ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1008/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 26 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, s-a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea acțiunii formulate împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș, având ca obiect recalcularea pensiei.

Prin decizia civilă nr. 9 din 15 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2021, a fost respins recursul formulat de reclamantul recurent A., împotriva sentinței civile nr. 26 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamantul critică hotărârea primei instanțe din perspectiva calificării greșite a cererii formulate de reclamant de constatare ca rămasă fără obiect a cauzei în cerere de renunțare la judecată.

Procedând la verificarea actelor procedurale în care s-a materializat manifestarea de voință a reclamantului, instanța a observat că la data de 26.08.2020 reclamantul a învederat instanței că dosarul a rămas fără obiect, solicitând închiderea dosarului. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 07.10.2020, instanța a dispus citarea reclamantului pentru a comunica dacă solicitarea formulată la data de 26.08.2020 reprezintă o cerere de renunțare la judecată. Drept urmare, prin adresa înaintată instanței la data de 05.11.2020 reclamantul a arătat expres că solicitarea formulată la data de 26.08.2020 pentru închiderea dosarului reprezintă în fapt o cerere de renunțare la judecată, reiterând încă o dată solicitarea de închidere a dosarului ca urmare a renunțării la judecată.

În aceste condiții, s-a reținut că în mod corect instanța a luat act de manifestarea de voință a reclamantului exprimată în cuprinsul celor două înscrisuri sub semnătură privată depuse la dosarul cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care obiectul demersului judiciar pendinte este un drept cu privire la care reclamantul poate dispune neîngrădit, iar cerințele de fond și formă ale actului de dispoziție procesuală sunt îndeplinite.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, în cuprinsul căreia a arătat că este nemulțumit de faptul că în calculul pensiei nu au fost valorificate orele de gardă, deși din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că gărzile se iau în considerare la calculul punctajului mediu anual.

Prin decizia civilă nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 9 pronunțată la 15 iunie 2021 de către Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș.

La 25 noiembrie 2021, împotriva deciziei civile nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, revizuentul A. a declarat recurs, fără a-si încadra susținerile în temeiul de adrept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, în esență, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la calculul pensiei, întrucât nu i-a fost avută în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la contributivitate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 483 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În actuala reglementare, hotărârile definitive, enumerate în art. 634 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ., într-o exprimare succintă, sunt acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor.

Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive… hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Având în vedere că, în speță, cererea de revizuire soluționată prin decizia recurată nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd faptul că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Se constată că prin decizia civilă nr. 9 din 15 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2021, decizie ce a format obiectul cererii de revizuire, a fost respins recursul formulat de reclamantul A., împotriva unei sentințe prin care s-a luat act de renunțarea acestuia la judecată, conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, decizia a cărei revizuire se solicitase a fost pronunțată de o instanță de recurs și, ca atare, este definitivă, nefiind supusă recursului, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport cu dispozițiile art. 483 și art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care reglementează condițiile exercitării acestei căi de atac.

În considerarea dispozițiilor art. 513 alin 5 din C. proc. civ., rezultă că și decizia civilă nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuent, este, la rândul său, o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2022.