ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2021

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat, în principal, obligarea pârâtului să îl informeze, în temeiul art. 31 din Constituție și al Legii nr. 544/2001, cu privire la conținutul H.G. nr. 292/2011 prin publicarea acesteia în monitorul oficial, iar, în subsidiar, în temeiul art. 108 alin. (4) din Constituție, art. 20 și art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, respectiv art. 13 din Legea nr. 544/2001, declasificarea H.G. nr. 292/2011, constatând că aceasta a fost clasificată în mod abuziv și până la publicarea ei în monitorul oficial a fost inexistentă juridic, și, totodată, să anuleze orice efecte și orice acte juridice emise în baza ei până la momentul publicării în monitorul oficial. Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României. Totodată, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 292/2011 și excepția de nelegalitate a Ordinul MAI nr. 107/2017. Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1484/10.10.2017, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic care îl reprezenta pe intervenient, invocată de către reclamant, a respins cererea reclamantului, precum și excepțiile de nelegalitate a H.G. nr. 292/2011, a Ordinului M.A.I. nr. 107/2017 și a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 182/2002 invocate de acesta. Totodată, a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Afacerilor Interne. Prin Decizia nr. 205 din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1484/10.10.2017 și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță. În fața instanței astfel învestite, reclamantul a precizat că nu a invocat niciodată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 182/2002 și faptul că renunță la soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 107/2017.

Hotărârile primei instanțe Prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat renunțarea la judecata excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 107/2017, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne în interesul pârâtului Guvernul României și a amânat pronunțarea asupra sentinței. Prin sentința nr. 130 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 292/2011, invocată de reclamant, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Cererea de recurs. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Recurentul-reclamant a criticat încheierea de ședință din data de 07.11.2018, considerând-o nelegală pentru motivul prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de fond admițând, în mod greșit, cererea de intervenție formulată de Ministerul Afacerilor Interne fără să existe o motivare în fapt și în drept a soluției.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 6343 din data de 26.11.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul, formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 7 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 130 din 14 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei nr. 6343 din data de 26.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire reclamantul A. invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. - instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut". În susținerea cererii de revizuire se arată că, instanța de fond nu s-au pronunțat asupra celor 13 motive de clasificare ilegală a H.G. nr. 292/2011, prin aceasta încălcând art. 425 alin. (1) lit. b), ultima teză, din C. proc. civ., dar nici instanța de recurs nu s-a pronunțat argumentat, ci doar prin simple alegații, nedemontând logico-juridic, cele 13 motive de clasificare ilegală a H.G. nr. 292/2011 și practic nepronunțându-se asupra niciunuia dintre ele, deși era obligată de art. 494 C. proc. civ. să judece cu aplicarea art. 425 alin. (1) lit. b), ultima teză, din C. proc. civ. Revizuentul consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al CEDO deoarece nu reiese de nicăieri faptul că instanța de fond sau cea de recurs a examinat argumentat cele 13 motive de clasificare ilegală a H.G. nr.2011, prezentate de reclamant. Or, atâta timp cât nu le-a examinat și demontat logico-juridic instanța a fost părtinitoare părții adverse. În cauza Albina vs. România, care este obligatorie, atât în hotărâre cât și în dispozitiv pentru România CEDO reține la pct. 30 "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. x, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. x, p. 19, paragraful 59]". Din exprimarea instanței de recurs "ample argumente legate de publicarea actelor în Monitorul Oficial, situația informațiilor clasificate, limitările aduse dreptului de acces la informații clasificate" nefiind capabilă să menționeze vreunul dintre aceste "ample argumente", reiese clar că analiza celor 13 motive de ilegalitate a clasificării H.G. nr.2011 invocate de reclamant, s-a făcut neechitabil și superficial. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda Ia un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței - (GC)], ori cele 13 argumente ale reclamantului au fost ignorate de prima instanță și superficial alegate de cea de recurs.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția nulității cererii de revizuire pentru nemotivare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire. Cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția nulității cererii de revizuire. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Înalta Curte constată că în cererea de revizuire se invocă dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut și sub acest aspect a formulat critici ce pot fi încadrate în cazul de revizuire menționat. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității cererii de revizuire. Însă, în considerarea acelorași dispoziții prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă. Astfel, dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, astfel că, potrivit acestui text de lege, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Importanța revizuirii rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. În conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...)". Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică, fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce au fost stabilite, în oricare dintre ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care a fost determinată până în acel moment. Așadar, potrivit acestor dispoziții, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele limitativ prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menționat. Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în caz contrar, se încalcă principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din același Cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Analizând pricina din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se reține că antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită reprezintă o condiție de admisibilitate, respectiv, ca hotărârea să fie una care evocă fondul. Cerința evocării fondului prevăzută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. drept condiție de admisibilitate a cererii de revizuire se analizează în raport cu hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii. În ceea ce privește noțiunea de "evocare a fondului de către instanța de recurs", Înalta Curte apreciază că nu îndeplinesc această condiție hotărârile prin care recursul a fost respins ca tardiv, nefondat sau a fost anulat sau atunci când recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei pronunțate în apel și menținerii hotărârii primei instanțe. În cauza de față, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 7 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 130 din 14 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Așadar, fiind o hotărâre judecătorească care nu evocă fondul, în sensul celor mai sus reținute, nu poate fi supusă analizei din perspectiva dispozițiilor invocate de către revizuent, respectiv, a art. 509 din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât este invocat cazul prevăzut de pct. 1, dacă "1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", ceea ce, evident, nu se poate susține câtă vreme recursul a fost respins, ca nefondat, fiind menținută sentința instanței de fond. Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că revizuentul încearcă să aducă în discuție, pe calea revizuirii, motive pe care le consideră neanalizate de către prima instanță și nici în calea de atac a recursului, respectiv aspecte ce țin de fondul cauzei, care nu pot fi examinate în cadrul căii extraordinare de atac, de retractare, a revizuirii și care poate fi exercitată doar pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1- 11 C. proc. civ., încercându-se, practic, a rejudecare a cauzei sale. În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că împotriva Deciziei nr. 6343 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu poate fi exercitată calea de atac extraordinară, cerere de revizuire, astfel că se impune admiterea excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac promovate de revizuent. În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Temeiul de drept al soluției. Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cum, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., care fundamentează admisibilitatea cererii de revizuire, hotărârea atacată nefiind una dintre cele la care se referă acest text, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,