ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2022

HOTĂRÂRE

04.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTITIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a solicitat recunoașterea și plata drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariu de bază de 25% corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl deține în exercitarea funcției cu acces la informații clasificate, în condițiile legii; plata diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat de la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 157/2020 pentru completarea Anexei VI la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anume 30.07.2020 și până la recunoașterea drepturilor de către pârâți sau apariția unei modificări legislative, precum și pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilității sumelor până la data plății efective a drepturilor solicitate; asigurarea sumelor de bani necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale solicitate anterior, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilității sumelor până la data plății efective a drepturilor solicitate.

În motivare, reclamantul a arătat în esență că, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești începând cu 15.03.2018 și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are acces la informații clasificate din clasa secret de stat și utilizează astfel de informații, deținând și aviz în acest sens, anume avizul nr. x/19.05.2017, și că sfera de aplicare a art. 15

alin. (1) din Anexa VI Apărare, ordine publică și siguranță națională din Legea-cadru nr. 153/2017 ar trebui extinsă și la categoria profesională care este reglementată de dispozițiile aceleiași legi sub aspectul salarizării, în speță personalul aparținând familiei ocupaționale de funcții publice Justiție, mai exact la categoria profesională a magistraților-procurori, având în vedere că prin natura muncii lor au acces și manipulează același tip de informații.

În dovedire au fost depuse înscrisuri, iar în drept au fost invocate art. 6 din Legea nr. 153/2017, art. 15

alin. (1) din Anexa VI Apărare, ordine publică și siguranță națională din Legea-cadru nr. 153/2017, introdus prin Legea nr. 157/2020, art. 116 alin. (1) și (4) din Legea nr. 304/2004, HCSM secția pentru Procurori nr. 947/2019, Hotărârea Plenului CSM nr. 140/2014, Legea nr. 182/2020 privind protecția informațiilor clasificate, Decizia ICCJ-RIL nr. 46/2008 și nr. 2/2014, art. 6, 14, 20 și 41 din Constituția României, Decizii CCR.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

La termenul din 8 decembrie 2021, reprezentantul pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a depus în ședința publică copie de pe cartea de identitate a reclamantului, așa cum i s-a pus în vedere la termenul anterior, și, față de domiciliul acestuia invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 4847 din 8 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Asupra excepției necompetenței sale teritoriale, Tribunalul Argeș a reținut, în esență, incidența art. 269 alin. (2) Codul muncii care prevede că acțiunile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar, în speță, reclamantul este domiciliat în București.

S-a mai arătat că în ceea ce privește conflictele individuale de muncă, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, astfel cum a fost modificat de pct. 3 al art. XXI din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar art. 216, că dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, în ceea ce privește procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, Legea nr. 62/2011 privind dialogul social reprezintă norma specială în raport cu C. proc. civ. cu care se completează în caz de vid legislativ, în timp ce, în ceea ce privește toate celelalte aspecte, aplicabile sunt dispozițiile Codului muncii care reprezintă norma specială în raport cu prevederile Legii dialogului social, iar art. 269 alin. (2) Codul muncii prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 28 ianuarie 2022 sub număr de dosar x/2021

Din interpretarea sistematică a art. 269 Codul muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a reținut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul sau reședința reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia).

S-a mai arătat că potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Tribunalului București a constatat că reclamantul are reședința în Pitești, jud. Argeș, iar locul de muncă al acestuia este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, aflat în circumscripția Tribunalului Argeș.

S-a apreciat că reclamantul, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunal Argeș, a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acestuia, neputându-se pune ulterior în discuție o altă competență teritorială prin luarea în considerare a unui alt criteriu de stabilire a competenței, care nu este de ordine publică.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 1901 din 8 martie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin acțiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanței recunoașterea și plata drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariu de bază de 25% corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl deține în exercitarea funcției cu acces la informații clasificate, în condițiile legii; plata diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat de la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 157/2020 pentru completarea Anexei VI la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anume 30.07.2020 și până la recunoașterea drepturilor de către pârâți sau apariția unei modificări legislative, precum și pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilității sumelor până la data plății efective a drepturilor solicitate; asigurarea sumelor de bani necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale solicitate anterior, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilității sumelor până la data plății efective a drepturilor solicitate.

Așa fiind, prezentul litigiu are ca obiect un conflict individual de muncă (art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social) și, prin urmare, se aplică dispozițiile speciale referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2):

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Pe de altă parte, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Art. 216 din același act normativ stipulează că:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Conform art. 116 C. proc. civ.:

"Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competență este în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (ori de la domiciliul său, ori de la locul de muncă).

În speță, reclamantul A. este prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar acesta a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul său de muncă, respectiv la Tribunalului Argeș.

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Argeș, reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Argeș nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâților sau a oricărei alte părți, declinarea competenței.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.