ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3082/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.05.2018, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin administrator judiciar Cențu S.P.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), în principal, anularea Deciziei nr. 298/14.05.2018, prin care postul de televiziune A. a fost amendat cu suma de 15.000 RON, și exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar, reindividualizarea cuantumului amenzii, în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somații de intrare în legalitate. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4415 din data de 31.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4415 din data de 31.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.). A precizat că instanța de fond a considerat apărările recurentei-reclamante ca nefiind suficiente pentru a combate prezumția de legalitate a Deciziei nr. 298, însă nu a făcut o motivare în fapt, astfel că nu a aplicat normele prevăzute de legislația audiovizualului în mod legal. Sub aspectul temeiniciei Deciziei nr. 298 a afirmat că decizia de constatare și de sancționare cu amenda nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, afirmație care se bazează atât pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Legea internă română, prin art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1169 din C. civ., conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului, aplicabile fără putință de tăgadă și persoanelor juridice în această materie. În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. A făcut referire la jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Anghel c. României, Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) și, ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, a arătat că prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. Cu referire la cele două reclamanții (nr. 9918/20.11.2017 și nr. 9918/1/20.11.2017) prin care s-a susținut încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul B. în cadrul emisiunii C. din data de 16.11.2017 și data de 17.11.2017, recurenta-reclamantă a considerat că plângerile sunt cu mult disproporționate față de ce s-a relatat, moderatorul făcând comentarii la obiect, legate de unele decizii politice anterioare, ce au condus la starea actuală a stațiunii discutate, fiindu-i greu să înțelegă cum e posibil ca același partid care a fost responsabil o bună perioadă de soarta țării, în consecință și a stațiunii de importanță națională, să aibă doar reacții de compătimire ce tind să mascheze culpa reprezentanților de atunci. În acest sens, moderatorul a direcționat telespectatorii către motorul de căutare Google, pentru a vedea dovezile și articolele de presă ce atestă spusele sale. Faptul că moderatorul a făcut unele metafore ce pot avea înțeles multivalent, arată doar stupoarea și mâhnia pe care o trăiește față de relatările nesincere ale liderului unui partid de importanță națională, prin lipsa asumării eșecurilor partidului pe care îl conduce. Ulterior, s-a comentat modul de informare nesusținută de dovezi, pe care îl adoptă același partid prin liderii săi, care aruncă toate problemele pe existența așa numitului stat paralel, constatând această existență în mod oficial, prin rezoluția de la Herculane. Iar, în final, moderatul a făcut mențiuni despre cazul privatizării societății D., subiectul emisiunii. A arătat faptul că relatările moderatorului sunt unele directe, pe alocuri metaforice, dar nu pot fi calificate ca defăimătoare sau care instigă la violență. De asemenea, a menționat că nu reiese nicicum violența din limbajul redat în emisiune, libertatea de exprimare fiind supremă în meseria de jurnalist. Consiliul nu a justificat în niciun fel sintagma "Aceste opțiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivității.", făcând doar aprecieri subiective cu privire la nerespectarea demnității umane. Cu referire la acuzațiile aduse în cadrul emisiunii care nu ar fi fost probate, arată că, în cadrul respectivelor acuzații s-a indicat faptul că au fost depuse plângeri penale, unele conducând la cercetări penale sau chiar judecătorești. Ori, este lesne de înțeles că, nu poate fi acceptată ideea că ar putea fi desecretizate dovezile ce sunt instrumentate în cercetarea penală a unei fapte pentru care există un dosar penal în curs de soluționare. Cazul D. este unul recent redeschis, cercetările inițiale fiind în parte publice și chiar cu amprentă internațională. A mai solicitat înlăturarea motivației, oricum foarte succintă, redată de membrii CNA în Decizia 298, față de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor persoanelor despre care s-a discutat în emisiuni. A apreciat că fiind prezenți în emisiuni, telefonic sau personal, chiar unii membri E. nu poate fi considerată nerespectată necesitatea unei imparțialități ale relatărilor. Raportat la situația de fapt și normele juridice indicate atât în primă instanță, cât și în cadrul prezentei acțiuni, a susținut că a avut loc o aplicare greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, motiv pentru care se impune o revenire asupra măsurii dispuse. A invocat și încălcarea dreptului la liberă exprimare astfel cum este prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 30 din Constituția României, făcând referire și la jurisprudența CEDO și CJUE în cauze precum Lingens c. Austriei, Observer and Guardian contra Regatului Unit, Dalban c. României, cauza 301984/00, Radio France și alții c. Franței. A considerat că acest drept a fost flagrant încălcat de Decizia 298, prin care se impută recurentei-reclamante faptul că a încălcat obligația de a informa obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor. În realitate, aceasta a depus toate diligentele în vederea informării corecte și complete a publicului. Pentru toate motivele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe cale de consecință anularea Deciziei nr. 298 și exonerarea de la plata amenzii. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea amenzii în sensul transmiterii unei somații de intrare în legalitate potrivit art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002. 1.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 23 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 298/14.05.2018, prin care a fost amendată cu suma de 15.000 RON, și exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar, reindividualizarea cuantumului amenzii, în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somații de intrare în legalitate. