ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2018, reclamanta S.C. Acum TV S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului anularea în parte a Deciziei nr. 280/03.05.2018, în sensul înlocuirii sancțiunii cu amendă, aplicată de pârât prin această decizie, cu sancțiunea de "somație publică de intrare în legalitate".

Prin sentința nr. 97 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. Acum TV S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Al Audiovizualului, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. . 97 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. Acum TV S.R.L.

Reclamanta S.C. Acum TV S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În opinia recurentei se impune aplicarea unei sancțiuni mai blânde și fără caracter pecuniar, respectiv somația publică. Aplicarea în concret a criteriilor art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 și art. 90 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 504/2002 justifică aplicarea unei sancțiuni mai blânde, respectiv somația publică, sancțiune regelementată de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, sentința recurată fiind contrară acestor texte din legea specială.

Precizează recurenta că art. 94 din Legea nr. 504/2002 prevede că legea în cauză se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, sentința fiind contrară dispozițiilor legale prevăzute de art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001.

Față de criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, apreciază recurenta sancțiunea aplicată ca fiind mult prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă apreciază că este necesară casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și înlocuirea sancțiunii amenzii cu o somația publică. Recurenta-reclamantă nominalizează o serie de criterii de individualizare a sancțiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului și la art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului.

Cu privire la acest aspect, instanța reține faptul că, la aplicarea sancțiunii, intimatul-pârât a ținut cont de toate criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv, de efectele și gravitatea faptelor. În aprecierea cuantificării unei amenzi, nu este obligatoriu a se ține cont de toate regulile stabilite într-o normă, astfel cum este reglementat, de exemplu, la art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, întrucât legiuitorul a lăsat la atitudinea organului constatator și sancționator (CNA) să țină cont, după caz, de anumite criterii care vizează individualizarea sancțiunii.

Criteriile de individualizare stabilite la art. 144 alin. (3) din norma invocată de recurentă reprezintă criterii de ordin general, de care intimatul-pârât poate ține cont, după caz în anumite circumstanțe, nefiind dispoziții imperative pe care intimatul-pârât să le aibă în vedere în integralitatea lor, atunci când aplică o sancțiune.

Așa cum corect s-a reținut niciunul dintre aceste argumente nu este de natură să conducă la susținerea solicitării potrivit căreia faptele săvârșite de recurenta-reclamantă ar fi minore și că membrii Consiliul ar fi putut face aplicarea alin. (3) al art. 90 din Legea audiovizualului, în sensul sancționării ei cu somație publică.

La aplicarea sancțiunii, intimatul-pârât a ținut cont de criteriile de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv de gravitatea faptei și de efectele acesteia.

De altfel, instanța de fond a reținut, sub acest aspect, că membrii Consiliului au avut în vedere criteriile menționate de recurenta-reclamantă, precum și la conținutul discuțiilor din cadrul emisiunii, care, "... erau de natură să prejudicieze dreptul la informare a publicului; de asemenea s-a reținut încălcarea art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului, prin raportare la spotul gen videotext difuzat în emisiune. Trebuie remarcat că, în privința acestei din urmă fapte sancționate, reclamanta nu a făcut nicio apărare, recunoscând -implicit - încălcarea dispoziției menționate anterior." Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive de instanță, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio referire la încălcarea art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului, astfel încât în mod corect instanța de fond a reținut în sentința pronunțată că recurenta-reclamantă a recunoscut, implicit, săvârșirea acestei contravenții.

Concluzionând, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că CNA a avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii, aplicând o amendă într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs prezentat de recurenta-reclamantă și acesta este neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente.

Cu privire la aplicarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 în domeniul audiovizual, instanța de control judiciar constată că din Legea nr. 504/2002 rezultă un regim derogatoriu al contravențiilor constatate și sancționate de C.N.A. Decizia C.N.A., de aplicare a unei amenzi contravenționale, nu este un proces-verbal de contravenție în sensul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, ci un act administrativ de autoritate, emis în temeiul art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2004 și supus controlului de legalitate în termenele și condițiile prevăzute de art. 93 alin. (3) din același act normativ."

Mai mult, în cuprinsul Legii audiovizualului nu se face trimitere la dispoziții privind completarea cu cele ale O.G. nr. 2/2001, ci se menționează explicit căror acte, respectiv contravențiilor constatate de ANRC, le sunt aplicabile normele generale în materie, stabilindu-se astfel, în mod clar, regimul derogatoriu dat de legea specială actului administrativ emis de Consiliu prin care se aplică o amendă contravențională.

Astfel, Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 și se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulație expresă în legea specială.

Prin urmare, decizia de sancționare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, și nu cerințele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, invocate în mod eronat de recurenta-reclamantă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. Acum TV S.R.L. împotriva sentinței nr. 97 din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.