ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4272/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2018, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului ("CNA"), a solicitat anularea Deciziei nr. 240/17.04.2018, emisă de pârât, înlocuirea deciziei cu somație publică și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 148 din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva sentinței civile nr. 148 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, în sensul anulării deciziei atacate sau înlocuirii deciziei cu somație publică.

În motivarea recursului, reclamanta susține că instanța de fond a făcut o incorectă aplicare în cauză a dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, fără a avea în vedere că intenția societății nu a fost aceea de a face publicitate mascată și că nu a mai fost sancționată anterior pentru o astfel de faptă.

Arată recurenta-reclamantă că fapta reținută în sarcina sa nu reprezintă publicitate mascată, intenția fiind aceea a prezentării, în emisiunea "Zona de impact" din data de 14.11.2017, a activității unui om de afaceri din localitate, care a angajat tineri sau persoane din categorii sociale defavorizate în cadrul pizzeriei pe care o conduce, acesta fiind și motivul menționării denumirii firmei respective. Prezentarea băuturii energizante a fost făcută deoarece acest produs era premiul acordat în emisiune, în cadrul unui concurs telefonic, iar rolul concursului era acela de a atrage mai mulți spectatori, pentru o mai bună promovare a emisiunii și a acțiunii de angajare a tinerilor din categorii sociale defavorizate.

Mai susține recurenta-reclamantă că difuzarea emisiunii nu a condus la încheierea de contracte de publicitate cu firma respectivă, nici înainte, nici după emisiune, neexistând un interes material în pretinsa promovare.

În concluzie, arată recurenta, au fost respectate prevederile art. 29 alin. (1) raportate la art. 1 pct. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, faptele sale neîncadrându-se în categoria comunicărilor comerciale audiovizuale.

Recurenta-reclamantă prezintă și critici referitoare la proporționalitatea sancțiunii, susținând că, între sancțiune și gravitatea faptei nu există un raport direct de proporționalitate, neprecizându-se în ce constă pericolul social al faptei pentru a se aplica direct sancțiunea amenzii. Măsura aplicării amenzii este disproporționată, în condițiile în care, în cazuri similare, s-a aplicat măsura somației publice (somație aplicată postului B. pentru nerespectarea art. 29 alin. (1) din Legea audiovizualului), iar postul TV1 Satu Mare nu a mai fost sancționat anterior de CNA.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului nu a depus întâmpinare față de cererea de recurs formulată de reclamantă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

În ceea ce privește faptele reținute în sarcina recurentei-reclamante, care constituie temeiul aplicării sancțiunii amenzii, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 1 pct. 15 și 16 și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, constatând că prezentarea în cadrul emisiunii "Zona de impact" din data de 14.11.2017 a unor detalii de natură publicitară/comercială reprezintă comunicare audiovizuală cu conținut comercial mascat.

În recurs, reclamanta a reluat argumentele expuse în fața instanței de fond, susținând, în esență, că emisiunea nu a avut un scop publicitar nedaclarat, ci s-a urmărit prezentarea activității unui om de afaceri local, care a angajat în cadrul pizzeriei tineri din categorii sociale defavorizate, iar prezentarea de produse (băutură energizantă) s-a făcut în cadrul unui concurs cu premii.

Aceste argumente nu pot fi primite, informațiile și comentariile cu caracter de promovare a imaginii, produselor și serviciilor societății comerciale aparținând omului de afaceri local invitat în emisiune (C. S.R.L. România, pizzeria D.), depășind cadrul unei informări a publicului cu privire la problema de interes public referitoare la asigurarea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate. Prezentatorul emisiunii a înfățișat telespectatorilor, în mod repetat, aspecte referitoare la activitatea societății deținute de invitatul său, punând accentul nu pe problema socială invocată, ci pe modalitatea de dezvoltare și extindere a afacerii, subliniind (într-un mod admirativ) dezvoltarea activității pizzeriei într-o perioadă scurtă de timp, achiziția unei flote de livrări, timpul scurt de primire de către client a comenzii, raportul calitate-preț, etc.

