folosită în acest text, având această semnificație când este vorba de un singur proces, generat de un raport litigios simplu dintre părți, dar nu când este vorba de o situație litigioasă complexă, adică o situație în care sunt integrate multiple raporturi de drept substanțial, în legătură cu care au fost pornite mai multe procese judecate simultan sau succesiv de aceeastă instanță.

Pentru acest motiv recurenta apreciază că, în ipoteza situațiilor litigioase complexe care includ în structura lor raporturi de drept substantial multiple, unite printr-o situație de fapt comună, cu caracter litigios, generând mai multe procese care se judecă la aceeasi instanță, în mod simultan sau succesiv, în orice fază procesuală este incident cazul de incompatibilitate relativă prevăzut în art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., deoarece în principiu judecătorul s-a dezînvestit într-unul dintre procesele situației litigioase complexe, dar este învestit să judece un al doilea proces din aceeastă situație litigioasă complexă, în care se pun în discuție, cel putin parțial, aceleași chestiuni de fapt și aceleași chestiuni de drept din primul proces, fără a se putea invoca însă nici aspectul negativ, nici aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat - poziția este inconfortabilă pentru că, pe de o parte, judecătorul este dezînvestit în primul proces, iar pe de altă parte, el nu poate reveni asupra părerii sale, ceea ce înseamnă că va trebui să și-o mențină în al doilea proces - coerența internă a modului de gândire îl va împiedica să revină în al doilea proces asupra părerii exprimate în primul proces această rezervă, atât cu privire la chestiunile de fapt, cât și cu privire la chestiunile de drept, fiind necesară o cale care să înlăture suspiciunile (îndoielile) pe care părțile care se judecă într-unul sau altul dintre procesele respective le-ar putea avea, în mod legitim, cu privire la imparțialitatea instanței.

Recurenta susține că excepția este admisibilă, în conformitate cu dispozitiile exprese ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În cauza s-a invocat neconstituționalitatea unei dispoziții care are legatură cu solutionarea apelului, respectiv repartizarea completului de judecată învestit cu solutionarea acestuia.

Dreptul la apărare, care, printre altele, are în vedere instituirea de către legiuitor a unui sistem de incompatibilități, interdicții și incapacități suficient de largi, astfel încât să nu existe niciun dubiu asupra impartialității judecătorului chemat să soluționeze un dosar, este încălcat prin reglementarea supusă controlului de constituționalitate privind controlul în calea de atac - chiar dacă arhitectura Legii nr. 85/2014 este în sensul de a conferi judecătorului-sindic competența de soluționare cu privire la toate cererile incidente în procedură, această competență lărgită și la instanța de control judiciar nu are nici o justificare sau temei.

Intimatele-pârâte, D. în consortiu cu C. în calitate de administrator judiciar al A. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului în ceea ce privește motivele prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ. și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând excepția nulității recursului, o va respinge având în vedere că nulitatea recursului nu se poate invoca doar cu privire la o parte dintre motivele de recurs, astfel că susținerile intimatelor pârâte privind această excepție vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a recursului.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Relativ la motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susținut că administratorul judiciar al debitorului, respectiv consorțiul format din C. și D., nu a fost prezent la termen, și nu a avut cunoștință de excepția de neconstituționalitate invocată la termenul de judecată pentru a-și expune punctul de vedere, astfel cum prevede art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Critica este nefondată, în cauză nefiind încălcate normele procedurale privind respectarea dreptului la apărare, instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 223 C. proc. civ. potrivit cărora lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei.

În plus, recurenta este cea care a formulat excepția de neconstituționalitate, deci condiția producerii unei vătămări procesuale nu subzistă întrucât vizează necomunicarea acestei excepții către o altă parte, legal citată la termen. Prin urmare, neinvocând o vătămare proprie, recurenta nu justifică un interes procesual personal.

Sunt nefondate și criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce privesc faptul că prin încheierea atacată s-a reținut greșit că nu este îndeplinită condiția existenței legăturii de cauzalitate a excepției cu soluționarea cauzei, raportat la faptul că anterior același complet într-un dosar de insolvență a apreciat ca admisibilă această excepție și a înaintat-o Curții Constituționale care a respins-o ca neîntemeiată și nu inadmisibilă, astfel că, prin soluția de respingere a sesizării ca inadmisibilă, au fost interpretate greșit normele de drept material.

Înalta Curte reține că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată de instanța de judecată se raportează la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării, în această etapă nefiind analizată pe fond temeinicia excepției care este atributul instanței constituționale, prin urmare soluțiile pronunțate de cele două instanțe sunt distincte.

În acest context, criticile recurentei prin care reiterează argumentația prezentată instanței de fond sunt nefondate având în vedere inexistența condiției ca sesizarea să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel cum a reținut curtea de apel, obiectul cauzei este ordonanță președințială, prin care s-a dispus suspendarea provizorie a distribuirii sumelor, a încheierii proceselor-verbale de adjudecare și a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică cu privire la imobilele ce fac obiectul vânzării în procedura insolvenței debitoarei A. S.R.L., criticile apelantelor și apărările intimatei vizând exclusiv condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, așa cum este reglementată de art. 997 și urm. C. proc. civ., prin raportare la procedura desfășurată asupra debitoarei în baza Legii nr. 85/2014.

Or, prin cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate nu sunt relevate aspecte privind condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, prin urmare excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind aptă să producă un efect real, concret asupra cursului procesului civil.

Așadar, prevederile legale considerate neconstituționale nu se află în legătură cu soluționarea căii de atac a apelului ci vizează aspecte de procedură cu caracter general.

Or, examinarea condiției ca textele de lege considerate ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei presupune o analiză efectivă din care să rezulte interesul procesual al petentului în rezolvarea ecepției de neconstituționalitate, prin prisma cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Referitor la soluționarea incidentului procedural privind recuzarea completului, se constată că nici acest aspect nu susține cererea de sesizare a instanței constituționale întrucât a fost formulată ulterior soluționării cererii de sesizare, așadar este lipsit de finalitate practică.

În consecință soluționarea excepției de neconstituționalitate referire la procedura de repartizare a dosarelor sau la incompatibilitatea judecătorilor nu poate avea o influență directă cu privire la soluționarea cauzei, neexistând o legătură efectivă între excepția de neconstituționalitate invocată și modalitatea de soluționare a cauzei, care să determine necesitatea pronunțării unei hotărâri de către instanța constituțională.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici concrete privind incidența acestui motiv de nelegalitate.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva încheierii din 23 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. în consortiu cu C. în calitate de administrator judiciar al Societății A. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. și intimata-intervenientă I. S.R.L

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva încheierii din 23 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. în consortiu cu C. în calitate de administrator judiciar al SOCIETĂȚII A. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. și intimata-intervenientă I. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.