ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1041/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția Civilă la 11 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., asigurător de răspundere civilă și pe intervenienții C. și D., solicitând obligarea pârâtei, în temeiul contractului RCA, la plata următoarelor sume, cu titlu de indemnizație (despăgubiri): 36.205,86 Euro și 50.922,29 RON, reprezentând daune materiale; 2.500.000 Euro reprezentând daune morale; plata unei indemnizații lunare necesare pentru tratament și însoțitor, până la încetarea stării de nevoie și plata penalităților de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la 26 august 2015 și până la achitare, conform art. 38 din Norma 23/2014, urmare a unui accident auto produs în 8 aprilie 2015, a cărui victimă a fost.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 și urm. din Norma ASF nr. 23/2014.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, iar prin încheierea din 7 aprilie 2016, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar excepția inadmisibilității a fost calificată ca o apărare de fond.

Prin sentința civilă nr. 651 din 2 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenienții forțați C. și D..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 160.400,68 RON (din care, suma de la cursul din 134703,76 RON, echivalentul sumei de 30315,47 euro la cursul BNR din 11 noiembrie 2015) cu titlu de daune materiale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.443.400 RON (echivalentul sumei de 1.000.000 euro la cursul BNR din 11 noiembrie 2015) cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1250 RON lunar cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal, pe toată perioada încadrării în grad de handicap.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 4.603.800,68 RON, începând cu data de 15 august 2015 (data expirării termenului legal de soluționare a cererii reclamantului) și până la plata efectivă a despăgubirilor.

A fost respinsă în rest acțiunea.

În baza art. 50

2

teza I din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligat reclamantul să restituie suma de 120.031 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care i-a fost acordat ajutorul public judiciar.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 132.031 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care, suma de 120.031 RON, reprezentând cuantumul taxei de timbru la care a fost obligat reclamantul și suma de 12.000 RON reprezentând onorariul apărătorului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul A. și apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A..

Prin decizia nr. 879 din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă s-a admis apelul formulat de reclamantul A. și apelul formulat de S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 651 din 2 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON lunar, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru tratamentul de recuperare, începând de la momentul introducerii acțiunii (11 noiembrie 2015) și până la momentul încetării recuperării.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.250 RON, cu titlu de cheltuieli cu asistent personal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

A fost obligată intimata S.C. B. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A..

Prin decizia nr. 2338 din 4 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-au admis recursurile declarate în cauză și s-a dispus casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru rejudecarea apelurilor, în limitele casării.

Prin decizia nr. 150/2021 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar E. împotriva sentinței civile nr. 651 din 2 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință:

Majorează suma datorată de pârâtă reclamantului A. cu titlu de daune morale de la 1.000.000 Euro la 1.200.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3000 RON lunar reprezentând contravaloarea cheltuielilor de recuperare, începând de la momentul introducerii acțiunii (11 noiembrie 2015) și până la data recuperării.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1250 RON cu titlu de cheltuieli cu asistent personal.

Constată că reclamantul A. a primit cu titlu de despăgubiri suma de 5.968.294,65 RON și, în consecință, respinge cererea de obligare a pârâtei să plătească penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Ia act că apelantul A. solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamantul A..

Prin recursul, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În acest context, recurentul consideră decizia atacată ca nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, art. 37 și 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Astfel, față de textul imperativ al dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) și b), rezultă că începând cu data de 14 mai 2015 - dată la care reclamantul a avizat în scris producerea evenimentului și a solicitat plata daunelor - anexa 59 la prezenta - pârâta B. S.A. avea, fie obligația transmiterii către reclamant a unei oferte de despăgubire, fie să răspundă cererii formulate, printr-o notificare motivată, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale în termenul stabilit expres de legiuitor astfel, că potrivit art. 37 alin. (2) din norma evocată, datorează sumele solicitate de reclamant.

In acest sens, se solicită a se constata faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Norma ASF 23/2014, întrucât din modalitatea de formulare a acestui text de lege rezultă că în situația în care asigurătorul nu notifică în termen de 3 luni respingerea pretențiilor, acesta este obligat la plata despăgubirilor astfel cum au fost acestea solicitate de partea prejudiciată, în situația dată nefiind nevoie de stabilirea prejudiciului prin mijlocirea instanței de judecată.

Într-o altă critică, recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material și în ceea ce privește aplicarea art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 considerând că penalitățile prevăzute de respectivul text de lege nu ar curge decât începând cu cea de a unsprezecea zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de stabilire a prejudiciului.

Referitor la momentul de la care se datorează penalitățile de întârziere în practica judiciară s-a stabilit încă din aplicarea Normei ASF anterioară Normei 23/2014 (prevederile fiind identice cu excepția cuantumului penalitățile pe fiecare zi de întârziere) că acesta este data avizării daunei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de apel, recurentul consideră că sunt reduse atât față de urmările accidentului asupra reclamantului-recurent cât și în raport cu sumele pe care le încasează lichidatorul judiciar al intimatei.

