ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 779/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 558, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 15 iunie 2023 în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea în anulare formulată de debitoarea U.A.T. Municipiul Baia Mare, în contradictoriu cu creditoarea A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 910 din 12 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2023, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

S-a admis în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL BAIA MARE.

S-a ordonat debitoarei să achite creditoarei suma de 20.618,92 RON, reprezentând penalități contractuale de întârziere aferente debitului principal în sumă de 219.350,26 RON înscris la pozițiile 1 și 2 din factura fiscală seria x nr. x/27.04.2022 și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitului înscris la pozițiile 3, 4 și 5 din aceeași factură.

A fost obligată debitoarea să achite creditoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2.342 de RON, din care 200 de RON taxă judiciară de timbru și 2.142 de RON onorariu avocațial parțial.

Împotriva acestei hotărâri, societatea A. S.A. a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 558 din 15 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Cluj, care a fost păstrată în întregime.

Revizuenta A. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea cererii, recurenta-revizuentă arată că în mod nelegal, instanța de revizuire a apreciat că pentru a exista hotărâri definitive potrivnice este necesar a exista identitate de obiect între litigiile soluționate prin aceste hotărâri, fiind încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu implică în mod necesar și obligatoriu identitatea de obiect între litigiile soluționate prin hotărârile potrivnice, considerentele primei instanțe de revizuire adăugând la lege.

În aceeași ordine de idei, recurenta-revizuentă arată că identitatea de obiect a litigiilor soluționate prin hotărârile potrivnice, nu a fost prevăzută de legiuitor ca "cerință indispensabilă" pentru "a opune lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu acest litigiu", în raport de art. 431 C. proc. civ., respectiv de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Dimpotrivă, coroborând dispozițiile art. 430 alin. (2) și 431 alin. (2) C. proc. civ., rezultă cu suficientă claritate, că în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, legiuitorul a stabilit doar să existe "un lucru anterior judecat într-un alt litigiu", care "are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", fără să prezinte vreo relevanță, dacă există sau nu o identitate de obiect, între cele două litigii.

De altfel, astfel cum susține recurenta-revizuentă, împrejurarea că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea caracterului potrivnic a două hotărâri definitive inclusiv situația în care caracterul potrivnic derivă din efectul pozitiv al autorității de lucru judecat rezultă și din prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care dispune în sensul că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Așadar, potrivit recurentei-revizuente, condiția privește doar existența unei dezlegări în drept ce are o legătură cu soluționarea celui de al doilea litigiu, condiție pe deplin îndeplinită în prezenta speță, dat fiind că în acest litigiu, în discuție era aplicarea aceleiași clauze penale din contractul cu executare succesivă, a acelorași tipuri de lucrări, în baza acelorași tarife, cu unică diferență la nivel de cantitate de servicii (utilizatorii serviciului nu produc aceeași cantitate de deșeuri, lună de lună), aspect care fusese anterior dezlegat în drept de către Tribunalul Specializat Cluj.

Or, din acest punct de vedere, considerentele instanței de revizuire în sensul că nu este îndeplinită condiția identității de obiect, dat fiind că fiecare somație de plată este întemeiată pe facturi diferite care atestă cuantumul serviciilor prestate în temeiul contractului, dar pe perioade diferite de timp, iar identitatea de obiect este o condiție indispensabilă pentru reținerea acestui caz de revizuire, sunt vădit nelegale, reprezentând o adăugare la lege, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și literatura de specialitate.

Recurenta-revizuentă precizează că, în cauza dedusă judecății, există identitatea de părți și de cauză, dar nu și de obiect (care este doar similar - fiind diferite luna și cantitățile serviciilor prestate), acest aspect fiind arătat explicit în cererea de revizuire.

Astfel, există un singur contract cu executare succesivă, una și aceeași clauză penală privind penalitățile de întârziere, același tarif de aplicat pentru lucrările prestate în fiecare lună, diferind doar cantitatea de lucrări, de la lună la lună. Or, așa fiind, devin imposibil de acceptat două interpretări și aplicări diametral opuse ale aceleiași clauze penale.

Recurenta-revizuentă susține că, în speța dedusă judecății în revizuire, Tribunalul Cluj nu a respins penalitățile de întârziere pentru motive de fapt privind întârzierea la plată, ci pentru că exact aceeași clauză penală privind penalitățile, a fost interpretată și aplicată total opus, față de modul în care a fost interpretată și aplicată de aceeași instanță anterior.