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății ca neîntemeiată reținând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (1), (4) și (5) și art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la legalitatea deciziei, a reținut că, în raport de prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenda în cuantum de 15.000 RON stabilită prin actul contestat este legal individualizată. Totodată, a apreciat netemeinicia cererii de înlocuire a amenzii cu somație publică motivat de împrejurarea că reclamanta a repetat abaterile de la Codul audiovizualului. Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 298/14.05.2018, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin cererea de chemare în judecată. În speță, Înalta Curte constată că sancțiunea a fost aplicată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcția de Monitorizare și a vizualizării imaginilor de către membrii C.N.A. pentru încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul B. în cadrul emisiunii "C." din data de 16.11.2017 și data de 17.11.2017. În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în cadrul emisiunii, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzații de natură penală și morală, fără a fi puse la dispoziția publicului dovezi care să ateste realitatea faptelor imputate și fără să fi fost însoțite de un punct de vedere al persoanei vizate, așa cum obligă dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 40 alin. (4) și alin. (5) din Codul audiovizualului, moderatorul nu a respectat obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea și nici obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență. Mai mult, s-a constatat și încălcarea art. 67 din același act normativ care prevăde că "În exercitarea dreptului lor de a-și exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigențelor de asigurare a imparțialității." Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentei-reclamante prin care se afirmă că decizia de contestare și de sancționare cu amendă nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției și nici solicitarea de a înlătura motivația succintă redată de membrii CNA în decizia de sancționare, față de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor unor persoane despre care s-a discutat în emisiuni. Față de aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentația care a stat la baza actului contestat, respectiv rapoartele de monitorizare a emisiunii "C." din data de 16.11.2017 și 17.11.2017 . Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat rapoartele de monitorizare, nici la instanța de fond și nici prin cererea de recurs, iar instanța de fond, în virtutea dispozițiilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că cele două rapoarte de monitorizare probează temeinicia constatărilor reținute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante. Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-reclamante privind încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât sancțiunea aplicată în cauză nu a făcut obiectul unui proces, fiind dispusă printr-o procedură administrativă reglementată de Legea audiovizualului. Nu se poate susține existența unei obligații a pârâtului de a respecta prezumția de nevinovăție, având în vedere că garanțiile oferite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, în cadrul unui proces în fața instanței de judecată. În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond jurisprudența Curții Europene care a evidențiat faptul că "problema stabilirii vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci faza judecătorească a acesteia". Situația în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligență sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul - țintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în cazul de față, comentariile făcute de moderator pe marginea subiectului dezbătut, coroborat și cu lipsa oricărei intervenții, în sensul solicitării indicării de probe în susținerea acuzațiilor formulate de invitați la adresa unor persoane, nu asigură corecta informare a publicului. Invocarea faptului că moderatorul a direcționat telespectatorii către motorul de căutare Google, pentru a vedea dovezile și articolele de presă ce atestă spusele sale cu care înțelege să se apere, în mod eronat, recurenta- reclamantă, nu poate demonstra respectarea prevederilor legale, respectiv art. 40 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 220/2011. De asemenea, s-a constatat că în cadrul ediției din 16.11.2017, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzații de natură morală și penală, fără să fi fost însoțite de un punct de vedere al persoanelor vizate, așa cum obligă prevederile legale mai sus menționate. În această privință, nu pot fi reținute apărările recurentei-reclamante în sensul că au fost prezenți în emisiuni, telefonic sau personal, chiar unii membri E., neputându-se considera că nu a fost respectată imparțialitatea relatărilor, câtă vreme dreptului la imagine este un drept individual, iar acuzațiile aduse au vizat, în concret, anumite persoane și nu membrii E., în general. Pentru a răspunde criticilor privitoare la încălcarea dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte, fără a afecta importanța libertății presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituția României cât și de CEDO, este un drept condițional, și nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată iar ingerința statului, sub forma impunerii unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, este permisă. Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități de care presa nu este exonerată, și care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate, fiind eronată susținerea recurentei-reclamante în sensul că libertatea de exprimare este supremă în meseria de jurnalist. Sancțiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertății de exprimare, nefiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituția României, deoarece, în speță, nu se află în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie și dreptul de a comunica informații, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine și demnitate și a dreptului publicului de a primi informații corecte si obiective. De asemenea, cu referire la încălcarea prevederilor art. 67 din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată că, potrivit rapoartelor de monitorizare care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reținut că modul de desfășurare și conținutul celor două ediții ale emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în sesnul că radiodifuzorul nu a asigurat o separare clară a opiniilor de fapte, comentariile și intervențiile moderatorului nefiind conforme cu exigențele de asigurare a imparțialității. În ceea ce privește capătul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu somație publică, Înalta Curte observă că, prin cererea de recurs nu sunt aduse critici cu privire la acest aspect. În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.