Lichidatorul judiciar F. încasează lunar suma de 29.750 Euro (sumă ce include TVA) cu titlu de onorar fix plus 4.5 % plus TVA din valoarea sumelor obținute în valorificare, astfel că, de la data intrării în faliment - 16 februarie 2017 și până în prezent a încasat 1.428.000 Euro onorariu fix, la care se adaugă onorariu de succes la fiecare distribuire de sume, în condițiile în care bunurile pârâtei falite nu acoperă nici 1/4 din creanțele înregistrate.

Ori a considera că distrugerea vieții unui tânăr de 23 de ani valorează mai puțin decât activitatea prestată de lichidatorul judiciar este nu numai imoral, ci și nelegal, context în care se solicită admiterea recursului, iar instanța în rejudecarea apelului să majoreze daunele morale ținând cont de handicapul major și definitiv al reclamantului-recurent.

Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A..

În argumentarea memoriului de recurs, pârâta solicită, în temeiul art. 483 din C. proc. civ., admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei atacate și în rejudecare să se dispună diminuarea daunelor morale, înlăturarea daunelor materiale efectuate de către asigurata pârâtei, precum și respingerea capătului de cerere privitor la indemnizația lunară pentru tratament și însoțitor.

Referitor la cuantumul despăgubirilor materiale acordate de instanța de fond și menținute de instanța de apel, se arată că potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 1 din Norma nr. 23/2014, aplicabil în materie de asigurări, pentru situațiile în care accidentele de autovehicule se soldează cu victime, societatea de asigurări acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute de către părți.

Astfel, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în limitele prevăzute de dispozițiile evocate, iar reclamantul a solicitat plata unor cheltuieli pe care însă trebuie să dovedească că le-a suferit. Așa cum prevede însăși legea specială în materie de asigurări, toate solicitările făcute pentru cheltuielile de ordin material trebuie dovedite cu acte/înscrisuri.

Mai mult, se arată că documentele justificative depuse nu sunt achitate de către reclamant, ci de către doamna D. asigurata pârâtei. In atare condiții aceste cheltuieli, dacă sunt din cele ce se încadrează în dispozițiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, pot fi solicitate de către asigurata pârâtei și nu de către reclamant, deoarece nu acesta a suportat cheltuielile.

In acest sens, se arată că instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a casat sentința instanței de apel în ceea ce privește daunele materiale, urmând ca în rejudecarea apelului să se pronunțe cu privire la solicitarea formulată de a exclude din daunele acordate către reclamant cheltuielile efectuate și suportate de către asigurata pârâtei.

Cu privire la daunele morale solicitate de către reclamant, pârâta arată că, potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală se acordă "daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În ceea ce privește daunele morale acordate, pârâta consideră că sunt exagerat de mari raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și situația concretă, neavând caracter reparator, ci rolul unei îmbogățiri fără justă cauză, prin acordarea lor nerealizându-se o despăgubire legală, ci un venit nejustificat.

Sumele de bani acordate cu titlu de daune morale au ca scop repararea prejudiciului suferit având efecte compensatorii, ele neputând constitui nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și garanții lor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.

Așadar, prejudiciile cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic și material impun și recomandă acordarea de daune morale și materiale. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordară unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane, dar într-un cuantum rezonabil.

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata unei indemnizații lunare pentru însoțitor, recurenta arată instanței de control că această plata nu se încadrează în dispozițiile art. 50 din Norma 23/2014 a ASF.

In subsidiar, recurenta arată că dacă instanța va considera că această solicitare se încadrează în dispozițiile stricte și limitative ale Normei nr. 23/2014 a ASF, solicită diminuarea sumei lunare acordate, conform prevederilor art. 50 alin. (1) penultimul punct, în speță nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei din apel, iar în rejudecare să se dispună reducerea daunelor morale, înlăturarea daunelor materiale efectuate de către asigurata pârâtei, precum și respingerea capătului de cerere privitor la indemnizația lunară pentru tratament și însoțitor.

Prin întâmpinarea depusă de recurentul A., la 16 iunie 2021, se solicită în principal, anularea recursului pârâtei în temeiul art. 489 alin. (2) cu trimitere la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât motivele de recurs nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin întâmpinarea depusă de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar E., la 16 iunie 2021, se solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-reclamant A..

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, depus la 20 iulie 2021, recurentul A. a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca neîntemeiate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 3 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. și recursul declarat de recurenta-pârâtă B.. S.A. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei nr. 150/2021 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și a acordat termen la data de 5 mai 2022, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B.. S.A. prin lichidator judiciar E. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de reclamantul A..

