ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 mai 2022
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 15.10.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată UAT GOGOȘU, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, aceasta să fie obligată la plata sumei de 7.297.777,70 RON cu titlu de penalități, reprezentând echivalentul cotei de 0,5% pe zi de întârziere la sumele neplătite în termen de 28 zile de la expirarea perioadei de 30 zile de la emiterea facturilor, convenită prin contractul de lucrări nr. x/28.12.2017.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ. și urm., art. 1538 C. civ. și urm.
Prin sentința nr. 13 din 22.04.2021, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA GOGOȘU.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.292.471,30 RON reprezentând penalități de întârziere.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 148.956 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv 145.956 RON reprezentând taxa timbru și 3.000 RON onorariu expert.
A luat act că, în ceea ce privește plata onorariului de avocat, reclamanta și-a rezervat dreptul de a-l solicita pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA GOGOȘU, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 580/2021 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA GOGOȘU, prin primar.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA GOGOȘU, prin primar, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, reținând cauza spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante A. S.A. la 05.01.2022 .
La 4 februarie 2022, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 53 alin. (3)
1
din Legea nr. 101/2016 și a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La 25 februarie 2022, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității.
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248. alin. (2) din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, față de efectul pe care îl produce.
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.
Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Comuna Gogoșu a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 15 octombrie 2020 și are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 7.297.777,70 RON cu titlu de penalități, reprezentând echivalentul cotei de 0,5% pe zi de întârziere la sumele neplătite în termen de 28 zile de la expirarea perioadei de 30 zile de la emiterea facturilor, convenită prin contractul de lucrări nr. x/28.12.2017, contract de achiziții publice potrivit art. 3 lit. l) din Legea nr. 98/2016.
Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.
Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.
În conformitate cu Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020 (forma în vigoare la data învestirii instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată - 15 octombrie 2020):
"Art. 53. (1
1
) - Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante. (...)
Art. 55. (3
1
) - Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1)
1
poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară."
Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:
"sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Recursul are ca obiect decizia nr. 580/2021 din 6 octombrie 2021, prin care Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a soluționat, cu caracter definitiv, acțiunea promovată de intimata-reclamantă A. S.A. având ca obiect executarea unui contract de achiziție publică.
Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.
Totodată, instanța supremă reține că mențiunea din cuprinsul deciziei atacate, "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)", nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de primul alineat al art. 457 din C. proc. civ., la care s-a făcut referire mai sus.
Față de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gogoșu, prin Primar împotriva deciziei nr. 580/2021 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gogoșu, prin Primar împotriva deciziei nr. 580/2021 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2022.