Totodată, prezentarea băuturii energizante produse de firma C. S.R.L. România, deși făcută în cadrul unui concurs cu premii, a fost realizată într-o modalitate cu evident scop de promovare a produsului, prin prezentarea unor informații referitoare la conținutul produsului, de natură a atrage/a îndemna consumatorii în vederea achiziționării sale ("câștigătorul va primi 10 energizante care conțin toate vitaminele pe care vi le prescrie medicul de familie când sunteți răciți, când vă doare capul, stomacul, ficatul", "omul are nevoie de vitamine, că vine iarna și în pragul iernii e bună cura de vitamine"),

Prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002 interzic "comunicările audiovizuale cu conținut comercial mascat", iar în speță factorul volitiv a fost manifestat prin intenția de a atrage atenția spre numele și activitățile/produsele societății comerciale deținute de invitat, iar modalitatea în care a fost moderată emisiunea, prin afirmațiile și comentariile prezentatorului, denotă o asumare a unor elemente care, în acest caz, constituie o formă de publicitate mascată, de care publicul telespectator a luat cunoștință.

Este nerelevantă, pentru reținerea existenței faptei contravenționale, împrejurarea că între postul TV și societatea comercială a cărei activitate și produse au fost promovate nu au fost încheiate contracte de publicitate/promovare nici înainte, nici după difuzarea emisiunii, neexistând un interes material în promovare. Potrivit art. 1 pct. 16 din Legea nr. 504/2002, reprezentările prin cuvinte sau imagini, care se circumscriu comunicărilor audiovizuale cu conținut comercial mascat, "sunt considerate intenționate mai ales atunci când se fac în schimbul unei plăți sau a unei contraprestații"; așadar, legea nu exclude ca acțiunea de promovare să fie realizată chiar în lipsa unui interes material, cum ar fi încheierea de contracte publicitare, ci doar prezumă existența intenției de promovare, atunci când pentru acțiunile respective există o contraprestație.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că situația de fapt descrisă prin decizia atacată corespunde realității, fiind constatată în mod corect de către intimatul-pârât săvârșirea faptei contravenționale de către recurenta-reclamantă. Pe cale de consecință, sentința instanței de fond, prin care s-a menținut decizia contestată, este legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, criticile formulate în calea de atac cu privire la neîncadrarea faptei în prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, Înalta Curte constată că, și în acest caz, instanța de fond a făcut o corectă analiză a prevederilor legale incidente și a modului în care acestea au fost aplicate de intimatul-pârât la emiterea deciziei contestate.

Potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, fapta contravențională poate fi sancționată cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON, iar potrivit art. 90 alin. (4) din același act normativ, individualizarea sancțiunii se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Înalta Curte constată că aceste criterii de individualizare au fost corect aplicate prin decizia contestată, iar sancțiunea pecuniară a fost stabilită la valoarea minimă a amenzii.

Cât privește posibilitatea înlocuirii amenzii cu somație publică, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a constatat în mod corect că gravitatea faptei nu permite o astfel de înlocuire și ar putea încuraja reclamanta să nesocotească în continuare norma legală.

Înalta Curte mai reține că lipsa unei alte sancțiuni aplicate de CNA a servit la orientarea amenzii spre minimul permis de lege, iar invocarea de către recurenta-reclamantă a unei situații similare, în care autoritatea pârâtă a optat spre emiterea unei somații publice, nu este e natură să justifice înlocuirea deciziei cu somație publică și în speța de față. Această înlocuire este posibilă în condițiile art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, atunci când efectele faptei sunt minore, ceea ce presupune o analiză specifică, de la caz la caz; ca atare, deși aceeași faptă de publicitate mascată, prohibită de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002, poate fi reținută de CNA în privința mai multor radiodifuzori, aplicarea sancțiunii contravenționale sau emiterea somației publice se hotărăște în raport de împrejurările specifice în care a fost comisă fapta contravențională și de efectele pe care le-a determinat, similitudinea dintre situația reclamantei și cea a altor radiodifuzori fiind limitată doar la încadrarea juridică a faptei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 148 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.