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 37 și 38 din Norma 23/2014 ASF, context în care apreciază că pârâta B. S.A. nu s-a conformat dispozițiilor legale în termenul stabilit expres de legiuitor astfel, că potrivit art. 37 alin. (2) din norma evocată, datorează sumele solicitate de reclamant.

Această critică nu este întemeiată, întrucât prevederea, potrivit căreia, asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii, din cuprinsul art. 37 alin. (2), teza finală Norma ASF nr. 23/2014 a fost corect aplicată de către instanța de apel în sensul că asiguratorul datorează despăgubire, al cărei cuantum se va stabili prin mijlocirea instanței de judecată, la particularitățile fiecărui caz în parte, astfel că, teza susținută de reclamant nu poate fi justificată pe ideea acceptării tacite dedusă din absența unui răspuns al asiguratorului RCA la notificarea de avizare a producerii evenimentului.

În ceea ce privește aplicarea greșită a art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, cu privire la momentul de la care se datorează penalitățile de întârziere, se susține că în practica judiciară s-a stabilit încă din aplicarea Normei ASF anterioară Normei 23/2014 că acesta este data avizării daunei.

Acest aspect a fost în mod corect analizat de către instanța de apel, care a reținut concluziile deciziei de îndrumare din primul ciclu procesual, care a reținut că între părțile din litigiu nu s-a încheiat o convenție și nu s-a acceptat oferta de despăgubire propusă, context în care devine aplicabilă teza a doua a art. 37 alin. (4) al Normei 23/2014, în sensul că stabilirea despăgubirii s-a realizat de către instanță, sens în care, despăgubirea se plătește în maximum 10 zile de la data la care s-a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, s-a solicitat majorarea daunelor morale ținând cont de handicapul major și definitiv al reclamantului-recurent, cât și în raport cu sumele pe care le încasează lichidatorul judiciar al intimatei, critică ce nu poate fi primită în raport cu faptul că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest context, se reține că majorarea cuantumului daunelor morale de către instanța de apel a fost stabilită în raport cu particularitățile concrete ale cazului, apreciindu-se că sumele de bani acordate cu acest titlu trebuie să aibă efecte compensatorii, ele constituind de fapt o reparare a prejudiciului nepatrimonial cauzat, care trebuie să existe pentru a atenua suferințele psihice cauzate recurentului.

Așadar, se reține că aceste critici nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Astfel, pentru ca susținerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A..

Criticile recurentei evocate în cadrul memoriului de recurs vizează diminuarea daunelor morale, înlăturarea daunelor materiale efectuate de către asigurata pârâtei, precum și respingerea capătului de cerere privitor la indemnizația lunară pentru tratament și însoțitor.

În acest context, critica ce vizează diminuarea daunelor morale apare ca nefondată, întrucât cuantumul acestora a fost raportat la situația concretă a reclamantului, vârsta, gravitatea și ireversibilitatea vătămărilor suferite de acesta, context în care nu se poate reține susținerea pârâtei, potrivit căreia, acestea sunt exagerate sau că ar constitui o sancțiune, precum și față de împrejurarea că recursul este o cale nedevolutivă de atac.

În ceea ce privește înlăturarea daunelor materiale efectuate de către asigurata pârâtei, critică susținută și în primul ciclu procesual, recurenta arată că în rejudecarea apelului, instanța trebuia să se pronunțe cu privire la solicitarea formulată, în sensul de a exclude din daunele acordate către recurentul-reclamant cheltuielile efectuate și suportate de către D., asigurata pârâtei.

Aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că în urma probatoriului administrat, instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1472 C. civ., potrivit cu care, plata poate fi făcută nu numai de către debitor ci de orice persoană, chiar dacă este terț în raportul obligațional, în acest din urmă caz, plata fiind considerată valabilă.

Aceste aspecte au fost susținute și dovedite cu înscrisuri și declarații, din care rezultă că sumele achitate de D. au fost efectuate determinat de lipsa posibilităților materiale ale reclamantului, ulterior acestea fiind restituite integral, iar împotriva înscrisului depus de asigurata pârâtei, recurenta-pârâtă nu s-a înscris în fals, valoarea probantă a acestuia fiind prevăzută de dispozițiile art. 272-273 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prin care se susținea obligarea recurentei-pârâte la plata unei indemnizații lunare pentru însoțitor se constată că acest capăt de cerere a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât prin decizia atacată a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumelor cu titlul de cheltuieli cu asistent personal, iar recurentul-reclamant a înțeles să nu mai conteste această dispoziție a instanței de apel, considerând-o legală și temeinică, având în vedere că în primul ciclu procesual a precizat că nu se mai solicită suma privind indemnizația de însoțitor, având în vedere că aceasta este plătită de Statul român.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B.. S.A. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei nr. 150/2021 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul declarat de recurentul-reclamant A. și recursul declarat de recurenta-pârâtă B.. S.A. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei nr. 150/2021 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatele-interveniente D. și C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2022.