ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 17 decembrie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând calcularea corecta a drepturilor sale de pensie pentru anul 1999.

Prin sentința civilă nr. 590/PI din 26 iunie 2020, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin decizia civilă nr. 919 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanța de revizuire a dispus suspendarea judecării cauzei.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut lipsa nejustificată a părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul-reclamant A. a declarat recurs, prin care a solicitat, pe de o parte, reluarea judecății cauzei, iar, pe de altă parte, anularea deciziei de pensionare nr. x din 24 aprilie 2019, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, precum și recalcularea pensiei.

Prin memoriul de recurs s-a susținut, în esență, faptul că, deși reclamantul a activat ca medic pediatru pe o perioadă de 45 ani, calculul punctajului lunar și anual la pensie nu a fost efectuat corect de către pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, iar contestațiile sale la decizia de pensionare au fost respinse în mod abuziv de Comisia centrală de contestații.

A mai susținut recurentul că nu este de acord cu măsura suspendării și solicită reluarea judecării cauzei.

Calea de atac nu a fost întemeiată pe niciunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 12 martie 2021, însă aceasta nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) din același act normativ prevede că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât criticile să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesuală civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu nulitatea recursului.

Soluția adoptată de legiuitor este justificată de faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța supremă constată, pe de o parte, că recurentul nu și-a întemeiat cererea pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că, în expunerea motivelor de recurs, susținerile acestuia nu se constituie în critici împotriva încheierii atacate, fiind în realitate referiri la locurile de muncă ale recurentului-revizuent, la condițiile de lucru și la căile de atac exercitate împotriva deciziei de pensionare nr. x din 24 aprilie 2019, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, precum și aprecieri la probitatea morală a părților și a instanței de judecată.

Totodată, instanța supremă reține că prezenta cerere de recurs nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021, singura precizare a recurentului fiind aceea că nu este de acord cu măsura suspendării.

De asemenea, se reține că dispozițiile Legii nr. 263/2010, la care recurentul face referire în memoriul de completare a motivelor de recurs, au fost invocate formal, întrucât nu au fost raportate la raționamentul instanței de revizuire care a luat măsura suspendării judecării cauzei, astfel încât să contureze o critică de nelegalitate a încheierii atacate. În realitate, reține instanța supremă, recurentul-revizuent urmărește reanalizarea și reinterpretarea probatoriului, prin devoluțiunea integrală a fondului pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, cu ignorarea faptului că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad de jurisdicție devolutiv.

Nu se poate considera, însă, că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs, așa cum a fost completată, reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care impun formularea unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța care a pronunțat hotărârea atacată și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile nu pot fi încadrate nici din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Din examinarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanța de recurs are a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din Cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.