Raportat la dezlegarea în drept de către Tribunalul Specializat Cluj a chestiunii aplicabilității clauzei penale de la art. 4.5 din contract în ceea ce privește întârzierea la plata facturilor cuprinzând contravaloarea serviciului prestat, recurenta-revizuentă invocă încălcarea dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ., precum și încălcarea de către instanța de revizuire a art. 6 din C.E.D.O. în ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice și, odată cu acesta, și a dreptului la un proces echitabil.

Contrar celor reținute de către instanța de revizuire, recurenta-revizuentă arată că problema stabilirii pe cale convențională a cuantumului daunelor moratorii conform art. 4.5 din contract tuturor lucrărilor înscrise în factură a fost dezlegată în drept definitiv, impunându-se cu forța juridică a unei constatări jurisdicționale, care trebuie respectată.

Ca atare, recurenta-revizuentă apreciază că statuările contrare ale instanței de revizuire încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (art. 430 - 431 C. proc. civ.).

Convenția părților, astfel cum subliniază recurenta-revizuentă, cu privire la cuantumul convențional al daunelor moratorii, a primit o sferă de aplicare diferită prin hotărâri definitive (a fost apreciată ca aplicabilă și respectiv ca inaplicabilă aceluiași tip de lucrări executate în baza aceluiași contract), aceasta redând în extras, comparativ, considerentele celor două instanțe.

Într-o altă critică, recurenta-revizuentă arată că argumentele instanței de revizuire în sensul că prima instanță ar fi aplicat art. 4.5 din contract fără o analiză detaliată a incidenței cu privire la fiecare dintre serviciile înscrise în facturi, respectiv în ce măsură ar corespunde celor convenite de părți cu privire la incidența clauzei penale, nu vin decât să confirme încălcarea instituției autorității de lucru judecat.

Potrivit recurentei-revizuente, indiferent și independent de cât de detaliată sau nu, ar fi fost analiza unei instanțe atunci când a pronunțat sau a reținut o dezlegare în drept, acesta se impune a fi respectată ca atare și avută în vedere ca un dat juridic imuabil, în caz contrar, autoritatea de lucru judecat nu rămâne decât o formă (fără fond) care permite o nouă dezlegare în drept a "lucrului judecat" (art. 431 Cod procedură civilă), chiar și una vădit contrară.

În raport de art. 431 C. proc. civ., recurenta-revizuentă subliniază că legiuitorul nu a precizat nicăieri că lucrului anterior judecat, îi sunt recunoscute efectele doar sub condiția ca analiza lui juridică să fi fost detaliată, ci a dispus expres că un lucru anterior judecat într-un alt litigiu care are legătură cu litigiul ulterior, se impune a fi respectat, ca atare, fără a fi permise orice fel de discuții, detaliate sau nu, în susținerea ori dimpotrivă, în combaterea lui.

Sub un ultim aspect, recurenta-revizuentă expune aspecte doctrinare și jurisprudențiale privind autoritatea de lucru judecat și revizuirea pentru motivul contrarietății de hotărâri.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare și, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-revizuente, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

În cauza pendinte, revizuenta A. S.A. a invocat incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, potrivit cărora revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

În forma anterioară modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire, întrucât anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar fi lăsat noul litigiu nesoluționat.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - cerință îndeplinită în speță, deoarece procesul de față a început la 3 martie 2023, iar în noua formă a Codului, aplicabilă în cauză, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanței de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că instanța de revizuire, în decizia recurată, a enumerat printre condițiile de admisibilitate a cererii îndeplinirea cerinței triplei identități: de părți, obiect și cauză, în raport de care a reținut că nu este îndeplinită cerința identității de obiect.

Astfel, instanța de revizuire a arătat că cele patru dosare nu au același obiect, deși caracterul pretențiilor este similar, întrucât fiecare somație de plată este întemeiată pe facturi diferite, care atestă cuantumul serviciilor prestate în temeiul contractului, dar pe perioade diferite de timp și a concluzionat în sensul că similaritatea obiectului nu se confundă cu identitatea acestuia, iar identitatea de obiect este o condiție indispensabilă pentru reținerea acestui caz de revizuire.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 513 alin. (4) Cod procedură civilă, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Efectul negativ al autorității de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.

În consecință, cerința identității de părți este comună ambelor aspecte ale autorității de lucru judecat.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora".

În raport de dispozițiile legale enunțate anterior, Înalta Curte observă că instanța de revizuire a analizat autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului negativ și nu a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum a invocat revizuenta, cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., restul criticilor invocate de către recurenta-revizuentă nu mai poate fi analizat.

În consecință, în raport de considerentele înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2024.